Prima pagină » Lecție de stil și clasă cu Rita Pavone (de Corina Bud)

Lecție de stil și clasă cu Rita Pavone (de Corina Bud)

Autor: admin
0 comentarii

Lecție de stil și clasă cu Rita Pavone (de Corina Bud)

Oare 54 de ani mai târziu, când urările sunt la un click distanță, fără hârtie parfumată și efortul unui drum până la poștă, când și mesajele de dragoste pentru alții sunt tot despre noi și vanitățile noastre deșarte, o astfel de dragoste ar mai putea fi posibilă?

Probabil că nu.

Dar nu “importa” pentru că povestea despre pasiunea à l’italiano pentru Rita este spusă și azi, iar La Pavone e muză și pentru o artistă cu vise mari dintr-o lume pop cu prea puțină sonoritate pentru lumea largă.

Într-o industrie care de foarte curând descopera forța diferenței, a autenticității și curajului lui “altfel”, uităm că niciunul dintre noi nu a inovat nimic. Remixăm, reinterpretăm și călcăm ignoranți pe urmele unor curajoși absoluți care făceau incredibilul, nemaivăzutul și inimaginabilul acum zeci de ani.

Așa a fost Rita, unul din primele teen-idols ale planetei, o garconette fără complexe, care se încăpățâna să aibă la fel de mult succes ca splendida Sophia Loren, în vremuri în care normele celebrității acceptau doar zeițele cu forme de amforă foarte ample.

1.53 m de talent, energie enormă, roșcată-morcov, o coafură Elvis tribute, pantaloni de crooner, bretele, cămașă albă, pantofi bărbătești și o coregrafie pe care aveau să o imite generații de dance-lovers. Așa a intrat în istoria culturii pop, ca fashion icon și rebel-heart.

La 17 ani, Rita Pavone a luat lumea pe sus cu “La partita di pallone” și apoi (fiind printre puținii artiști europeni) a devenit preferata americanilor cu “Remember me”.

Cele mai citite articole

Diana Ross & The Supremes i-au imitat coafura după ce au cântat împreună, Ella Fitzgerald, Tom Jones, Duke Ellington au adorat-o, iar The King, Elvis, a pictat-o într-o după-amiază în studioul lui din Memphis, după o înregistrare împreună. A avut duet cu Barbra, a cântat la Carnegie Hall, she had it all.

Și nimic din toate astea nu i-a luat mințile. Nu a renunțat la cine e, nu a mistificat niciun milimetru din biografia ei, nu a construit nicio fotografie falsă despre cum îi arăta viața și nu a folosit filtre…

A rămas adevărată, a dat aripi de vise mari artiștilor dintr-o Italie după război, în care nimeni nu spera să fie invitat la New York, la Ed Sullivan Show, a creat legături și a lansat cariere, a încurajat milioane de adolescente “altfel” și le-a vorbit despre frumusețe cu valențe diferite și sex-appeal real.

Vara e aici, iar La Pavone îmi sună tare în căști:

“Perché perché
La domenica mi lasci sempre sola
Per andare a vedere la partita
Di pallone
Perché, perché
Una volta non ci porti anche me”…

NB: Ah, uitați-vă bine la Rita și la Harry Styles… Nu-i așa că și el o adoră?

Citește și:
Pe cine imită și Gaga, și Riri, și Queen B? Pe …Roisin! (de Corina Bud)

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/lectie-de-stil-si-clasa-cu-rita-pavone-de-corina-bud-603565/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si