Regulile absorb viața din orice relație, iar stabilirea unei liste cu ce are sau nu partenerul tău voie să facă, nu va face altceva decât să pară că povestea voastră de iubire și orice altă sarcină sunt același lucru. Dacă tu ești cea care inițiază relația, atunci încearcă să nu se ajungă la asta, prin evitarea acestor 7 reguli.
1. Crezi că el ar trebui să sune sau să dea mesaj primul
La începutul relației, fiecare femeie se ia după această cunoscută regulă. Dacă tu ai trimis mesajul de “Noapte bună”, atunci neapărat el trebuie să zică “Bună dimineața”, pentru că, dacă nu o face, atunci nu aveți ce discuta. Același lucru se aplică și dacă îl suni, iar el nu răspunde. Însă nu uita, acesta este viitorul tău iubit, așa că nu îți fie frică să îi dai mesaje sau să îl suni ori de câte ori vrei.
2. Refuzi să faceți sex ca pedeapsă
Refuzul sexului este o regulă care a fost transmisă din generație în generație. Situația poate decurge în felul următor: iubitul tău vine târziu acasă sau tot uită să facă ce l-ai rugat, iar tu decizi că un mod bun de a-l pedepsi este să îi spui că nu faceți nimic până nu își schimbă comportamentul. În cele din urmă vei primi ce vrei, dar numai folosind manipulare și control. Chiar vrei ca acesta să fie modul în care funcționează relația?
3. Îi ignori apelurile telefonice
Dacă ai primit mii de mesaje de la iubitul tău, iar tu îl ignori intenționat în continuare, e timpul să îți revii și să te oprești. Aceste jocuri nu fac nimic altceva decât să demonstreze nesiguranța de șine și faptul că îți e frică să nu fi părăsită.
4. Îți întorci familia împotriva lui
Împărtășim aproape tot cu familia, așa că este absolut natural să începi să vorbești chestii de rău despre iubitul tău cu mama sau cu frații tăi. Dacă începi să le spui toate supărările tale, atunci începi să pierzi din vedere lucrurile frumoase din relație. Mai mult, familia ta va începe să îl urască și te va încuraja să te desparți de el. Învață să discuți despre ceea ce te supără cu iubitul tău, iar familiei povestește-i numai lucrurile bune.
5. Îi reproșezi orice
Cele mai citite articole
Când va certați, orice devine muniție, așa că încarci și tragi cu fiecare lucru drăguț pe care l-ai făcut. L-ai dus cu mașina ta când a lui era stricată? Bang! Îi gătești felul preferat ori de câte ori are o zi mai grea la muncă? Bang, bang! Nu uita, ai făcut aceste lucruri din iubire, nu că să le folosești mai târziu pe post de muniție.
6. Începi să te comporți ca mama lui
E de înțeles, nu este normal pentru un bărbat care are iubită să vină acasă pe la 4 dimineața, așa că ce rămâne de făcut? Stabilești o oră la care amândoi să fiți acasă și spui că cine o va încălca e lipsit de respect. Această nu este o idee prea bună deoarece, o să îți facă iubitul să se simtă că un copil, exact cum era pe vremea când mama lui îi impunea reguli. Din nou, cel mai bine este să aveți o discuție deschisă, în care să îl rogi să vină mai devreme acasă.
7. Îi răspunzi cu aceeași monedă
Această metodă este atât de comună, încât femeile nu reușesc să vadă cât de greșită este. Dacă iubitul tău iese cu băieții, după ce tu l-ai rugat să stea acasă ca să vă uitați la un film, este absolut normal că tu să îți iei geanta și să ieși în oraș cu fețele. Mai mult, o să îi ignori toate apelurile și mesajele pentru a-i da de înțeles că ești supărată. Acest joc “de-a care pe care” nu va face niciun bine relației pentru că, peste câteva zile și el va dori să se răzbune și va face același lucru. Încearcă să oprești acest cerc distrugător arătându-i iubitului tău cât de înțelegătoare ești.
Citește și:
Ce fel de iubită ești, în funcție de zodie
Text: Andreea Maria Teodorescu
Foto: Imaxtree
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro