Prima pagină » Cum să îți dai seama dacă îți este dor de fostul iubit sau de relația pe care ați avut-o

Cum să îți dai seama dacă îți este dor de fostul iubit sau de relația pe care ați avut-o

Autor: admin
0 comentarii

Cum să îți dai seama dacă îți este dor de fostul iubit sau de relația pe care ați avut-o

De obicei, imediat după o despărțire, este imposibil să faci diferențe între dorul de fostul partener și dorul de a avea o relație. Însă, pe măsură ce timpul trece, de obicei după 3-5 săptămâni, începi să realizezi că este vorba despre două sentimente complet diferite.

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl faci dacă ești nesigură în privința lucrurilor pe care le simți, este să te întrebi ce anume îți lipsește în mod specific? Este vorba despre persoana în sine, despre gesturile și trăsăturile fostului iubit sau te gândești mai mult la toate experiențele pe care le-ați trăit împreună. Citește în continuare care sunt cele patru lucruri care te pot ajuta să îți dai seama ce anume îți lipsește mai mult.

1. Amintește-ți toate experiențele trăite

Fă un exercițiu de imaginație și încearcă să retrăiești în minte toate momentele importante pe care le-ați trăit. În acele amintiri îți amintești de parfumul pe care îl purta iubitul tău? Îți revine în minte râsul lui sau reacția pe care o avea în diferite momente amuzante? Îmbrățișările lui fac ca fiecare amintire să fie mai frumoasă? Dacă răspunsul este da la aceste întrebări, cel mai probabil ție îți este cu adevărat dor de fostul iubit și nu doar de ideea de a avea o relație.

2. Ce îți lipsește cel mai mult în acest moment

Un alt exercițiu pe care trebuie să îl faci este să te gândești foarte bine la lucrurile pe care le vrei în acest moment. De obicei, cele mai multe persoane și-ar dori să aibă cu cine să vorbească prin mesaje, cui să povestească lucrurile interesante care s-au petrecut pe parcursul zilei și nu ne referim aici la nevoia de a avea prieteni. Dacă ție îți este dor să ieși la cină sau să mergi la film în fiecare duminică, este posibil să îți lipsească aceste obiceiuri și nu neapărat iubitul tău. Practic, dacă ai avea un nou partener viața ta ar redeveni una perfectă.

3. Fii atentă la modul în care reacționezi în cazul prietenilor implicați în relații

Un mod prin care îți poți da seama de ce anume simți este să analizezi felul în care reacționezi în preajma prietenilor implicați în relații. Dacă ești geloasă sau puțin invidioasă și tristă, cel mai probabil îți este dor să fii și tu într-o relație, fără ca acest lucru să aibă neapărat legătură cu fostul tău iubit. Dacă te întristează faptul că nu ai cu cine să ieși, cu cine să vorbești despre grijile tale și pur și simplu nu ai un partener cu care să mergi într-o vacanță, probabil doar te simți singură și ai nevoie de afecțiune, indiferent că vine din partea fostului iubit sau unui nou partener.

4. Încearcă să nu mai vorbești cu fostul iubit

Cele mai citite articole

După o despărțire, dacă nu a fost implicat un conflict, cel mai adesea continuăm să vorbim cu foștii parteneri, în încercarea de a păstra o relație de prietenie. Este perfect normal să îl saluți, să vă dați mesaje cu ocazia zilelor de naștere, însă încearcă să te oprești din a vorbi constant cu el. Fă acest lucru timp de două săptămâni. Ești cu adevărat interesată de ce s-a mai întâmplat cu el sau ești nefericită pentru că ți-ai fi dorit să vorbești cu cineva? Răspunzând la această întrebare îți vei da seama singură de adevăratele tale sentimente.

Așadar, dacă ai trecut prin acești 4 pași și ți-ai dat seama ce anume îți lipsește, ai două variante. Fie treci peste despărțire, îl elimini complet pe fostul iubit din viața ta (chiar și din social media) și îți concentrezi atenția asupra unui nou hobby sau, dacă ești pregătită, asupra unei noi persoane, fie ai o discuție serioasă cu fostul iubit și stabiliți dacă este momentul să vă dați încă o șansă.

Oricât de greu ar părea, trebuie să iei o decizie pentru a fi din nou fericită și pentru a te bucura de viața ta, single sau într-o relație.

Citește și:
6 motive pentru care este o alegere potrivită să fii singură

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/cum-sa-iti-dai-seama-daca-iti-este-dor-de-fostul-iubit-sau-de-relatia-pe-care-ati-avut-o-689927/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si