Și în cele mai multe cazuri, acționăm în privința eliminării acestor tipuri de murdării, însă ce faci cu restul germenilor din aer? Nu poți să te speli seara pe față și să spui că ai rezolvat toate problemele având în vedere faptul că microbii sunt prezenți în permanență orice ai face.
Din păcate, în prezent, descoperim din ce în ce mai multe pericole la care ne supunem corpul, unul dintre cele mai discutate și controversate dintre acestea fiind poluarea aerului. Printre numeroasele sale efecte nocive se mai numără și cele legate de piele. Aceasta este afectată în mod direct de către substanțele dăunătoare din aer care apar sub formă de ceață și particule în suspensie.
Oriunde te-ai duce, în zilele noastre, vei fi înconjurată de acești agresori care își găsesc originile în substanțele emanate din depozite, mașini, țigări, degajate prin topirea metalelor sau pot să fie chiar constituite și din praful de sub noptiera ta.
Din fericire, poți preveni efectele vaste și serioase ale poluării aerului (printre care se numără și ridurile premature sau pigmentarea neregulată a pielii – chiar îți dorești asta?) cu puțin efort, dar care să fie și susținut printr-o rutină zilnică și alături de câteva produse cu ingrediente revelatoare.
1. Hrănește-ți pielea
Obiectivul principal pe care ar trebui să îl avem cu toții în această privință, este ca pielea noastră să funcționeze drept barieră imună la pericolele mediului înconjurător. Altfel cunoscute sub denumirea de poluanți atmosferici. Din cauza faptului că acești poluanți atmosferici cauzează o epuizare graduală a vitaminelor din piele, trebuie să luăm măsuri care constau în formarea unei rutine de dimineață ce implică tratarea pielii cu antioxidanți. Cele mai importante ingrediente pe care le poți include într-un astfel de tratament de frumusețe sunt vitamina C, vitamina E și hexinolul.
2. Hidratează-ți pielea
Pentru că inflamația cronică cauzată de poluanții atmosferici poate să îți slăbească imunitatea, odată cu trecerea timpului, organismul tău își va pierde abilitatea de a se proteja și de a reține substanțele hidratante. Asigură-te că folosești în mod regulat o cremă hidratantă de calitate, conținând petrolatum. Rolul petrolatumului este de a forma o barieră protectoare a pielii, vindecând-o și menținând hidratarea.
3. Detoxifiază-ți pielea
Un produs care să fie compus din agenți care să îndepărteze toxinele și poluanții, este elementul-cheie în rezolvarea problemelor tale de piele. Este de preferat să găsești un produs pe bază de cărbune activ, ingredient ce acționează ca un burete ce absoarbe substanțele toxice din organism și ajută la eliminarea lor pe cale naturală. Dacă vrei să mergi și mai departe, ar trebui să incluzi și ingrediente precum algele roșii sau extractul de fructe Tara pentru a preveni posibila și probabila revenire a poluanților prin absobția prin piele.
4. Clătește-ți tenul în profunzime
Primul și cel mai important pas pe care îl ai de parcurs este simpla spălare a feței. Însă din păcate, nu este și ultimul. Pentru o curățare cât mai eficientă a pielii, doctorii recomandă un dispozitiv de exfoliere. Clătirea cu o perie sonică facială s-a dovedit a fi superioară curățării manuale când vine vorba de eliminarea poluanților din piele. Logica din spatele popularității acesteia constă în faptul că presupune o spălare cât se poate de eficientă a porilor, îndepărtând orice fel de murdărie și alți agresori de mediu care au pătruns în piele.
5. Fii cu adevărat conștientă de efectele poluării
Nu în ultimul rând, bineînțeles, nimic din toate cele menționate mai sus nu se pot întâmpla, decât dacă iei în serios acest fenomen global care nu ocolește pe nimeni. Nu te lăsa păcălită de iluzia că poluarea aerului nu are niciun efect asupra pielii tale: particulele poluante sunt prezente în orice mediu, fie că este cel mai cețoș oraș, fie că te aflii pe cea mai însorită plajă. În orice caz, este cel mai bine să eviți ieșirile în aer liber când se constată că nivelurile de poluare sunt excesiv de mari și dacă ești o fumătoare, ar fi timpul să te regândești asupra acestui obicei și să-ți reiei în considerare prioritățile.
Citește și:
Semnele de alarma pe care ti le da tenul tau
Text: Monica Andreea Olaru
Foto: Instagram (@emrata)
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/beauty/cum-sa-iti-protejezi-pielea-impotriva-poluarii-aerului-617916/