În ziua de azi gândirea pozitivă este un adevărat trend. Aproape că a devenit rușinos să nu ai o gândire pozitivă, să fii optimist, cu zâmbetul pe buze, iar emoțiile negative sunt demonizate. Gândirea pozitivă este o presiune socială, ideologică și o capcană care, în mod ironic, ne împinge să facem foarte multe greșeli.
Gândirea pozitivă te împiedică să fii în contact cu emoțiile tale
În momentul în care te forțezi pe acest optimism atroce, emoțiile și nevoile tale reale sunt pur și simplu băgate sub preș. Nu contează că tu de fapt ești tristă, furioasă, dezamăgită, frustrată… Îți îngheți pe față un zâmbet larg și îți ancorezi mintea într-o gândire pozitivă care te duce extrem de departe de esența ta. Nu spunem să îți faci scenarii negative sau în nuanțe catastrofale, ci să îți accepți emoția ca atare și să vezi ce mesaj îți transmite ea. O gândire pozitivă în exces te deconectează de tine și propriile nevoi autentice.
Nu ești deschisă spre schimbare
Situația nu este deloc roz, dar te înarmezi cu multă gândire pozitivă. Pe principiul Zoe, fii bărbată, sau cum spunea și Scarlett OHara – Și mâine e o nouă zi. Asta nu te face să iei atitudine, să schimbi un tipar, ci mai degrabă amâni sau repeți niște comportamente care, în final, te duc la același rezultat. Pentru că această gândire pozitivă e un fel de speranță de mai bine. Ca și cum ceva sau cineva din exterior va transforma lucrurile pentru tine. Nu îți asumi tu responsabilitatea schimbării, ci o delegi destinului sau puterii gândirii optimiste.
Crezi că ai o baghetă magică… mentală
Cele mai citite articole
Știi cum e când speri să găsești loc de parcare într-o zi aglomerată la mall, te concentrezi pe asta și brusc apare locul liber? Când te grăbești teribil și îți repeți în gând să nu fie coadă la bancă? Ajungi la ghișeu, ai o singură persoană în față, care într-un minut a și plecat? Acestea sunt exemple de bază de gândire magică. Atunci când dintr-o gândire pozitivă în exces avem senzația că putem influența în bine, în mod inexplicabil, anumite situații. Pe lângă asta, anumite scenarii sau ipoteze sunt transformate în certitudini. Doar tu nu te înșeli! Dar sunt niște proiecții care nu au legătură cu realitatea.
Doza corectă de gândire pozitivă
Specialiștii spun că cea mai sănătoasă gândire și cel mai bun mod de a ne raporta la situațiile din viața noastră vin dintr-o perspectivă realist-optimistă. Prea multă gândire pozitivă și prea mult pesimism sunt rețete sigure de autosabotare. Pe când optimismul alături de evaluarea realistă a contextului actual, persoanelor, șanselor pe care le avem reprezintă de fapt cheia succesului.
Citește și:
Nu le dai atenție, dar sunt forme de abuz emoțional! Îți distrug încrederea în tine și în oameni
Foto: PR
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/de-ce-gandirea-pozitiva-e-mai-toxica-decat-sa-fii-pesimist-705965/