Prima pagină » Designer-ul Paul Andrew, între meșteșug și inovație

Designer-ul Paul Andrew, între meșteșug și inovație

Autor: admin
0 comentarii

Designer-ul Paul Andrew, între meșteșug și inovație

L-am întâlnit prima dată pe americanul Paul Andrew la Paris, în propriul său showroom, amenajat într-un apartament tipic parizian lângă Notre-Dame. Paul (îmbrăcat cu o cămașă albă impecabilă, peste care purta un sweater negru cu glugă, și cu o pereche de jeanși) întâmpina personal fiecare invitat care venea să îi vadă noua colecție și tot el povestea cu pasiune despre fiecare model în parte. Trebuie să recunosc că mi-a vorbit mult despre pantofii preferați ai lui Meghan Markle, un model de stiletto clasic, cu o siluetă suplă, numit Pump-it-Up.

Andrew și-a lansat propriul brand în 2013, iar în 2016 a fost numit designer de accesorii la Salvatore Ferragamo, fiind pentru prima dată când Ferragamo angaja un alt designer în afară de el.

Prima sa colecție pentru casa Ferragamo a fost cea pentru sezonul de toamnă-iarnă 2018, cu care a demonstrat că are un talent și o înclinație aparte pentru modul în care se îmbină inovația cu tradițiile și cu arhiva uneia dintre cele mai vechi case italiene.

Pentru brand-ul Paul Andrew, femeia este mereu în centrul atenției. Designerul consideră că femeile sunt atrăgătoare atunci când au încredere în ele însele, așa încât a decis să creeze cei mai dezirabili pantofi pentru ele. Și-a îndeplinit scopul!

ELLE: Când și cum a început pasiunea ta pentru pantofi?
PAUL ANDREW: Când eram copil eram sigur că voi deveni arhitect. Îmi plăcea foarte mult să schițez obiecte de mobilier și eram foarte atras de forma și construcția clădirilor. În orice caz, munca tatălui meu în calitate de tapițer al Reginei în castelul Windsor a însemnat că a fost înconjurat de tehnici artizanale tradiționale, iar acest lucru a influențat modul în care eu îmi desenez colecțiile și obsesia mea pentru materiale și modalitatea de fabricare a lor. Când a venit timpul să aleg un domeniu de studiu pentru universitate, designul de încălțăminte părea o combinație perfectă a tuturor intereselor mele.

ELLE: Care este filosofia brand-ului Paul Andrew? Se identifică cu valorile tale personale?
P.A.: Când mi-am lansat brand-ul, filosofia noastră a fost că distincția între formă și funcție e o dihotomie falsă. Pentru mine, femeile sunt cele mai atrăgătoare atunci când au încredere în ele și se simt confortabil cu ceea ce poartă; și nimic nu anulează mai mult aceste calități ale unei femei ca o pereche de pantofi incomozi. Designul, pentru mine, a fost întotdeauna despre femeia pentru care creez. Vreau să fac pantofi eleganți și dezirabili pentru femeile care chiar își vor trăi viețile în acești pantofi.

ELLE: Cum te-a influențat timpul petrecut lucrând pentru Donna Karan, Alexander McQueen, Calvin Klein sau Narciso Rodriguez? Și cum ai decis să începi să lucrezi la propriul brand? Care au fost cele mai importante lecții învățate în urma acestor colaborări?
P.A.: Muncind alături de fiecare dintre ei am acumulat numeroase experiențe: cu Donna Karan m-am concentrat pe stabilirea unei forme și a unei calități superioare, precum și pe sporirea puterii femeii; Alexander McQueen era genul care îți cerea creativitate nelimitată; Calvin Klein m-a învățat importanța faptului de a rămâne fidel ideii mele originale; Narciso Rodriguez mi-a arătat ce înseamnă angajamentul față de estetica personală. Deci acum tot ceea ce fac pentru propria mea marcă este o contopire a tuturor acestor experiențe.

ELLE: Acum ești și directorul creativ al liniei feminine de pantofi a casei Salvatore Ferragamo. Cum reușești să te împarți între brand-ul tău, atât de fresh și modern, și o companie mare, cu o moștenire atât de vastă?
P.A.: Colecția Paul Andrew este foarte personală pentru mine. Își are inspirația atât în experiențele mele personale, cât și în experiențele profesionale, și este un brand care își are sediul în New York, dar al cărui spirit este internațional. Mă deplasez în întreaga lume, iar brand-ul meu este o reflecție a acestor călătorii. Însă spiritul Ferragamo este, în esență, italian, și își are sediul simbolic în Florența. Abordarea mea pentru casă înseamnă o fuziune între meșteșugul tradițional și tehnici inovatoare, orientate către audiența digitalizată de astăzi. Este esențial ca aceste brand-uri să rămână entități separate și să nu fuzioneze, deși sunt sigur că se suprapun în multe privințe. Codurile estetice ale celor două brand-uri sunt diferite; Ferragamo are la bază siluete de arhivă, reinterpretate, în timp ce colecția Paul Andrew este înrădăcinată în glamour-ul cotidian.

ELLE: Ce a însemnat pentru tine momentul în care ai ajuns să lucrezi pentru casa de modă Ferragamo?
P.A.: Am fost cu adevărat recunoscător pentru încrederea pe care grupul și familia Ferragamo mi-au oferit-o, și am fost încântat de oportunitățile ce mi s-au deschis, având șansa de a crea o identitate singulară și puternică pentru noua femeie Ferragamo. Salvatore a fost un adevărat vizionar, și este o onoare să pot avea acces la arhivele artizanale pe baza cărora a fost creat brand-ul.

ELLE: Spune-mi mai multe despre etapele de creație ale colecțiilor tale. De unde îți vin ideile? Cum le transpui în realitate? Care sunt pașii de la schiță la pantoful propriu-zis?
P.A.: În fiecare sezon, în mod normal, încep colecția de la o temă specifică sau de la un punct bine definit de plecare. Este un mare avantaj să călătoresc între New York și Florența tot timpul, pentru că reușesc să îmi găsesc inspirația peste tot. Odată ce mi-am stabilit inspirația, urmează ore în șir de cercetare și dezvoltare a materialelor și proceselor de fabricare, care corespund nevoilor pentru sezonul respectiv. Odată ce termin cu cercetarea, încep să schițez colecția, proiectând numeroase stiluri și siluete. Apoi colaborez cu echipa mea de design pentru a pune la punct ultimele detalii, înainte de a crea prototipurile și de a călători la fabrica mea din Italia, pentru a ghida procesul de producție. În final, primesc mostrele sezonului respectiv și finalizez colecția.

ELLE: Există materiale cu care îți place să lucrezi mai mult decât cu altele? De ce?
P.A.: Caut în permanență metode de a introduce materiale noi în colecții, care sunt vârf de gamă, dar care trebuie să fie și sustenabile. Colecția mea următoare trece în revistă modul în care sunt dezvoltate materialele din piele, felul în care sunt aplicate imprimeurile pe materiale și modalitatea în care materialul este aplicat pe pantofi.

ELLE: În ultimul timp există o dezbatere aprinsă despre sustenabilitate în industria modei. Care este poziția ta față de acest trend?
P.A.: Luxul merge mână în mână cu sustenabilitatea. Nu ne referim numai la impactul social și la cel asupra mediului. Iar meșteșugul, designul și procesul inventiv sunt cele care duc la acest lux pozitiv. Acesta este un obiectiv important pentru brand-ul Paul Andrew și este filosofia din spatele fiecărui produs pe care îl creez.

Cele mai citite articole

ELLE: Cum reușești să înțelegi ce îşi doresc femeile?
P.A.: Pantofii sunt, cel mai adesea, cheia pentru a face ca un outfit să fie reuşit și chiar mai mult decât atât, modalități de a defini un statut social sau o stare de spirit. Mi-am concentrat întreaga carieră asupra confortului pantofilor, astfel încât, atunci când îi poartă o femeie, ea nu doar că arată bine, dar se și simte bine în ei. Este vorba despre a fi șic, elegantă și funny – ea ar trebui să se simtă puternică în modele de pantofi care sunt extrem de purtabile și confortabile. Sunt un designer de pantofi, prin pregătire și experiență, așa că am înţeles că dulapul unei femei pornește de la pantofi. Pantoful dictează atât de mult încât am inventat fraza: „Îmbrăcând-o de la picioare până-n cap”.

ELLE: Cum comunici cu clienții tăi?
P.A.: Social media este un instrument remarcabil și continuă să dezvolte peisajul de lux. Femeile din toată lumea sunt în permanență „bombardate” de influencers și trend-uri și cred că dorințele sartoriale ale femeilor, la nivel global, au devenit mai incluzive datorită acestui fapt. Este important pentru noi să fim parte din această conversație în desfășurare și să ne gândim la femei când lucrăm colecțiile.

ELLE: Am câteva perechi de pantofi Paul Andrew și, sincer, sunt incredibil de comode. Cum combini moda cu partea mai practică a lucrurilor?
P.A.: Construcția pantofilor mei este foarte specifică. Fabrica de astăzi produce încă încălțăminte în conformitate cu măsurătorile stabilite în anii 1970, dar picioarele oamenilor au evoluat, grație unor practici precum yoga și stilului de viață general. De aceea îmi concentrez energia asupra formei și construcției.

ELLE: Ai vreo muză?
P.A.: Niciodată nu a fost vorba despre o anumită femeie pentru mine, ci despre un sentiment general despre cine este „ea”. Femeia Paul Andrew continuă să evolueze, dar am descoperit că femeile de toate vârstele, dimensiunile și naționalitățile au fost atrase de pantofii mei. Mi-am dedicat, în mod esențial, cariera creației de piese care inspiră femeile să se simtă încrezătoare, sexy și puternice.

ELLE: Care este pantoful tău preferat din toate timpurile?
P.A.: Am foarte multe modele preferate în colecția nouă, dar cel mai mult îmi plac platformele inspirate de aripioarele de rechin. Arcul are o înclinație și o lungime diferite față de ale oricărui alt model de pe piață și am făcut acest lucru printr-o serie de teste și multă muncă digitală, pentru a obține designul exact. Este, cu siguranță, o declarație de modă, dar destul de versatilă, și se poate purta de la o zi la alta.

ELLE: Care ți se parte cea mai sexy parte a corpului unei femei?
P.A.: Oh, e greu. În calitate de designer de încălțăminte, ar trebui să spun picioarele, mai ales atunci când sunt completate de un toc clasic, cum ar fi cel din colecția Pump-it-Up. Modul în care am tăiat pantofii le dă o formă clasică, iar când sunt purtați pe picior, călcâiul urmărește linia corpului. Ca întotdeauna, este vorba de a face pantoful confortabil, dar sexy.

ELLE: Cum ți-ai descrie brand-ul cu un singur cuvânt?
P.A.: Deseori îmi descriu brand-ul în trei cuvinte: șic, elegant și jucăuș. Ori de câte ori simt că un design nu e potrivit pentru mine, am descoperit că lipsește una dintre aceste caracteristici.

ELLE: Unde crezi că va fi brand-ul tău peste zece ani?
P.A.: Am planuri ambițioase ca să cresc la scară globală și să mă extind și la alte categorii de produse. Mă concentrez să sincronizez aceste proiecte într-un mod durabil, astfel încât compania să aibă infrastructura necesară pentru o astfel de creștere. Desigur, aș dori să mă extind în întreaga lume, cu o serie de magazine care să creeze experiențe de shopping, dar intenția mea este să am un brand de durată, care să devină o parte a designului recunoscut la nivel internațional.

ELLE: Cum crezi că va arăta lumea modei în zece ani?
P.A.: Văd inovația și mișcarea spre sustenabilitate făcând pionierat în evoluția modei de lux. Cred că piața actuală este atât de saturată de produse încât mă întreb ce aș putea să îi mai ofer unei femei. Am început să mă gândesc la asta când mi-am lansat brand-ul și am avut ideea de a combina tehnologia de vârf și inovația cu cele mai bune practici ale meșteșugului italian. Acum vom adăuga un nou nivel de transparență și responsabilitate față de mediu, care va influența procesul de proiectare pentru fiecare colecție.

ELLE: Ce alți designeri de pantofi admiri?
P.A.: Genialul Charles Jourdan – creațiile sale de la sfârșitul anilor ’70 și din anii 80 formează un spectacol realizat cu ingeniozitate, atât în ceea ce privește construcția, cât și în fabricarea pantofilor.

Citește și:
ELLE Interviu: Cesare Casadei, directorul de creație Casadei (VIDEO)

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/designer-ul-paul-andrew-intre-mestesug-si-inovatie-687621/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si