Evenimentul va avea loc la Muzeul Național de Artă al României, Sălile Kretzulescu (Calea Victoriei 49) și își propune să aducă în atenția publicului larg arta botanică, un tip de artă la granița dintre estetică și știință.
Expoziția vernisează în premieră în România albumul floral regal The Transylvania Florilegium, un proiect inițiat de A.S.R. Prințul Charles de Wales, concretizat printr-un album editat în condiții grafice de excepție, în Marea Britanie, care documentează flora sălbatică din Transilvania. „Există ceva magic în acest peisaj extraordinar – în dealurile lui unduitoare, pădurile, râurile și pășunile, satele lui medievale. Și oamenii lui”, spune A.S.R. Prințul Charles de Wales în prefața albumului.
Albumul The Transylvania Florilegium este rezultatul unui efort de studiu de aproape 6 ani, care a adus împreună biologi botaniști și un mare număr de artiști botanici din toată lumea. În total, peste 70 de artiști, designeri și meșteșugari au fost implicați în producerea acestui album remarcabil, care poartă semnătura A.S.R. Prințul Charles de Wales, și care reprezintă, în același timp, un document-arhivă, păstrător al bogăției patrimoniului natural românesc, dar și o pledoarie îndreptată înspre protejarea și conservarea acestor comori naturale atât de firave.
Cele mai citite articole
Concepută ca un dialog între pictura florală și ilustrația botanică, de tip științific, expoziția prezintă opere ale marilor pictori români, de la impresioniști precum Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, sau Alexandru Satmari, la Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Theodor Aman, Eustațiu Stoenescu, Samuel Mützner sau de contemporanii Alexandru Ciucurencu și Ion Țuculescu. Alături de picturile florale ale acestora, vizitatorii pot admira lucrări ale uneia dintre primele artiste botaniste din România, Angiolina Santocono, care a ilustrat câteva mii de reprezentări ale plantelor spontane din flora României, și a cărei opera a pus bazele Muzeului botanic al Grădinii Botanice D. Brandza din București. Totodată, în cadrul expoziției se regăsesc de lucrări aparținând inițiatoarei acestui proiect, Irina Neacșu.
Vernisajul se bucură de prezența lui John Akeroyd, botanistul A.S.R. Prințului Charles de Wales și coordonatorul proiectului Transylvania Florilegium, Lady Henrietta Pearson, cofondatoare a editurii Addison Publications, care a imprimat albumul The Transylvania Florilegium, Laura Silburn, artistă ale cărei acuarele sunt incluse în albumul floral, dar și Paulina Anastasiu, directoarea Gradinii Botanice din București.
Expoziția Flori sălbatice din România. O istorie botanică este și gestul de lansare ofocială a Societății Române a Artiștilor Botanici, fondată în noiembrie 2018 la inițiativa Irinei Neacșu, designer și artist botanic, cu scopul promovării și susținerii artei botanice în România.
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro