În timpul evenimentului „Globurile de Aur” de anul acesta, a fost dezvăluită o nouă secvență din ultimul sezon „Game of Thrones”. Așa cum am fost obișnuiți, de-a lungul anului, ne-au fost arătate mici indicii prin care să ne construim propriile scenarii, cel puțin până la apariția sezonului, în luna aprilie.
În video, Daenerys și Jon Snow au reușit să ajungă în Winterfell. De asemenea, aflăm că Daenerys o întâlnește pe Sansa Stark pentru prima dată. „Winterfell este al tău, Majestate”, i se adresează Sansa lui Khaleesi.
Așteptarea ultimului sezon din seria „Game of Thrones” a fost, cu siguranță, una foarte dificilă pentru fanii care nu au încetat din a-și construi propriile teorii și finaluri ale poveștii. Ultimul episod din cel de-al șaptelea sezon a apărut în august 2017, ceea ce înseamnă că aceștia au așteptat aproape doi ani pentru a urmări ultimele detalii care încheie serialul.
Deja ni s-a confirmat că John Snow este fiul lui Rhaegar Targaryen și al Lyannei Stark, adică adevăratul moștenitor al Tronului de Fier. Așa cum ni s-a arătat în ultimul episod, Bran și Sam au descoperit acest lucru, în timp ce Jon Snow și Daenerys făceau sex, neștiind că de fapt, sunt rude. Mai mult decât atât, The Night King reușește să distrugă o parte din zid, marcând începutul Marelui Război.
Chiar dacă „Game of Thrones” ajunge la final, așteptăm cu aceeași nerăbdare și prequel-ul, care a fost deja anunțat. Acțiunea se va desfășura cu mii de ani înainte de povestea redată în „Game of Thrones”, și va explora secretele înfiorătoare ale istoriei Westeros-ului.
Citește și:
Cele mai spectaculoase bijuterii pe care le-am admirat la Globurile de Aur 2019
Foto: Arhiva Revistei ELLE
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/hbo-dezvaluie-o-noua-secventa-din-ultimul-sezon-game-thrones-640413/