În ultimii opt ani, jurnalista Lisa Taddeo a traversat de şase ori Statele Unite pentru a cunoaşte femei obişnuite, din diverse regiuni şi din diverse medii. Rezultatul, Trei femei, este cel mai detaliat portret al dorinţei realizat vreodată de un scriitor de nonficţiune şi una dintre cele mai aşteptate cărţi ale anului (în România a fost publicată de editura Litera).
Lina, casnică şi mamă, prizonieră într-o căsnicie care şi-a pierdut pasiunea (dacă a existat vreodată); Maggie, o elevă de liceu de 17 ani care are o relaţie cu șarmantul ei profesor de engleză, soț și tată respectabil, şi Sloane – proprietara frumoasă, rafinată şi plină de succes a unui restaurant, căsătorită cu un bărbat căruia îi place să o urmărească făcând sex cu bărbaţi şi femei, iată protagonistele poveştilor adevărate din cartea Lisei Taddeo. Bazându-se pe ani de documentare riguroasă şi relatată cu o francheţe şi o naturaleţe şocantă a limbajului, Trei femei este un portret zguduitor al erotismului din America zilelor noastre, expunând fragilitatea, complexitatea şi inegalitatea cu care se confruntă dorinţa feminină. Este o operă jurnalistică, dar și o construcție narativă captivantă, cu nuanţe fine şi multă empatie, care ne prezintă trei femei de neuitat, ale căror experienţe ne amintesc că nu suntem singure.
ELLE: Cum le-ai ales pe cele trei femei care-și spun poveștile în această carte?
Lisa Taddeo: N-aș putea spune că le-am ales eu, ci mai degrabă ele au fost cele care mi-au dat cele mai multe informații, au fost cele mai oneste în legătură cu viața lor, pentru că, îți poți imagina, e tare greu să vorbești despre astfel de lucruri (eu una n-aș fi în stare!), așa că a fost tare greu să găsesc oameni dispuși să facă asta. Am căutat oameni de diverse genuri și rase, cu diferite înclinații sexuale, dar la un anumit punct al conversației, după ce am vorbit cu toți, nici unul nu mi-a oferit atât de mult pe cât au făcut-o aceste trei femei. Și astfel ele au fost cele alese.
ELLE: Te întreb asta pentru că au existat voci care au susținut că această carte nu este despre dorința feminină la modul general, fiind o carte scrisă de o femeie caucaziană despre trei femei caucaziene.
L.T.: Primul meu răspuns la această întrebare este că e o carte despre trei oameni și dorințele lor. Atât. În al doilea rând, nu se numește „O sută de femei’, ci „Trei femei’. A existat o a patra femeie, care era din Dominica, care era frumoasă și plină de viață, dar care n-a mai vrut să vorbească după ce și-a dat seama că această carte chiar se va întâmpla. Așa că a decis că nu mai vrea să-și spună povestea, deși se întâmplaseră atât de multe în viața ei. Am căutat să am interlocutori de mai multe rase și genuri și chiar persoane trans. Am avut discuții inclusiv cu un tânăr gay, în vârstă de 19 ani, care era life coach. Am vorbit cu multă lume, dar până la urmă ei au decis că nu-și mai doresc spuse poveștile în această carte. De exemplu, pentru fata din Dominica, m-am mutat la Los Angeles, unde am petrecut opt luni documentându-mă, iar apoi ea s-a răzgândit. Așa că, atunci când mi se reproșează lipsa de diversitate, răspunsul meu este: „Înțeleg, dar n-am intenționat să scriu o carte despre dorința sexuală în general, ci am scris o carte despre trei oameni’. Da, la început mi-am dorit să scriu o carte mai mare, dar e greu să-i faci pe oameni să vorbească despre sex și dorințele lor cele mai intime și să fie și onești în legătură cu asta. Și oricui susține contrariul îi spun doar : „Atunci dă-i drumul și spune tu și poveștile altor oameni! Găsește-i și fă-i să vorbească’.
ELLE: Simți că ți-ai irosit cele opt luni?
L.T.: Am investit mult timp în documentare: șase luni aici, două luni colo, opt luni dincolo, m-am mutat la Boston, la Washington, m-am mutat în multe locuri, și oamenii fie au decis că nu mai vor să vorbească cu mine, fie eu am simțit, la un moment dat, că nu-mi mai spun adevărul. Și, de multe ori, a fost trist și greu să iau hotărârea. Dar, până la urmă, nu simt că mi-am pierdut timpul (de fapt, nu vreau să mă gândesc în termenii ăștia, pentru că asta m-ar întrista și mai mult). Cred că fiecare interacțiune a contribuit într-un fel sau altul la forma finală a acestei cărți, chiar dacă poveștile nu se regăsesc ca atare în ea. Practic, m-au influențat în modul în care am ajuns să pun întrebările și să-mi adun informațiile.
ELLE: Poți fi și jurnalistă și scriitoare în același timp?
L.T.: Da, scriu și ficțiune, iar romanul meu urmează să apară în curând. Nu știu cum se face distincția aici sau în alte țări, dar în Statele Unite este destul strictă: ești fie scriitor de ficțiune, fie jurnalist. Însă mie mi se pare ciudat, pentru că sunt oameni care le pot face bine pe amândouă: doar există oameni care pot dansa și tango, și balet sau care pot juca și baschet și fotbal. Da, există uneori diferențe majore între cele două tipuri de scriitură, însă alte ori nu.
ELLE: Vreau să spun în aceeași carte…
L.T.: Da, mi-am dorit să scriu o carte pe care să-mi doresc să o citesc. Mie una nu prea-mi place să citesc non-ficțiune. Așa că mi-am dorit să scriu o carte pe care mi-ar plăcea să o citesc, nu pentru că îmi doresc să citesc despre sex sau despre dorință, ci pentru că mi-am dorit să fiu cât de specifică cu putință și să arăt cât mai multe unghiuri diferite ale ființei umane.
ELLE: Și crezi că background-ul tău jurnalistic ți-a fost de ajutor?
L.T.: Da, în termeni de colectare a informațiilor, dar a fost diferit față de tot ce am făcut până acum. Pentru că, înainte, aveam întotdeauna interlocutori dornici și entuziaști să vorbească cu mine, am realizat profiluri de politicieni, vedete, sportivi, și nu era nevoie să mă duc eu să-i caut. Și a fost prima oară când am făcut asta la un alt nivel. Nu știu cât din experiența mea anterioară m-a ajutat, n-am pus întrebări în felul în care aș fi intervievat o vedetă. Cu oamenii din cartea mea am vorbit șase luni sau chiar un an, îi însoțeam pe unde aveau treabă, îmi luam notițe în telefon. Chiar dacă îi înregistram, după un timp n-am mai simțit că-i intervievez, pentru că am devenit foarte apropiați.
ELLE: V-ați împrietenit sau ai reușit să păstrezi o distanță?
L.T.: Am păstrat o distanță, nu o distanță emoțională, dar am rămas eu cea care pune întrebări și ei cei care vorbeau în 95% din timpul interacțiunii noastre. M-am ferit să le dau sfaturi, deși uneori mi-au fost solicitate, dar n-am vrut să schimb în nici un fel cursul vieții lor. Am fost foarte conștientă de limite. De exemplu, la un moment dat, Lina trebuia să se întâlnească cu Aidan și m-a rugat să stau cu copiii ei, și o parte din mine își dorea să o ajute, pentru că nu aveam nimic de făcut, dar apoi mi-am spus: „Nu poți să stai cu copiii acestei femei, nu poți să o ajuți în felul ăsta!’. Nu puteam să fac asta, dar în același timp era ciudat, pentru că, în realitate, aveam posibilitatea să o fac. A trebuit să o refuz, fără să fiu cu adevărat ocupată.
ELLE: Citindu-ți cartea, mi s-a părut că ești pesimistă în legătură cu promisiunea unei egalități sexuale. De ce?
L.T.: Sunt pesimistă în general, dar nu în legătură cu dorința feminină. Nu le văd pe aceste femei ca pe niște victime, le văd ca pe eroinele și victimele propriilor povești, în același timp, dar cred că, în orice moment, asta suntem cu toții. Ele au decis să stea de vorbă cu mine pentru că toate trăiau această pasiune intensă, dar și această durere puternică, însă cred că există mulți oameni prinși în mijlocul unei astfel de situații confuze. Iar dacă nu sunt, nu au de ce să vorbească cu un jurnalist despre viața lor sexuală. Sau, dacă vor să vorbească, pot sta de vorbă cu prietenii lor, cu soțul lor, cu apropiații. Însă aceste femei nu aveau pe nimeni cu care să vorbească, iar eu am devenit confidenta lor. Eu nu mi-am dorit să găsesc trei femei care să treacă printr-o situație anume, ci am vrut să spun poveștile a cât mai mulți oameni (inițial mi-am dorit 15, numărul a variat mult), dar am găsit aceste trei femei, care-și trăiau viața de zi cu zi, iar viața lor este la fel de importantă ca a oricărei celebrități sau ca a oricărui om din lumea asta. Povestea fiecăreia simbolizează ceva, ceva cu care rezonăm, sau dimpotrivă, ni se pare foarte diferit de viața noastră, dar și asta am vrut să arăt: cât de diferiți suntem.
ELLE: Te așteptai la un asemenea succes?
L.T.: Nu, am muncit la această carte aproape un deceniu, dar nu mă gândeam: „Da, dar după ăștia zece ani să vezi ce carte o să ai!’. Pur și simplu speram ca această carte să fie citită și de alți oameni, în afară de prietenii mei.
Cele mai citite articole
ELLE: Crezi că femeile aveau nevoie de o carte ca să nu se mai simtă deplasate atunci când vorbesc despre dorințele lor sexuale?
L.T: Da, cred că femeile, atunci când ascultă alte femei vorbind despre viața lor sexuală sau despre dorințele lor, nu prea se simt confortabil să poarte aceste conversații. Poate că nu se întâmplă tuturor, dar cele cu care am vorbit nu-și doreau ca dorința lor să fie auzită. Atunci când femeile se îndrăgostesc sau au parte de sex fantastic și vorbesc cu o prietenă căsătorită, care este deprimată, sau cu cineva care nu este într-o situație prea fericită, nu se simt încurajate să vorbească: pentru că e greu să fii fericit pentru altcineva și uneori e chiar greu de suportat să-l auzi cât de fericit sau entuziast este. Și atunci reacționează ceva de genul: „De ce trebuie să ascult așa ceva?’. E o reacție viscerală. Iar reacțiile de tipul: „Cum ai putut să faci așa ceva?’ sau „Uh, e dezgustător!’ îți taie tot avântul.
ELLE: Ce fel de feedback ai primit de la bărbați?
L.T.: În UK și în Statele Unite am avut cititori bărbați, dar e clar că cei care au venit la lansări și la cluburile de carte sunt cei interesați de ea. Unii chiar mi-au spus că această carte i-a făcut să reflecteze la propriile vieți. Îmi amintesc un bărbat care mi-a spus că, până să citească această carte, nu și-a dat seama cât de mult poate răni indiferența. Am primit comentarii interesante și pozitive de la bărbați (dar probabil pentru că sunt doar câțiva, pe când femeile care au citit această carte sunt mult mai multe, așa că am parte și de comentarii pozitive, dar și de comentarii negative de la ele).
ELLE: Dorința sexuală feminină este un subiect din ce în ce mai abordat în ultimul timp (și mă refer și la cartea ta, dar și la cartea lui Elizabeth Gilbert, Orașul fetelor). Crezi că femeile au, în sfârșit, parte de un fel de eliberare, că spun cu voce tare că sunt ființe sexuale?
L.T: Într-o anumită măsură da. Dar mișcarea #MeToo a influențat lucrurile. Am reușit să spunem în sfârșit ce nu mai vrem, dar am ajuns să nici nu mai vorbim despre ce ne dorim cu adevărat. Pentru că am ajuns să nu mai vrem să vorbim despre dorințele noastre și să nu mai fim foarte oneste, trebuie să ne poziționăm fie la un capăt al spectrului, fie la celălalt. Dacă ești la mijloc, ești dezgustătoare. De exemplu, Lina îl dorește pe Aidan, genul de băiat rău, un tip pe care eu sau tu nu l-am dori. Dar Lina este o femeie din Indiana, acolo unde mișcarea #MeToo nu a ajuns. Și chiar dacă ar fi ajuns, ei îi place ACEST bărbat. Așa, și ce?! Și ce dacă el nu o iubește? Ea își dorește să se întâlnească cu el, este dorința ei, ar fi putut să se oprească, dar ea a vrut să continue. Și au existat voci care i-au spus: „Nu trebuie să te mai vezi cu el!’: Acum nu se mai vede (se presupune că asta e alegerea corectă), dar atunci când se întâlneau, avea parte de sex bun, în sfârșit o atingea cineva, care o făcea să se simtă ca o ființă umană, după ce fusese refuzată atâta timp de soțul ei. Oamenii spun că este o victimă, iar eu îi întreb: „Pe bune?!’ De ce strâmbăm din nas când auzim această poveste? Atunci când auzim că cineva face ceva greșit după standardele noastre, reacția noastră este: „Nu vreau să aud despre asta, e o victimă!’ Asta face cultura noastră?! Ne lepădăm de oameni pentru că nu se potrivesc cu ce credem noi că este corect?
ELLE: Cum putem să ne afirmăm dreptul de a dori, dar și pe cel de a spune nu?
L.T.: Cred că putem să le facem pe amândouă. Și, de fapt, cred că obstacolul cel mai mare acum sunt alte femei; am ajuns într-un punct în care, în sfârșit, vorbim cu bărbații despre asta. Deși cred că este în continuare greu să-ți afirmi dorința față de un bărbat, pentru că bărbații au reacții de genul: „Vai, dar nu știu ce să fac!’. Dar, de fapt, cred că știi ce să faci, fii atent la semnale: dacă o femeie te place, o să știi asta, iar dacă nu te place, o să știi și asta! O femeie poate spune da într-o situație, și nu în alta; uneori poate spune da, și apoi nu; sau nu, și apoi da; sau poate să spună și nu și da, și asta înseamnă să-ți afirmi dorința.
ELLE: Ai simțit un fel de presiune sau de responsabilitate față de aceste trei femei, atunci când le-ai făcut poveștile publice, gândindu-te că ar putea fi judecate?
L.T.: Dumnzeule, încă mai simt asta! Pentru Maggie îmi fac cele mai multe griji, pentru că ea este singura persoană din carte cu numele real. Maggie era deja cunoscută din cauza procesului, dar cu celelalte nu mi-am făcut prea multe griji la început, ele își trăiau pur și simplu viața și mi-au povestit cu onestitate ce simt, așa că nu m-am gândit că ar putea fi judecate. Iar atunci când s-a întâmplat asta, m-am întristat foarte tare. Pe Maggie cartea a ajutat-o, pentru că a fost, în sfârșit, crezută. Cu celelalte două femei, părerile au fost foarte împărțite. Toate am simțit, la un moment dat, că suntem Lina (eu una am fost Lina în viața asta): trăiești acele momente de obsesie în care nu te poți abține să te gândești la o anume persoană (fie că trebuie să-ți lași copiii cu cineva și să conduci trei ore pe autostradă, fie că trebuie să mergi pe jos 20 de minute, sunt doar versiuni diferite ale aceluiași mod de a reacționa). Dar au fost și persoane care au considerat-o pe Lina demnă de milă. Așadar, sunt șocată că Lina și Sloane au fost judecate, dar sunt fericită că Maggie nu a fost.
ELLE: Chiar voiam să te întreb despre Sloane: sunt fascinată de felul în care ea a trebuit să gestioneze tot dezastrul emoțional, până la urmă bărbații au avut parte doar de distracție și au scăpat prea ușor, după părerea mea. De ce a simțit că este de datoria ei să o contacteze pe soția amantului ca să clarifice lucrurile?
L.T: Cred că femeile au în mod natural această latură maternă și această pornire: „Lasă-mă să mă ocup eu de asta!’. Cred că Sloane se gândea că ei oricum n-o vor face sau n-o vor face cum trebuie. Pentru că trebuie să fii foarte atent cum spui asta, cred că se gândea că ei n-o vor face corect sau că e posibil chiar să și mintă. Mi-a spus chiar că trebuie să aibă grijă nu neapărat de soțul ei, ci de relația celuilalt cuplu și simțea că este singura în stare să facă asta.
ELLE: Mie Sloane mi s-a părut cel mai interesant personaj: o femeie frumoasă, realizată, dar totuși nu suficient de puternică încât să-i spună soțului ei că nu prea-i plăcea, de fapt, să facă sex în trei.
L.T.: În unele situații îi plăcea, în altele nu, cu ultimul bărbat i-a plăcut și de aceea nici n-a vrut să se oprească. I-a plăcut și prima oară când au făcut-o cu o femeie, a fost tristă, dar i-a și plăcut. Pentru mine, sexul este un lucru important, dar există oameni, precum Sloane, pentru care sexul este precum mâncarea chinezească: într-o zi ai chef, în altă zi o detești. E un lucru relativ. Poate și un element de calibrare cu soțul ei. Când era mai tânără, a încercat mereu să fie perfectă pentru mama ei. Așa că, până la urmă, ce înseamnă asta: este un succes sau un eșec?
ELLE: Din poveștile la care ai renunțat, care este cea care încă te urmărește?
L.T: Ultima femeie, cea care a renunțat. Încă mă mai gândesc la ea și probabil nu aș fi inclus povestea lui Sloane dacă această femeie nu s-ar fi răzgândit. Am încetat să mai vorbim pentru carte, dar ea a început să mă evite, nu a mai vrut să vorbim deloc: era speriată că va apărea în carte până în punctul în care n-a mai vorbit cu mine câteva luni, deși i-am promis că asta nu se va întâmpla. Povestea ei era cu adevărat interesantă: un trecut foarte violent și un prezent în care se bucura de mult succes. Povestea ei semăna cumva cu a lui Sloane, dar includea și abuzuri și multe alte lucruri. După ce s-a îndrăgostit de cineva, mi-a spus: „Atâta tip cât nu-mi folosești numele, e în regulă!’. Și pentru mine a fost interesant succesul pe care l-a dobândit, mai ales în contrast cu trecutul ei și cu ce a avut de depășit. Este o femie dură, fără slăbiciuni, adică exact ceea ce căutam după ce am vorbit cu Lina și Maggie. Apoi am găsit-o pe Sloane, care era și ea bună pentru construcția cărții mele, dar povestea acestei femei nu aș vrea să spun că era neapărat mai bună, însă era pur și simplu uluitoare.
ELLE: Crezi că există o componentă a sexualității feminine care lipsește din carte?
L.T.: Simt că mai lipsesc trei povești din această carte, nu neapărăt o componentă. Mi-ar fi plăcut să am poate o femeie gay în loc de Sloane, care este în principal heterosexuală, dar și bisexuală, mi-ar fi plăcut poate să am povestea unei femei afro-americane, sau o femeie transgender. Dar într-un anumit moment te întrebi unde pui punct. Și până la urmă am pus punct la oamenii care au vrut să vorbească cu mine.
Citește și:
Millie Bobby Brown e starul de care cu toții avem nevoie
Foto: J. Waite
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/lissa-taddeo-despre-sex-si-dorinta-feminina-696696/
