Prima pagină » Măști pentru tenul gras pe care le poți face folosind alimentele pe care le ai în frigider

Măști pentru tenul gras pe care le poți face folosind alimentele pe care le ai în frigider

Autor: admin
0 comentarii
Măști pentru tenul gras pe care le poți face folosind alimentele pe care le ai în frigider

Deși trecem printr-o perioadă dificilă, trebuie să găsim și aspectele bune pe care izolarea ni le-a adus. În primul rând, avem mai mult timp să facem toate lucrurile pe care ni le propusesem în trecut și pe care le amânam constant. Fie că e vorba de cartea pe care ai început-o acum jumătate de an și nu ai terminat-o, fie că e serialul pe care voiai de mult să îl vezi, sau că e vorba de o rutină de îngrijire ca la spa.

Iar a lucra de acasă nu e cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla. Nu mai trebuie să te gândești ce ținută vei purta la birou, cum îți vei coafa părul mâine, iar tenul tău poate lua o pauză binevenită de la machiaj. În plus, nimeni nu știe dacă trimiți mail-uri purtând o mască de față și una pentru păr.

Cum probabil frigiderul și dulapurile sunt pline în perioada asta cu o sumedenie de alimente, ne-am gândit să îți propunem câteva idei de măști pe care le poți face acasă extrem de ușor, cu ingredientele pe care deja le ai.

Așa că, dacă ai tenul gras sau cu tendințe de îngrășare, iată câteva idei de măști homemade, care te vor ajuta să reduci producția de sebum și să previi acneea, punctele negre sau porii dilatați!

Mască cu lămâie și iaurt

Datorită acidului citric din compoziția sa, lămâia este unul dintre cele mai bune ingrediente pentru tenul gras. Iar acidul lactic din iaurt ajută la îndepărtarea celulelor moarte de la suprafața pielii, oferindu-ți un ten mai luminos și mai curat.

Pasul 1. Adaugă două linguri de iaurt și de suc de lămâie într-un bol.

Pasul 2. Amestecă-le până când devine o pastă consistentă.

Pasul 3. Aplică conținutul pe față și lasă-l să acționeze pentru zece minute.

Pasul 4. Curăță fața cu apă caldă.

Mască cu lămâie și bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu este un alt ingredient care ajută la curățarea tenului și la micșorarea porilor. De asemenea, echilibrează pH-ul natural al pielii și previne acneea. Atât bicarbonatul de sodiu, cât și lămâia au proprietăți antibacteriene, ținând infecțiile departe de tenul tău.

Pasul 1. Amestecă două linguri de bicarbonat de sodiu și o lingură de zeamă de lămâie.

Pasul 2. Amestecă-le bine.

Pasul 3. Aplică pasta obținută pe față și las-o să acționeze pentru cinci-zece minute.

Pasul 4. Indepărteaz-o cu apă caldă.

Folosit în exces, bicarbonatul de sodiu îți poate usca tenul, așa că folosește această mască doar o dată pe săptămână.

Mască cu miere și zahăr brun

Cele mai citite articole

Această mască este ideală pentru exfolierea tenului.  Zahărul ajută la curățarea pielii, iar mierea restabilește nivelul de hidratare al pielii, împiedicând astfel uscarea acesteia.

Pasul 1. Amestecă o lingură de zahăr brun și una de miere.

Pasul 2. Aplică masca obținută pe toată față.

Pasul 3. După zece minute, îndepărteaz-o cu apă caldă.

Mască cu ou și iaurt

Albușul de ou nu numai că îți va curăța porii, dar va reduce și dimensiunea acestora și inclusiv cantitatea de sebum.

Pasul 1. Adaugă într-un bol un albuș de ou și o lingură de iaurt.

Pasul 2. După ce le-ai amestecat, aplică un strat gros pe întregul ten.

Pasul 3. Când masca se întărește și devine uscată, îndepărteaz-o cu apă.

Mască cu banană, miere și lămâie

Bananele conțin o sumedenie de vitamine și de minerale ce oferă tenului o strălucire naturală. Vitaminele A, B și E din compoziția sa ajută la uniformizarea culorii pielii și tratează iritațiile.

Pasul 1. Pasează o banană și adaugă peste aceasta o lingură de miere și una de suc de lămâie.

Pasul 2. Amestecă ingredientele până când obții o pastă consistentă.

Pasul 3. Aplică conținutul într-un strat gros pe toată față.

Pasul 4. Îndepărtează masca cu apă caldă.

Citește și:
Reguli de machiaj pe care orice femeie trebuie să le știe până la 40 de ani

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/beauty/masti-pentru-tenul-gras-pe-care-le-poti-face-folosind-alimentele-pe-care-le-ai-in-frigider-714594/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si