O amică ce trăiește în Franța postase ieri ceva legat de dor. Acest dor cântat, răsfățat, care nu poate fi tradus dintr-o limbă în alta. Nu știu acum care-i treaba cu dorul, dar încep să aflu care-i treaba cu văiatul. Cu bocetul lâncezelii mele care se transformă într-un ceva comic, enervant, fără leac.
Acest văitat umple spațiul (fizic) și mintea cu o viteză nebună – mă vait că nu mă satisface nicio carte, mă vait că mănânc prea mult dulce, prea mult sărat, mă vait că m-am săturat de văitatul altora, mă vait că mi-e dor și tot așa.
Mă vait că lumea postează chestii pe Facebook dar nu oferă soluții, mă vait degeaba.
Cele mai citite articole
Am început să vorbim despre mare, despre relaxare, despre tot și nimic. Acum mă vait că ce mă fac dacă nu se deschid granițele și nu poate să vină vară-mea de la Paris în august, m-am apucat să fugăresc prin casă umbra unei vacanțe, o vacanță atât de fragilă că nici nu știi dacă nu cumva s-o alege praful de ea.
Găsesc tot timpul motive să mă vait – dacă or fi reformulat Rive Gauche-ul pour Homme și nu mai miroase la fel, dacă se duce dracului industria în care activez, dar dacă se duce asta dracului se vor duce multe altele după ea, dacă n-o să mă lecuiesc de frica de zbor, dacă, dacă, dacă.
Și în timp ce mă vait îmi dau seama că mă și răsfăț, în egală măsură. Și că tot timpul descopăr chestii tonice, lucruri care îmi plac și care nu au cum să dispară niciodată. Dimineață, bunăoară, în timp ce îl plimbam pe Victor, m-a lovit un miros puternic de ceva nedefinit, dar atât de prezent. Nu știu cum să explic mirosul ăsta. Mirosea a nisip ud, a mare, a piure de cartofi și a cremă de plajă, a bar de hotel comunist din perioada copilăriei și a L’Air du Temps. Mirosul umpluse tot spațiul de lângă părculeț, ai fi zis că îl puteam atinge cu mâna.
Mi-a plăcut. Și am încetat să mă vait.
Citește și:
Povestea emoționantă a unui cuplu de octogenari care își trăiește dragostea chiar dacă s-au închis granițele
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/maurice-munteanu-jurnal-de-stauacasa-26-720983/
