Prima pagină » MIMI are un milion de followers pe Instagram. Ce le spune acum?

MIMI are un milion de followers pe Instagram. Ce le spune acum?

Autor: admin
0 comentarii

MIMI are un milion de followers pe Instagram. Ce le spune acum?

Mimi are un milion de followers pe Instagram, pe care i-a sărbătorit acum o săptămână. Inițial, am vrut să o întreb despre asta, ceea ce am și făcut. Doar că atunci lumea era alta. E-adevărat, mi-a spus cum a ajuns acolo, la succesul și notorietatea de azi, cum se simte să vorbești cu o mulțime așa de generoasă de oameni (mai cu seamă foarte tineri) în fiecare zi și de ce crede că ce face ea în online e divertisment, și nu educație.

După care am decis să mă uit la cel mai recent vlog al ei, unul despre coronavirus și despre autoizolare. Și, deși nu sunt neapărat în targetul ei (și nici de acord cu unele dintre opiniile ei, cum ar fi cea că perioada pe care o traversăm e o lecție pentru noi toți, deși recunosc că n-ar strica să fie), m-am surprins privind-o fascinată.

‘Suntem atât de egoiști încât ne gândim numai la noi și nu ne pasă că cei din jurul nostru vor avea de suferit. Dacă noi suntem bine, totu-i OK. Și nu-i OK! ‘, spune ea pe YouTube. E furioasă și numește oameni – cum e polițistul care a infectat cu bună știință medici și pacienți de la Spitalul Gerota. În tot timpul ăsta gesticulează larg și se apropie de cameră.

Apoi se încălzește mai tare: ‘Cum pot să existe oameni care vor să profite din treaba asta? Cum puteți să cumpărați tot spirtul din magazin, și după să-l vindeți la suprapreț online?’.

Și continuă: ‘Cred că în perioada ce urmează o să conteze mai mult cum suntem ca oameni, cum ne purtăm cu cei din jurul nostru.’

Și aici nu mai pot să zic că n-are dreptate. Mimi are un milion de followers pe Instagram, aproape tot atâția pe YouTube, și dacă asta e ceea ce vrea să le transmită acum, e foarte bine că o face. Oameni care refuză să stea acasă, oameni care nu respectă carantina, site-uri care permit specula, îi pune pe toți la colț. Și apoi îmi aduc aminte vlogul ei despre virginitate și hate-ul pe care și l-a luat atunci, și despre campania ei anti-bullying, în care s-a aruncat cu totul – chiar purtând, anul trecut la ELLE Style Awards, o ținută acoperită de comentariile jignitoare pe care le-a primit de-a lungul timpului. Sau de felul în care s-a apărat, după asta, de alți bullies, adulți în toată firea care i-au reproșat la TV că are tenul neîngrijit.

Mimi are un milion de followers acum. Și a ajuns aici fiind pe rând vulnerabilă, jucăușă (și, până la urmă, are doar 21 de ani, de ce n-ar fi?), responsabilă. Și, una peste alta, nefiindu-i frică să își exprime opiniile. Citește în continuare un interviu cu tânăra pe care o ascultă (mulți) alți tineri.

Mimi are un milion de followers pe Instagram. Cum a ajuns aici?

ELLE: Ai atins un milion de followers pe Instagram, ceea ce înainte era un scop pentru tine, acum ai spus că nu mai este – totuși, e un număr impresionant. Cine sunt oamenii care te urmăresc și de ce crezi că o fac?

Mimi: Mă urmăresc în mare parte adolescenți și tineri adulți, care se regăsesc în content-ul și stilul meu de viață. Cred că majoritatea urmăritorilor mei caută să se relaxeze și amuze prin postările mele de pe toate platformele de socializare.

ELLE: Care ai spune că este motivul pentru care ai ajuns să fii urmărită de atâția oameni?

Mimi: Oamenii mă urmăresc pentru că sunt autentică, nu îmi e frică să spun lucrurilor pe nume, și probabil amuzantă câteodată.

ELLE: Ce ai învățat, în anii de când ești activă pe mai multe rețele de socializare, despre ce înseamnă Instagram-ul și cum poți să îl folosești? Ce îți oferă ție, personal, platforma aceasta atunci când o utilizezi?

Mimi: Instagram-ul este un mijloc de monitorizare a maselor de oameni, prin care noi toți suntem la curent cu lucrurile care se întâmplă în viața prietenilor, idolilor noștri, în funcție de cât de mult aleg ei să se expună, și chiar un mod de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în lume. Mie îmi oferă foarte multă informație, pot spune că am și momente în care mă relaxez uitându-mă pe Instagram, rareori învăț lucruri noi, e o parte din viața noastră, atât de bine integrată că nici nu știu să exprim în cuvinte cât de familiară îmi este.

ELLE: Sunt niște trucuri pe care le-ai învățat despre ore de postare, tip de conținut etc.? Ții cont de ceva atunci când vrei să postezi?

Cele mai citite articole

Mimi: În general postez la orele 10, 13 sau 18 pe feed, story-uri la orice oră, iar în perioade mai libere pentru oameni, cum ar fi vacanțele copiiilor, postez oricând în intervalul orar 8-20.

ELLE: Ai folosit platforma pentru a transmite mesaje despre cauze în care crezi și pe care le atingi, evident, și pe canalul tău de YouTube. Care sunt lucrurile cele mai importante pe care vrei să le transmiți acum urmăritorilor tăi?

Mimi: Normal. Consider că este un privilegiu faptul că mă urmăresc atât de multe suflete și că vocea mea este auzită în fiecare zi. Tocmai de asta, aleg ca uneori să vorbesc despre subiecte despre care consider eu că ar fi importante pentru mine și audiența mea. Totuși, content-ul meu este de divertisment, țin mereu cont de faptul că oamenilor nu le place să fie învățați și explorez partea de edu-tainment doar când am o cauză importantă de susținut. În acest moment, aș vrea să le spun doar să stea în casă și să se relaxeze, pentru că totul o să fie bine.

ELLE: Cum își gândești și organizezi conținutul în aceste medii? Cum se transformă o idee într-un vlog sau o postare?

Mimi: Îmi gândesc conținutul în fiecare luni, când fac research pentru idei, îl scriu pe mail și îl trimit echipei mele, apoi hotărâm împreună ce facem și ce nu. Ideile care rămân se transformă în scripturi, apoi în zile de filmare, iar după editez ce am filmat și postez.

ELLE: Ce rol joacă spontaneitatea în viața online a unui influencer?

Mimi: Sunt de părere că spontaneitatea joacă un rol vital în viața unui influencer. Nu ai cum să îi inspiri pe oameni altfel decât prin idei și concepte noi, care de multe ori ne duc în locuri nebănuite.

ELLE: Ai făcut parte dintr-o campanie anti bullying – de ce ai ales să faci asta și ce rezultate speri că ai avut?

Mimi: Am ales să spun stop bullying-ului de orice fel pentru că, în trecut, am fost o victimă a acestui fenomen și nu am avut curaj să vorbesc cu nimeni despre asta. Astăzi, sunt vocea unei generații și mă simt datoare față de urmăritorii mei să opresc orice le-ar putea face rău.

ELLE: Expunerea de felul acesta a făcut să fii foarte vânată – în mod bizar, chiar și de adulți care ți-au comentat răutăcios aparițiile – cum reacționezi acum, după atâta experiență și după campania din care ai fost parte, la bullying online (și nu doar online)?

Mimi: Sincer vorbind, e foarte greu să ignori comentariile răutăcioase, chiar dacă știi că ele vin din frustrările oamenilor și că  nu au nici o legătură cu tine. Totuși, e un vibe negativ pe care e greu să îl respingi. Cu timpul am învățat să nu mai citesc comentariile răutăcioase și pe majoritatea nu le mai pun la suflet.

ELLE: Spuneai în postarea în care ai sărbătorit un milion de followers că ești conștientă acum de poziția și rolul tău în societate. Care sunt acestea?

Mimi: Pentru foarte mulți copii și adolescenți, sunt ca o soră mai mare sau cea mai bună prietenă, se inspiră din tot ce fac și îmi urmează sfaturile, cred că rolul meu este să fiu în continuare vocea urmăritorilor mei, să lupt pentru cauzele în care ei cred și pentru o lume mai bună, în care noi toți să trăim în viitor.

Citește și:
Mesajul unui bucureștean care s-a vindecat de coronavirus: „Credeți-mă, nu vreți să purtați povara infectării altor oameni!’

Foto: Mimi

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/mimi-are-un-milion-de-followers-pe-instagram-ce-le-spune-acum-715126/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si