Prima pagină » Motivele pentru care mariajul tău se poate sfârși

Motivele pentru care mariajul tău se poate sfârși

Autor: admin
0 comentarii

Motivele pentru care mariajul tău se poate sfârși

Mariajul nu este scutit de problemele, urcușurile sau coborâșurile care apar într-o relație, ba mai mult, ele sunt și mai evidente deoarece atunci înțelegi cu adevărat ce înseamnă dragostea într-o relație. Cu toate că la început totul poate părea frumos, lipsit de probleme, precum un vis pe care ți l-ai dorit de foarte mult timp, ulterior îți poți da seama de faptul că nu ai făcut alegerea potrivită.

Chiar și după o căsnicie de lungă durată, îți poți da seama că ai stat lângă un partener cu care nu te potrivești, cu care nu ai lucruri în comun și alături de care te simți nefericită. Nu există o anumită rețetă care să te asigure de faptul că, dintr-un anume motiv, căsnicia ta se va sfârși, însă există o serie de semne la care trebuie să fii atentă și pe care nu ar trebui să le ignori:

1. Nu v-ați cunoscut cu mult timp înainte de a vă căsători

În cazul în care nu v-ați cunoscut atât de bine înainte, însă voi ați decis că ar trebui să vă căsătoriți, această decizie poate fi făcută și într-un moment de impulsivitate. Și chiar dacă nu ești sigură că l-ai găsit pe ACELA, într-un fel sau altul, din păcate, societatea, prietenii sau familia te pun să faci o alegere, fie că îți dorești sau nu. Din acest motiv, ar trebui să îți cunoști foarte bine partenerul și să petreceți mult timp împreună înainte să hotărăți că a venit momentul să faceți pasul cel mare.

2. Ai așteptat prea mult timp acest moment

În momentul în care îți dorești cu ardoare un lucru, iar el nu vine atunci când vrei, nu îl vei mai aștepta cu atât de mare entuziasm, chiar și atunci când este vorba de o căsătorie. Chiar dacă ne propunem ca până în vârsta de 30 de ani să ne căsătorim, eventual să facem și un copil, dorințele noastre se pot schimba deoarece ne putem da seama că ne dorim cu totul și cu totul altceva și vrem să ne concentrăm pe alte lucruri.

3. Nunta voastră a fost prea restrânsă

Poate părea surprinzător, însă atunci când ai parte de o nuntă destul de restrânsă, acest lucru poate fi un motiv de frustrare din partea ta deoarece îți doreai să fie cu totul și cu totul altfel. Și nu are legătură cu a avea o nuntă spectaculoasă, însă contează să fie prezente persoanele pe care le consideri apropiate vouă și care simți că ar trebui să ia parte la acest eveniment.

4. Nunta a fost prea extravagantă

O nuntă destul de mult așteptată, cu foarte mulți invitați implică și o foarte mare presiune din partea ta și atenție la detalii. Fie că alegi să ai parte și de ajutorul unui organizator de evenimente sau nu, cu siguranță te vei simți stresată și vei dori ca totul să fie organizat până în ultimul detaliu. Dacă ai avut o nuntă extravagantă, acest lucru poate determina ulterior discuții cu partenerul.

5. Vă afișați mult prea mult în public

Asemenea unei relații la început, și în cazul mariajului lucrurile stau asemănător. Și spunem asta deoarece la început totul poate părea lapte și miere, sunteți îndrăgostiți și vreți să petreceți cât mai mult timp împreună. Însă, dacă vă afișați prea mult în public, chimia dintre voi doi poate dispărea și poate fi motivul pentru care căsnicia ta se poate destrăma.

6. Nu îl mai consideri atractiv

Cele mai citite articole

După mulți ani de căsnicie, se poate întâmpla să nu îți mai vezi partenerul la fel de atractiv. Este important ca atât tu, cât și el să găsiți modalitatea prin care flacăra dintre voi să rămână aprinsă. Nu este un lucru rău dacă îți dorești altceva de la viață sau dacă ești atrasă de altcineva, însă este important să comunici cu partenerul atunci când este cazul pentru a nu se ajunge în situația în care amândoi să suferiți.

7. Aveți certuri din cauza banilor

Un motiv pentru care cuplurile se despart îl reprezintă situația financiară. Diferențele dintre situația financiară a partenerilor pot fi un motiv de frustrare. Fie că tu ai o situație financiară mai bună sau invers, ar trebui să îți dai seama că astfel de diferențe nu sunt un motiv real de discuții. Este important ca fiecare dintre voi să aibă o stabilitate financiară.

8. Sunteți stresați

Stresul este un alt motiv pentru care un mariaj se poate sfârși. Stresul poate afecta atât viața personală, cât și cea profesională. Fie că stresul este produs de o neîmplinire în relația voastră sau din cauza problemelor de la locul de muncă, este important să îți dai seama care este cauza și să o rezolvi. În momentul în care acumulezi stres, nu mai ai idee ce anume este important pentru tine și ce nu, dar ai tendința să acționezi în mod impulsiv.

9. Îi găsești scuze, deși nu ar trebui

Într-o relație pot apărea probleme, fie că aici vorbim despre incompatibilitate între parteneri sau chiar infidelitate, în cele mai rele dintre cazuri. Cu toate acestea, nu ar trebui să îi găsești scuze partenerului tău. În momentul în care el a greșit, ar trebui să își asume greșeala făcută, deși la început poate părea chiar dureros. De asemenea, nici nu ar trebui să accepți momentele în care te critică fără a avea un raționament constructiv. 

10. Unul dintre voi are probleme de sănătate

Cu toții ne putem îmbolnăvi la un moment dat, iar în acel moment avem nevoie de tot sprijinul de la cei dragi, inclusiv de la partener. Însă, dacă el alege să plece, când tu ai nevoia cea mai mare de el, acesta este un semn că el nu este potrivit pentru tine. Chiar dacă îți poate fi greu să renunți la el datorită sentimentelor puternice pe care le ai, trebuie să te gândești că pe termen lung poate fi alegerea potrivită pentru tine. 

Citește și:
Adevăratul motiv pentru care este atât de dificil pentru anumiți oameni să găsească intimitate în relațiile lor

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/motivele-pentru-care-mariajul-tau-se-poate-sfarsi-680670/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si