Pădurea Amazoniană, care acoperă cea mai mare parte a bazinului Amazonului, e afectată anul acesta de incendii de vegetație devastatoare, mai grave decât toate cele întâmplate până acum. Dat fiind că Amazonia constituie mai bine de jumătate din spațiul ocupat de păduri tropicale de pe planetă, incendiile de anul acesta sunt considerate un adevărat dezastru ecologic. Cu cât mai mari vor fi pierderile rezultate în urma acestor incendii, riscurile ca Terra să își piardă habitatul cu cea mai bogată biodiversitate devin din ce în ce mai mari și mai îngrijorătoare.
Semnale de alarmă în legătură cu extinderea incendiilor din Pădurea Amazoniană au venit zilele acestea dinspre Inpe (The National Institute for Space Research, citată de BBC), care avertizează că imaginile din satelit arată că există o creștere a suprafețelor afectate de incendii cu 84% față de anul trecut. În același timp, NASA susține că incendiile de vegetație din bazinul Amazonului sunt sub media înregistrată în alți ani. Afirmația lor este ceva mai nuanțată, astfel încât agenția spațială spune că, deși incendiile sunt mai intense în Amazonas și Rodonia, sunt mai mici în Mato Grosso și Pará. Inpe insistă însă că anul acesta au fost detectate mai mult de 74.000 de incendii între lunile ianuarie și august, iar acesta ar fi un record de la momentul în care au început să se înregistreze, în 2013. În plus, imaginile din satelit arată că Roraima, partea cea mai nordică a Braziliei, este acoperită în fum gros.
Pădurea Amazoniană și amenințarea președintelui Bolsonaro
În mijlocul acestei crize în legătură cu care avertizează toată lumea, de la agenții spațiale la canale de știri și până la celebrități, imaginea președintelui brazilian Jair Bolsonaro apare ca centrală. Asta pentru că el este considerat de data aceasta principalul vinovat pentru extinderea incendiilor. Bolsonaro, ce e drept, a încurajat fermierii și lucrătorii din industria lemnului să defrișeze, iar oamenii de știință susțin că pădurea a pierdut cele mai vaste arii de teren într-o perioadă foarte scurtă de timp de când acesta a preluat puterea. Bolsonaro susține, însă, că acesta este sezonul în care fermierii folosesc focul ca să curețe terenurile cultivate, și că nu sunt motive de îngrijorare. „Înainte mă numeau Căpitanul Drujbă. Acum sunt Nero, dând foc Amazonului” a declarat el ironic către jurnaliștii Reuters. Tot Bolsonaro este cel care a sugerat că vina pentru incendiile uriașe care afectează Pădurea Amazoniană le-ar reveni membrilor organizațiilor de mediu care vor să îl pună într-o lumină proastă.
Totuși, Inpe îl contrazice pe președinte, spunând că incendiile de anul acesta nu se pot compara cu focurile sezoniere folosite în agricultură, de altfel o practică riscantă, care de multe ori poate scăpa de sub control.
În plus, incendiile sunt atribuite de cercetători mai ales practicilor de defrișare – deși în ultimii ani defrișările au fost reduse cu ajutorul unui sistem de amenzi și pedepse, actualul președinte și miniștrii săi au criticat aceste amenzi și Bolsonaro însuși a atacat agenția Inpe, care anunțase o creștere cu 88% a defrișărilor în luna iunie, comparativ cu luna iunie a anului trecut. Ca pedeapsă pentru afirmațiile sale, președintele agenției a fost demis, iar agenția nu a mai primit fonduri din câteva surse importante de la stat. Agenția avertizase în urmă cu câteva săptămâni că în fiecare minut este defrișată o suprafață din Pădurea Amazoniană echivalentă cu un teren de fotbal.
Cele mai citite articole
Între timp, activiștii trag semnale serioase de alarmă cu privire la riscurile pe care le impune această situație. Dat fiind că Pădurea Amazoniană este un practic un pion esențial împotriva încălzirii globale, cu ploile pe care le provoacă singură și cu masele imense de materie verde care prelucrează substanțele toxice din mediu, punerea ei în pericol înseamnă un pericol pentru întreaga omenire, ca să nu mai vorbim despre cele peste trei milioane de specii de plante și animale pe care le adăpostește.
Președintele secțiunii WWF care se ocupă de Pădurea Amazoniană a declarat că fără urmă de îndoială „incendiile sunt o consecință directă a defrișărilor din ultima vreme”, dar și că „sezonul uscat creează condiții favorabile pentru răspândirea incendiilor, dar că a face un foc cere acțiunea unui om, fie ea deliberată sau accidentală.”
Și Greenpeace România atrage atenția asupra faptului că „guvernul din Brazilia trimite semnale clare că intenționează să inițieze un program agresiv de defrișare în Amazonia. Autoritățile braziliene plănuiesc să permită tăierea pădurilor pentru a face loc exploatărilor industriale și de minerit, proiectelor de infrastructură sau pentru extinderea zonelor agricole.”
Citeşte şi:
Cernobîl, serialul care ne arată cum se poate repeta istoria
Foto: Shutterstock
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro