

Costumul de baie perfect, in functie de silueta
Vacanta e aproape, si chiar daca nu esti cu un picior in avion deja, cu siguranta soarele te imbie sa petreci cat…

Vacanta e aproape, si chiar daca nu esti cu un picior in avion deja, cu siguranta soarele te imbie sa petreci cat…

VEZI GALERIA FOTO Reciclare, renaștere și reinventare: acestea au fost conceptele care au stat la baza proiectului realizat de galeria de artă…

În competiția pentru cucerirea inimilor noastre, cineaștii, pe lângă poveste, imagine, scenariu, distribuție etc, pun un accent deosebit pe muzică. Coloana sonoră,…

Răspunsul la această întrebare nu vine peste noapte, ci după ce cântăreşti cu mare atenţie atât lucrurile bune pe care le are…

VEZI GALERIA FOTO Știm că ziua nunții este una dintre cele mai importante și speciale evenimente din viețile noastre, deci putem înțelege…

Cu siguranță toate ne-am dorit cel puțin o dată să ne schimbăm culoarea părului. Fie că am văzut o poză pe Instagram…

Pavilionul de Artă București — Art Safari, cel mai amplu eveniment dedicat artei din România, susținut de Primăria Municipiului București, prin Expo…

Încă din liceu, odată ce am început să mă preocup de aspectul pielii mele, am fost convinsă că problemele mele vor dispărea…

VEZI GALERIA FOTO În fiecare vară ne place să înșirăm un top cu cele mai proaste filme ale anului, nu neapărat ca…

Pare că întreaga lume vrea să te susțină în această căutare, dar există prea puțină preocupare pentru aceia care aleg să petreacă…

Împreună cu Daedalus Online, A.T. Kearney a realizat un sondaj de piață online pentru World Class, pentru a înțelege profilul clientului român…

Iubim soarele, iubim căldura și mângâierea razelor care ne colorează plăcut pielea, dar oare iubim și efectele mai puțin plăcute pe care…

VEZI GALERIA FOTO Știi deja că ar trebui să folosești produse pentru protecție solară indiferent de anotimp, însă în timpul verii ele…

Bărbaţii au tendinţa de a fi uşor neatenţi atunci când vine vorba de semnalele pe care tu vrei să le transmiţi, iar…

La 5 ani, a devenit muza mamei sale, Irina Ionesco, o fotografă româncă stabilită la Paris, care a pozat-o în ipostaze provocatoare…