Născută într-o mică localitate din Norvegia, Stokke, într-o zonă cu care natura a foarte generoasă, Davidsen a atras interesul publicului și criticii de specialitate instantaneu, făcându-i pe cei de la The Telegraph să afirme că o asemenea voce e „una la un milion”. În 2015, câștigă trei concursuri de operă, între care și prestigiosul „Operalia” (fondat de Placido Domingo). Era doar o chestiune de zile ca aceasta să nu fie „atacată” de toate marile teatre de operă, cu atât mai mult cu cât era vorba de o o voce de soprană lirico-dramatică.
Amintirile sale din acel an sunt însă legate și de București. Pe scena Ateneului Român, sub bagheta dirijorului Christian Badea, Lise Davidsen a scris istorie cu interpretarea „Ultimelor patru cântece” de Richard Strauss, lucrare devenită marca sopranei și pentru că, declară ea „mi-a plăcut foarte mult, am studiat-o, de-asta se găsește și pe primul CD și cred că o voi cânta mult timp de-acum încolo”. „Eram foarte emoționată”, și-aduce aminte Lise, „mama și sora mea mă însoțiseră la București. Era unul din primele concerte internaționale și era foarte important pentru mine. Avusesem deja concert cu dumnealui la Academie (Academia Regală Daneză) și concentrată pe ce aveam eu de făcut, a fost de foarte mare ajutor să stabilească comunicarea perfectă cu orchestra.” Spre deosebire de venirea de acum, când repetițiile sunt mai mult laborioase și prin urmare timp liber mai puțin, fiind vorba de o operă întreagă, atunci, „am avut timp să văd puțin Centrul Vechi, Casa poporului și m-au uimit dimensiunile uriașe”.
Ne întoarcem puțin în timp, înainte de anul 2015, pentru că interesantă chiar începutul de drum. Ca orice tânăr chemat de muzică, Lise a cântat la chitară și voce, muzele sale, la acea vreme, erau Eva Cassidy și Joni Mitchell. Ulterior, când lucrurile au devenit serioase, i-a dat chitara tatălui ei. Preferatele sale le ascultă acum doar pe podcast.
La început, se pregătește ca voce de mezzosoprană, dar este providențial descoperită și redirecționată spre studiul vocii de soprană. Dar, dacă nu s-ar fi întâmplat așa, „aș fi cântat ca mezzosoprană sau, poate, la un moment dat, mi-aș fi dat seama singură. Sunt multe feluri în care poți ajunge acolo. Eu o consider mai mult o evoluție, decât o schimbare, mai ales că nu ajunsesem să fiu mezzosoprană de profesie. Desigur, totul este mult mai tehnic. Ai 19 ani, exersezi, cânți foarte mult pe partituri de mezzo. Dar pe măsură ce vocea se „încălzește” și se dezvoltă realizezi că, pentru o voce de soprană liric-dramatică, ai „joasele” și ai „înaltele” atât de necesare, și știi că e vorba doar de timing. Oricum, nu poți face totul dintr-o dată. Totul merge ca întreg, dezvoltarea întregii voci și dezvoltare mentală”, ne spune Lise. Prin urmare, urmându-și profesoara, Susanna Eken, care îi descoperise comoara, urmează și cursurile Academiei Regale Daneze. Chiar și așa, Lise a știut că va deveni cântăreață de operă de-abia în anul al-II-lea de facultate. „Mi-a luat ceva timp să știu ce înseamnă, care este viața cântăreților de operă, unde sunt eu și dacă pot să fac acest lucru minunat, dar să mă bucur în același timp, încât să nu-mi mai doresc altceva”, mărturisește ea.
Anul 2015, Anul Destinului, o face vizibilă pe Lise, la propriu, are o statură impunătoare, și la figurat, în ochii tuturor, public, directori de teatre și festivaluri, case de discuri etc.
Chemată la început, totuși, „cu frică” de marile teatre din lume doar în roluri mai mici în opere mari, Royal Opera House i-a oferit roluri secundare în Tetralogia wagneriană, sunt marile festivaluri care au avut încredere să-i încredințeze primele roluri principale – 2017, rol principal în „Ariadne auf Naxos” de R. Strauss la Glyndebourne; 2019, Elisabeth în „Tannhäuser” de R. Wagner, la Bayreuth. Festivaluri de vară pe care cântăreții le adoră, chiar dacă le strică vacanțele, pentru că, ne explică Lise „lumea vine de pretutindeni special pentru operă (n.r. special pentru Wagner la Bayreuth), nu este ca într-o stagiune obișnuită, când omul este prins în rutina zilnică. Atunci, toți artiștii sunt dornici să dea ce au mai bun, producțiile să fie extraordinare, se creează o emulație specială. E un efort nu numai pentru artiști, ci, și pentru public, dar un efort plăcut.”
Dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe definitiv. Stagiunea 19/20 se deschide cu debut pentru ea, rolul Lisa, la Metropolitan Opera în „Queen of Spades” de P.I. Ceaikovski și, la Royal Opera House, o foarte așteptată Leonora în „Fidelio” de L.v. Beethoven, alături de Jonas Kaufmann. Spre bucuria tuturor, în martie 2020, opera va fi transmisă live în cinematografe.
În program nu se află, încă, opera pe care și-ar dori-o ea pentru rolul principal, „Arabella” de R. Strauss, rol pentru care a făcut momentan o mică pasiune.
Cele mai citite articole
În lumea operei, un cuvânt greu de spus îl au, astăzi, regizorii. Este și meritul acestora că opera a început să devină și mai atractivă. Montările, însă, nu sunt întotdeauna ușoare pentru cântăreți, au fost cazuri când mari soliști au renunțat la roluri din cauza regiei. Curioși cum se descurcă Lise cu punerile în scenă, tradiționale sau „ultra” moderne, ea ne-a răspuns „ok, am experimentat aproape tot, de la a începe ca prieteni și a termina ca inamici (râde). Dar pentru a face lucrurile să meargă, îmi spun că trebuie să înțeleg foarte bine ce-și doresc regizorii, chiar și dacă nu îmbrățișez ideile lor. Totuși, chiar puține, până acum, pentru producțiile în care am jucat, relațiile au fost ok, oamenii foarte drăguți. Cum văd eu lucrurile, montările trebuie să fie în spiritul operei, nu contează ce curent respectă, și să comunice cu audiența la fel cum o face muzica.” Cât despre teoria că ar fi prea tânără (Lise are 32 de ani) pentru roluri grele ne-a liniștit, „poate lumea crede că Elisabeth e un rol greu, dar pentru mine nu este. Sigur, nu voi face mai multe roluri mari în același timp, ci pe o cadență pe care mi-o reglez funcție de cum îmi dictează vocea, corpul”. Evident, am întrebat, cum rezistă la un program atât de fizic, iar Lise ne-a spus „rutina zilnică include programul de exerciții, ca să nu mori pe scenă”.
Între rolurile din opere, găsești un program dens cu concerte, recitaluri și vrând parcă să avem grijă de vocea sa, ne-am întrebat dacă nu e prea mare efortul (n.r. pentru o apariție în concert sau recital, muncești cam tot atât de mult ca pentru un rol în operă). „Îmi plac aceste recitaluri, sunt mult mai intime, comunici altfel cu publicul, e repertoriu diferit, inclusiv, pentru că lucrezi doar cu pianistul, este, în fapt, un proces de relaxare, care sporește plăcerea de a cânta. Iar între producții, chiar simt nevoia unei alte comunicări artistice. Desfășurarea este diferită pentru că se face în diferite orașe.”
În luna mai, a apărut și primul CD solo al sopranei. Pe el regăsim compoziții de Strauss și Wagner. Scos de Decca, într-un contract de exclusivitate cu solista, discul a ajuns rapid no. 1 în UK. Absolut impresionant, ceea ce a ridicat întrebarea, de ce nu mai devreme? „Pentru că am vrut să fie toate la timpul lor, să fiu pregătită pentru acest moment. Îmi place să fac lucrurile pe îndelete, să nu forțez nimic. Să caut exact oamenii potriviți cu care să lucrez și în care să am încredere”, a spus Lise. Nu poți să nu te duci cu gândul că, această serenitate se datorează și faptului că pe piața de voci wagneriene și, în general, roluri lirico-dramatice, este ofertă mai redusă, dar, nu, ne spune ea „trebuie să fii tot timpul bun, așa că de munca este foarte multă. Nu sunt nevoită să mă grăbesc, e altceva””.
În festival, opera „Peter Grimes” e premieră pentru noi, e o premieră pentru ea. „Am avut emoții, oricum o studiez încă de anul trecut, dar venind aici, repetițiile au fost foarte bune cu orchestra (n.r. Orchestra Națională Radio), cu distribuția, așa că, m-am liniștit”. Lucrarea lui Britten este deja un „clasic”, cu deja succes de public, pe care Lise o recomandă „pentru că e ceva ce nu poți trăi decât în momentul în care încerci. O poți asculta pe Youtube sau CD, dar senzația experienței live nu poate fi înlocuită de nimic. Intri, îți închizi telefonul, și vei trăi ceea ce nimeni altcineva nu va mai trăi, pentru că fiecare live e unic”.
Încercăm și o predicție. Apariția acestei voci va contribui masiv la promovarea operei și a muzicii lirice. Strălucirea din vocea sa funcționează ca un magnet.
Text: Dana Cristescu
Image: ©️ Decca / Ray-Burmiston
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
