Prima pagină » Vrei să trăiești mai bine? 7 lucruri de care nu ar trebui să-ți pese în viață

Vrei să trăiești mai bine? 7 lucruri de care nu ar trebui să-ți pese în viață

Autor: admin
0 comentarii

Vrei să trăiești mai bine? 7 lucruri de care nu ar trebui să-ți pese în viață

Ți-ai propus să trăiești mai bine, mai frumos și mai sănătos, inclusiv emoțional? Ei bine, pentru asta e necesar să-ți faci curățenie în gânduri! Pentru că, în final, gândurile pe care le avem ne fac să simțim anumite emoții și să ne comportăm într-un anume fel. Iar ceea ce prețuiești se poate să fie cât se poate de toxic pentru tine.

Nu trebuie să arăți perfect!

Fiecare persoană are parte de o anumită moștenire genetică, ce aduce plusuri și minusuri legate de felul în care arată. Dar trup perfect nu are nimeni! Pe lângă asta, îmbătrânirea lasă urme la nivelul feței sau a corpului. Crezi că vedetele de la Hollywood arată mereu impecabil, așa cum le vedem pe covorul roșu? În niciun caz! Și ele au riduri, burtă, celulită ori dinți strâmbi. Iar imperfecțiunea are farmecul ei. Menține-te sănătoasă, respectă-ți corpul și fă pace cu tine acceptându-ți defectele.

Lasă trecutul în spate

Viitorul nu știi ce aduce, trecutul nu poate fi schimbat. Ce îți rămâne? Să te bucuri de prezent! Cum poți face asta dacă tu constant faci un balet între amintirile ce par dintr-o viață anterioară? Fă pace cu trecutul și îngroapă-l, la propriu! Ia un obiect care consideri tu că reprezintă legătura ta cu trecutul (de exemplu o papiotă, un ghem) și îngroapă-l în pământ, undeva departe de casa ta.

Să trăiești mai bine, fără regrete

Regretele sunt și ele legate de trecut. Ai o baghetă magică sau o mașină a timpului care-ți permite să schimbi firul evenimentelor? Nu. Deciziile tale nu au fost bune sau rele, ci pur și simplu alegerea din acel moment. Nu te simți confortabil cu rezultatul? Consideră deciziile o modalitate de explorare a realității, care ți-a arătat ce funcționează și ce nu. Ce e benefic pentru tine sau nu.

Renunță la acumularea de lucruri

Nu te sfătuim să-ți vinzi casa sau mașina. Un trai decent și confortabil îți aduce o liniște sufletească, o stare de siguranță. Ci îți recomandăm ca mai degrabă în viitor să investești în experiențe și nu în lucruri. Oamenii de știință au demonstrat că ceea ce ne aduce cu adevărat fericirea nu este posesia materială, ci investiția în călătorii, dezvoltarea personală, hobby-uri.

Răzbunarea nu te ajută să trăiești mai bine

Cele mai citite articole

Mulți oameni se gândesc la iertare ca la o modalitate de a-l absolvi pe celălalt de orice vină. Însă iertarea este calea de a-ți găsi tu liniștea, fără să uiți modul în care s-a greșit în fața ta. Răzbunarea te alimentează cu emoții negative, care în final ție îți fac cel mai mult rău.

Renunță la comparații

Poți să trăiești mai bine când te uiți constant la capra vecinului? Comparația aduce frustrare, sentimentul de inferioritate sau inadecvare. În plus, oamenii au tendința de a evidenția numai aspectele pozitive ale vieții lor. Și nu ai de unde să știi cât de verde e iarba din curtea vecinului sau dacă, de fapt, e un gazon de plastic care de la distanță arată grozav.

Bârfa nu e constructivă

Ok, femeilor le plac discuțiile și micile picanterii. Însă când bârfa devine sport de olimpiadă, implică un foarte mare consum de energie. În felul acesta nu te mai concentrezi pe tine, cum să trăiești mai bine, cum să-ți îmbunătățești tu existența, ci pe ceea ce fac ceilalți. Prin urmare cea mai importantă persoană din viața ta nu mai ești tu, ci obiectul bârfei.

Citește și:
Unele probleme nu-ți dau pace? Cum să te ajuți singură, fără să mergi la psiholog

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/vrei-sa-traiesti-mai-bine-7-lucruri-de-care-nu-ar-trebui-sa-ti-pese-in-viata-708936/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si