Prima pagină » 12 cupluri de vedete de la Hollywood care au decis să pună capăt relației în anul 2019

12 cupluri de vedete de la Hollywood care au decis să pună capăt relației în anul 2019

Autor: admin
0 comentarii

Despărțirile pot fi extrem de dureroase, dar și neașteptate, mai cu seamă în momentul în care sunteți împreună de mulți ani și mai aveți și un copil. Iar cuplurile de la Hollywood sunt exemplul care ne arată că și ele au parte în relații de momente dificile. 

În anul 2019, au fost mai multe cupluri care au decis să nu mai rămână împreună (cel puțin până acum), iar decizia lor chiar ne-a luat prin surprindere, mai cu seamă că nu dădeau semne că ar vrea să se despartă. Cu toate acestea, multe vedete au ales să rămână prieteni, mai ales că între ei se află și un copil, în timp ce altele au ales ca imediat după despărțire, să se implice emoțional într-o altă relație sau dimpotrivă, să se concentreze pe propria persoană.

Astfel că, iată care sunt 11 dintre cele mai cunoscute despărțiri ale anului 2019:

1. Miley Cyrus și Liam Hemsworth

Una dintre despărțirile care ne-a luat prin surprindere a fost cea dintre Miley Cyrus și Liam Hemsworth. Cei doi formau un cuplu de zece ani și erau căsătoriți de șapte luni. Miley pare să nu fi suferit foarte mult după despărțirea de Liam și spunem asta pentru că imediat după, ea a fost într-o relație cu Kaitlynn Carter, de care s-a despărțit după o relație de două luni. În prezent, Miley este într-o relație cu muzicianul Cody Simpson.

2. Kylie Jenner și Travis Scott

Kylie Jenner și Travis Scott au fost împreună doi ani. Deși inițial s-a zvonit faptul că ei ar fi luat o pauză, Kylie a fost surprinsă în compania lui Drake la puțin timp după despărțire. Kylie și Travis au împreună o fetiță, Stormi Webster. Pe lângă asta, cei doi au început să petreacă tot mai mult timp împreună, iar el este apropiat față de familia ei.

3. Lady Gaga și Christian Carino

Încă din luna februarie circulau știri conform cărora Lady Gaga și Christian Carino s-au despărțit. Chiar dacă inițial au negat asta, ulterior cei doi au anunțat că s-au despărțit, deși cu cinci luni înainte au anunțat faptul că s-au logodit. Mai multe surse apropiate cuplului au dezvăluit faptul că relația dintre ei nu mai funcționa. Cei doi formau un cuplu din luna februarie a anului 2017.

4. Khloe Kardashian și Tristan Thompson

La începutul anului, mai exact în luna februarie, Khloe Kardashian și Tristan Thompson s-au despărțit, iar motivul a fost infidelitatea lui Tristan. El a înșelat-o pe Khloe cu Jordyn Woods, cea mai bună prietenă a lui Kylie Jenner. Cei doi au o fiică, True Thompson. Cei doi au mai avut probleme în trecut din cauza infidelității lui și au încercat să fie împreună pentru fiica lor, însă în final s-au despărțit.

5. Gigi Hadid și Zayn Malik

Gigi Hadid și Zayn Malik s-au despărțit la începutul anului 2019. Încă de anul trecut, cei doi nu au mai fost văzuți împreună, iar semnele că s-au despărțit erau evidente. În luna august, Gigi și Tyler Cameron, concurentul din reality show-ul „Burlăcița” au fost văzuți împreună, iar el i-a fost alături în mai multe momente, precum și atunci când a murit bunica lui Gigi. El a declarat faptul că își petrec timpul împreună, însă sunt doar prieteni.

6. Katie Holmes și Jamie Foxx

Cele mai citite articole

În luna august, Katie Holmes și Jamie Foxx s-au despărțit. Cei doi erau împreună încă din anul 2013. Chiar dacă păreau un cuplu solid, despărțirea nu i-a afectat, dovadă fiind faptul că imediat după despărțire, Jamie a fost văzut în compania lui Sela Vave, o artistă din Statele Unite ale Americii.

7. Adele și Simon Konecki

Adele și Simon Konecki au avut o relație de opt ani. Cei doi s-au decis să se despartă, cu toate că au împreună un fiu, pe Angelo Adkins, care are șase ani. Reprezentații celor doi au fost cei care au dat vestea, ei dorind să păstreze lucrurile cât mai decente între ei. Motivul ar fi fost faptul că Adele a pus pe primul loc cariera de succes pe care o are, iar turneele au fost cele care i-au distanțat pe cei doi.

8. Bradley Cooper și Irina Shayk

Bradley Cooper și Irina Shayk au fost împreună patru ani, iar în luna iunie au decis să se despartă. Cei doi au împreună o fiică, Lea De Seine. Ei s-au despărțit din cauza faptului că nu se mai simțeau fericiți în relație, Irina fiind cea care a hotărât să deschidă subiectul despărțirii.

9. Wendy Williams și Kevin Hunter

Dacă până acum vorbeam de relații de doi sau patru ani care s-au sfârșit, iată că și o relație de 20 de ani se poate termina. Wendy Williams și Kevin Hunter au decis să divorțeze în luna aprilie a anului 2019. Cei doi au fost extrem de discreți cu privire la acest lucru și nu au vorbit public despre despărțire.

10. Ben Affleck și Lindsay Shookus

Ben Affleck și Lindsay Shookus au avut o relație tumultoasă, cei doi despărțindu-se de mai multe ori. Cei doi s-au despărțit prima dată din cauza infidelității lui Ben. Înainte să se împace a doua oară cu Lindsay, Ben a ajuns la dezalcoolizare. La puțin timp, cei doi s-au despărțit definitiv, iar motivul ar fi fost distanța dintre ei.

11. Solange Knowles și Alan Ferguson

Solange Knowles, sora lui Beyonce, și soțul ei, Alan Ferguson au decis să se despartă, cu toate că erau căsătoriți de cinci ani. După ce au anunțat despărțirea, Solange a fost acuzată că l-ar fi înșelat pe Alan chiar cu managerul ei, însă ea a negat extrem de repede zvonurile. Solange a vorbit pe contul său de Instagram despre perioada pe care a petrecut-o cu Alan, spunând că a fost una extrem de fericită. 

12. Meg Ryan și John Mellencamp

Meg Ryan și John Mellencamp erau împreună încă din anul 2011. Cei doi s-au despărțit în luna noiembrie, iar zvonurile conform cărora cei doi nu mai formează un cuplu au apărut în momentul în care ea nu a mai purtat inelul de logodnă la un eveniment. Motivul despărțirii dintre ei este distanța, John refuzând să se mute în New York. 

Citește și:
13 cupluri de vedete care au devenit părinți în anul 2019

Foto: Instagram, Profimedia, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/12-cupluri-de-vedete-de-la-hollywood-care-au-decis-sa-puna-capat-relatiei-in-anul-2019-683850/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si