Prima pagină » 9 lucruri pe care NU ar trebui să le faci la începutul unei relații

9 lucruri pe care NU ar trebui să le faci la începutul unei relații

Autor: admin
0 comentarii

9 lucruri pe care NU ar trebui să le faci la începutul unei relații

Cu toate ne dorim să ne găsim alesul și să fim cu el toată viața. Însă, de cele mai multe ori, avem parte și de relații care nu funcționează și în care totuși alegem să ne implicăm.

La începutul oricărei relații, vrem să ne impresionăm partenerul și îl facem să fie tot mai atras de noi. Însă, important este să nu încerci să pari altcineva decât cine ești cu adevărat și să încerci să faci tot ceea ce îți stă în putință pentru a face relația să funcționeze. Cu toate acestea, există o serie de lucruri pe care nu ar trebui să le faci la începutul unei relații deoarece, prin acest mod, îl poți face pe cel de lângă tine să nu își mai dorească să fie cu tine.

Și totuși, există o rețetă secretă care stă la baza relației perfectă? Ei bine, răspunsul este că nu deoarece nu există relația perfectă, există doar relația care ți se potrivește ție. Iată ce NU ar trebui să faci la începutul unei relații:

1. Nu face pe inabordabila

Când încă suntem la început într-o relație, avem impresia că, dacă suntem inabordabile ne vom cuceri partenerul. Însă, prin acest mod, nu faci decât să îl îndepărtezi deoarece el poate înțelege din această atitudine pe care o ai faptul că nu ești interesată, deși acest lucru nu este adevărat.

2. Nu-ți ascunde personalitatea

În momentul în care suntem într-o relație, credem că ar trebui să ne ascundem adevărata persoanalitate deoarece partenerul nu ne-ar accepta așa cum suntem. Însă, cel mai important este să nu îți ascunzi personalitatea, iar el să vadă faptul că ești o persoană asumată, orice ar fi. Important este ca el să te placă așa cum ești tu, iar tu să te simți confortabil cu asta.

3. Nu te lăsa dominată de frică

De cele mai multe ori, ne punem singuri piedici în relațiile pe care le avem deoarece ne este teamă fie să fim rănite, fie să ne rănim partenerul sau pur și simplu, nu avem destulă încredere în propria persoană. Iar în acest sens, trebuie să conștientizezi faptul că fricile te pot face mult mai puternică față de cum ești.

4. Să nu ai așteptări

Chiar dacă poate suna destul de dur, însă din cauza așteptărilor pe care le avem de la partenerul nostru riscăm să fim dezamăgite. Astfel că ar trebui ca atunci când te implici emoțional într-o nouă relație să nu ai așteptări foarte mari și să fii destul de precaută. Nu spunem acum să nu ai deloc încredere în partener, ci doar să fii atentă la anumite semne care te fac să te îngrijorezi.

5. Nu îl copleși

Cele mai citite articole

Un alt lucru pe care îl poți face greșit într-o relație este să îți copleșești partenerul, fie cu prea multe gesturi de afecțiune sau prea multe declarații de dragoste. În acest caz, partenerul tău se poate simți destul de presat, mai ales dacă el nu este la fel de deschis precum ești tu și este rezervat în ceea ce privește exprimarea sentimentelor.

6. Nu ignora semnele care te pun pe gânduri

Atunci când suntem într-o relație, avem tendința de a crede că totul este lapte și miere și nimic nu poate să meargă prost. Însă, trebuie să fii atentă și să vorbești deschis cu partenerul tău atunci când simți că te deranjează ceva. De asemenea, nici nu ar trebui să accepți dacă el nu te tratează cu respect, oricât de mult l-ai iubi.

7. Nu te neglija

Când suntem într-o relație, ne dedicăm exclusiv relației pe care o avem, implicit partenerului pe care îl avem, iar noi suntem pe ultimul lor. Însă, acest lucru nu ar trebui să se întâmple, ci mai degrabă trebuie să găsești un echilibru între viața personală și relația pe care o ai, pentru a nu te neglija și a nu uita cine ești cu adevărat.

8. Nu te grăbi

Un alt lucru pe care nu ar trebui să îl faci la începutul unei relații este să te grăbești. Cu toate că avem sentimente extrem de puternice față de partener, simțim că el este alesul, uneori dacă ne grăbim, putem rata etape extrem de importante din relație și care pun bazele relației.

9. Distrează-te!

Da, într-o relație trebuie să te și distrezi! În momentul în care alegi să te implici într-o relație, trebuie să fii convinsă de această alegere și să nu o faci doar dintr-un motiv de impulsivitate. Trebuie să îți găsești în partener o persoană în care să ai încredere, care să te susțină în momentele grele și care să îți ofere sfaturile de care ai nevoie. Și da, și de o persoană alături de care să te distrezi și să fii deschisă în privința oricărui subiect. 

Citește și:
10 semne subtile care arată că ești dependentă de relațiile dramatice

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/9-lucruri-pe-care-nu-ar-trebui-sa-le-faci-la-inceputul-unei-relatii-685312/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si