Rihanna a recunoscut că detesta școala

Rihanna a recunoscut că detesta școala

Zilele acestea, Rihanna a scris pentru publicația britanică The Guardian un articol extrem de emoționant și de inspirațional despre importanța și necesitatea accesului la educație a copiilor din lumea întreagă. 

Cântăreața afirmă că deși zilele de pe băncile școlii s-au dus, încă este într-un proces continuu de învățare și cunoaștere, atât despre lume, cât și despre ea însăși. M-am dezvoltat extrem de mult ca individ în timpul școlii, însă și educația globală pe care am căpătat-o călătorind în jurul lumii cu ajutorul muzicii m-a ajutat la fel de mult’. 

De asemenea, Rihanna povestește despre experiențele sale personale de pe vremea când era elevă, mărturisind că nu iubea mereu școala: O simțeam ca pe o corvoadă, mai ales când ai fi vrut mai degrabă să cânți, să faci sport sau orice altceva în afară de teme. Mi-am dat seama acum că de multe ori luăm șansa de a merge la școală ca pe un bun dat. Educația poate să îți fie luată într-o secundă. Cum am văzut în ultimul timp, zona Caraibelor este afectată de dezastre naturale ce au șters de pe fața pământului școlile, lăsând sute de copii fără educație’. 

În calitatea sa de ambasador al organizației Global Partnership for Education, Rihanna a vizitat anul trecut Malawi pentru a înțelege exact problemele cu care copii de acolo se confruntă și pentru a putea oferi măsuri care să faciliteze accesul lor la educație. Mai bine de patru milioane de copii merg la școala primară, însă doar 8% își termină studiile, problemele legate de transport fiind invocate frecvent.

Cântăreața afirmă că își dorește să ofere o soluție care chiar funcționează’. De aceea, în timpul petrecut acolo aceasta a reușit să facă o schimbare pentru sute de fete care erau pe punctul de a abandona sistemul școlar din cauza problemelor cu care se confruntau. Rihanna a anunțat că prin intermediul fundației sale va furniza fetelor din Malawi biciclete cu care să ajungă repede și în siguranță la școală. 

În 2012, Rihanna a fondat organizația Clara Lionel, fundație ce poartă numele bunicilor săi, pentru a ajuta comunitățile defavorizate din întreaga lume. Scopul principal al acesteia vizează educația și sănătatea și își propune ca prin programele implementate să reușească să ofere ajutor financiar copiilor din comunitățile sărace, tocmai pentru ca aceștia să aibă parte de un trai normal și să se poată bucura de acces la sistemul medical și educațional. 

În încheierea articolului, cântăreața afirmă că pentru a reuși să facem o schimbare e nevoie de unitate, de noi toți, că fiecare voce contează și că nu mai e momentul să păstrăm tăcerea.

Citește și:
Iată ce gest nobil secret face Keanu Reeves

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/people/rihanna-a-publicat-un-articol-in-the-guardian-despre-importanta-si-necesitatea-accesului-la-educatie-620941/

Negulescu Felicia

Negulescu Felicia

Ma numesc Felicia Negulescu, am 42 de ani si am absolvit Facultatea de Psihologie, urmand ulterior cursuri de specializare in coaching si formare profesionala. Lucrez ca trainer de dezvoltare personala si imi place sa ajut oamenii sa isi descopere resursele interioare, sa isi depaseasca blocajele si sa isi construiasca o viata mai echilibrata si implinita. Am sustinut workshopuri si seminarii pentru grupuri diverse, unde am promovat comunicarea autentica si increderea in sine.

In viata personala, ador sa citesc carti de psihologie si dezvoltare spirituala, sa fac plimbari lungi in natura si sa practic meditatia. Calatoriile imi ofera ocazia de a descoperi culturi si perspective noi, care ma inspira in munca mea. Muzica, pictura si timpul petrecut alaturi de familie si prieteni imi aduc liniste si energie pozitiva.

Articole: 2605

Parteneri Romania