Da, știu. Și eu am citit de trei ori ca să mă asigur că văd bine. Și am continuat în speranța că e o glumă, dar ghici ce? Chiar există, iar numele firmei care a lansat-o nu putea fi mai sugestiv de atât: Two L(i)ps. Am intrat pe site-ul lor să aflu care-i treaba, pentru că nu-i așa, dacă în 2018 nu știi cum să ai un vagin strălucitor, aparent nu știi nimic.
În primul rând, am aflat că este prima mască cu cărbune folosită pentru zona vaginului din lume (ei, asta da invenție). Apoi, că din lista ingredientelor care intră în componența sa, pe lângă cărbune, se mai găsesc apă, extras de aloe vera, acid hialuronic etc. Practic este ca o mască normală pe care o aplici pe față, doar că… o aplici pe vulvă, e de trei ori mai mare și are și aripioare, fix ca un absorbant, asta pentru a fi sigura că nu ratezi vreun centimetru în operațiunea de hidratare-strălucire-detoxifiere a zonei intime. Black Out, fiindcă ăsta-i numele măștii-minune, este menită să calmeze pielea, să reducă iritarea și are chiar și proprietăți de deodorant, pentru a păstra un miros plăcut și proaspăt.
Cele mai citite articole
Cei de la publicația The Sun au încercat masca, și se pare că aceasta are un efect răcoritor și de catifelare a pielii și că a și reușit să calmeze zona după ce aceasta a fost supusă epilării cu ceară. Tot ei spun că trebuie să o lași să acționeze timp de 15 minute, timp în care, formula calmează, detoxifică, oferă strălucire și hidratează vulva cu ajutorul cărbunelui activ ce stimulează drenajul limfatic.
Aparent, îngrijirea zonelor intime în această manieră, nu e un lucru atat de neobișnuit, vedete ca Gwyneth Paltrow sau Chrissy Teigen apelând la astfel de practici. Între timp, noi, restul femeilor, o să continuăm să ne ducem existența umilă într-un mod tradițional, fără măști care să ne facă vulva mai strălucitoare. Și atunci apare dilema zilei: oare ne vor mai iubi bărbații fără un vagin hidratat cu cărbune și acid hialuronic? Eh, ăsta da motiv de îngrijorare.
Citește și:
A fost creată o oglindă care te poate critica
Foto: Instagram
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro