Enescu Festival’s On the Road Again

Enescu Festival’s On the Road Again

A fost afișat programul și, pentru prima dată, s-a pus în mișcare mecanismul achiziționării abonamentelor, complet diferit de ce a fost până acum.

Anul acesta, organizatorii au introdus Loteria Abonamentelor, probabil, inspirați de Loteria Vizelor!! Pentru biletele individuale va trebui așteptat până pe 6 martie. Înscriere și regulament: https://service.eventim.ro/festivalulenescu2019/

Dar ce e nou?

În primul rând ediția de anul viitor va fi un fel de Raiul operaticilor. 14 opere în concert, de la baroc la contemporan (Häendel, Mozart, Beethoven, Schoenberg etc) plus recitaluri susținute de unii dintre cei mai mari soliști de operă (DiDonnato, Damrau, Terfel, Villazon, Genaux, Schrott etc), ce să mai vorbim, răsfăț pe bune.

Vorbind de concertele simfonice, programele vor purta mult mai pregnant semnătura personalității maestrului Vladimir Jurowski, directorul artistic al festivalului. După cum se știe, el este unul dintre cei mai vivace promotori ai muzicii simfonice contemporane. Din acest motiv, chiar și programele standard clasice au fost puternic împrospătate cu muzica secolelor 20 și 21.

În privința soliștilor, cu care ne-am obișnuit să fie de primă mărime, nu numai ca se încadrează dorințelor noastre, dar reprezentarea este și întinerită (Kopacinskaia, Chen, Fischer, etc, amintind doar dintre violoniști).

Când vine vorba de orchestre, putem aminti doar că festivalul se deschide cu the one and only BERLINER PHILHARMONIKER, și am spus totul.

Vor fi și evenimente speciale ce fac parte dintr-un program special semnat de Roland Villazon, pentru festivalul de la Salzburg, Mozart Week in Residence’. Prin urmare, putem spune că Mozart va fi cu noi.

Dar pana când informațiile se vor mai fi sedimentat, atenția trebuie îndreptată spre înscrierile pentru abonamente.

Foto: Instagram (@enescu_festival)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/enescu-festivals-road-627831/

Negulescu Felicia

Negulescu Felicia

Ma numesc Felicia Negulescu, am 42 de ani si am absolvit Facultatea de Psihologie, urmand ulterior cursuri de specializare in coaching si formare profesionala. Lucrez ca trainer de dezvoltare personala si imi place sa ajut oamenii sa isi descopere resursele interioare, sa isi depaseasca blocajele si sa isi construiasca o viata mai echilibrata si implinita. Am sustinut workshopuri si seminarii pentru grupuri diverse, unde am promovat comunicarea autentica si increderea in sine.

In viata personala, ador sa citesc carti de psihologie si dezvoltare spirituala, sa fac plimbari lungi in natura si sa practic meditatia. Calatoriile imi ofera ocazia de a descoperi culturi si perspective noi, care ma inspira in munca mea. Muzica, pictura si timpul petrecut alaturi de familie si prieteni imi aduc liniste si energie pozitiva.

Articole: 2605

Parteneri Romania