Prima pagină » 5 reguli pe care trebuie să le urmezi într-o nouă relație

5 reguli pe care trebuie să le urmezi într-o nouă relație

Autor: admin
0 comentarii

5 reguli pe care trebuie să le urmezi într-o nouă relație

Totul se rezumă la știință. Da, dragostea se joacă cu hormonii noștri și cu substanțele chimice din creier și ne face să uităm de lumea din jurul nostru.

Chiar dacă iubirea nu ne face inconștienți (nu mereu), ne poate strica viața socială, relațiile cu cei apropiați și ne poate face să luăm decizii greșite în viață.

Se întâmplă câteodată să ne zică prietenii că suntem cu persoana nepotrivită, iar noi pur și simplu să nu vedem acest lucru. Putem deveni inconștienți de lucrurile rele pe care partenerul ni le face, ceea ce nu rezultă decât în situații neplăcute pentru că la un moment dat ne trezim din euforie și realizăm cu tristețe că ne-am pierdut timpul cu persoana nepotrivită.

Pentru a evita dezastrele, iată cele cinci reguli de aur pe care să nu le scapi din vedere când te îndrăgostești.

1. Ia-o încet și nu lua decizii pripite

Nu sunteți înpreună nici măcar de șase luni, așa ca revino cu picioarele pe pământ și nu te mai gândi acum la măritiș. Este extrem de important să ne cunoaștem partenerul cât de bine posibil înainte să demarăm planuri serioase pentru viitor alături de el. IA-O ÎNCET! Pas cu pas, vei ajunge să cunoști persoana de lângă tine și îi vei câștiga încrederea și viceversa. Decizia de a vă muta împreună sau de a vă căsători prea devreme nu va crea o legătură de oțel între voi, chiar dacă tu crezi asta. Trebuie să ai răbdare cu relațiile.

2. Fii sinceră cu el, dar și cu tine!

O relație seriosă și de durată va porni mereu de la sinceritate, iar dacă onestitatea nu este baza pe care ne construim relațiile cu potențialii parteneri de viață, atunci putem să considerăm că nu am construit de fapt nimic. Ca și o casă, un parteneriat amoros are nevoie de o fundație pe care să crească. Nu există exceptii, sinceritatea are post de fundație în orice relație reușită.

În plus, gândește-te că, dacă nu îi arăți adevărata ta personalitate acum, va trebui să te prefaci de acum încolo de fiecare dată când vă întâlniți. E mai multă bătaie de cap. Lasă-l să te cunoască exact asa cum ești tu de fapt și fă-l și pe el să se simtă confortabil să fie el însuși în preajma ta, este foarte important!

3. Prieteni înainte de toate

Cele mai citite articole

Omul de lângă tine TREBUIE să îți fie un prieten de nădejde înainte să devină un partener sexual.

Totul decurge mult, mult mai ușor atunci când vă știți plusurile și minusurile unuia altuia. Cu un prieten poți să plângi, să râzi și să treci prin perioade grele în viață. O persoană cu care ai doar o aventură de o noapte probabil va da bir cu fugiții la primul strigăt de ajutor, dar un prieten va fi acolo lângă tine să te țină în brațe. Cu siguranță vrei pe cineva care să nu îți judece greșelile și care să te iubească din tot sufletul. Alocă timp ca să vă cunoașteți înainte să te avânți mai departe!

4. Nu uita de viața TA!

Mai știi? Ai o carieră de urmat, prieteni care vor să te vadă, o familie careia îi este dor de tine, etc așa că nu te izola cu iubitul tău de lumea din jur. Vei avea numai de pierdut.

Într-o relație echilibrată fiecare partener trăiește o viață pentru el însuși, nu o singură viață amândoi. Poate e frumos la început să faceți totul împreună, dar după un timp veți începe să vă simțiți sufocați unul de către celălalt și vă va fi foarte geru să aveți activități separate din nou.

5. Ai încredere în instinctele tale

Dacă simți că ceva nu merge bine, nu lăsa lucrurile așa! Dacă crezi că te înșală sau simți că îți ascunde ceva, vorbește cu el. Modul în care îți răspunde la suspiciuni îți va spune multe despre el.

Dacă îți va răspunde cu calm și nu se va supăra pe tine pentru că vii cu astfel de întrebări, este un om serios. Știți vorba aia…Cine se scuză, se acuză! Cum o relație echilibrată se bazează pe respect și încredere, partenerul va trebui să fie receptiv la ceea ce te supără fără a-ți da impresia că exagerezi. Nu lăsa lucrurile să treacă fără să zici ceva, pentru că poate fi prea târziu până te hotărăști tu să vorbești.

Citește și:
3 moduri subtile în care poți flirta cu un bărbat (și nu te va uita niciodată)

Text: Roxana Sayyad
Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/5-reguli-pe-care-trebuie-sa-le-urmezi-intr-o-noua-relatie-598640/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si