E mai simplu decât crezi să faci cele mai emoționante și accesibile cadouri de Crăciun – tot ce trebuie ca să eviți valul de consumerism ce macină tone de produse inutile în sezon este să îți pui tu imaginația și un pic de timp la bătaie. Îți garantez că vei fi mult mai satisfăcută decât în urma unei sesiuni-maraton de cumpărături prin mall-uri. Iar pentru asta există câteva rețete cu care mergi la sigur.
Fă ceva cu mâinile tale
Cele mai accesibile cadouri de Crăciun care îi vor mișca cu siguranță pe cei care le primesc sunt cele făcute cu mâinile tale. Fie că alegi să coci o prăjitură (da, poate fi un cadou foarte inspirat, mai ales dacă știi preferințele culinare ale celor care o vor primi) sau să personalizezi (ba chiar să construiești din start) anumite obiecte, nu există limite atunci când ai imaginație. Poți să pictezi, să desenezi, să tricotezi, să coși, să lipești și să prepari. Internetul e plin de tutoriale care te ghidează pas cu pas în proiectele de tipul Do It Yourself.
Și avem și câteva idei pentru asta. Poți să faci plase din pânză cu doar câteva bucăți de material pe care nu le mai folosești (o carte într-o astfel de geantă personalizată va fi cu siguranță bine primită). Sau poți să aplici stencil-uri pe aproape orice, de la recipiente din ceramică la cutii din lemn pentru bijuterii. Poți să faci o pernă decorativă de sărbătoare dintr-un vechi pulover croșetat, ba chiar să imprimi tricouri simple (sau fețe de pernă) cu modele care se transferă pe materialul textil cu fierul de călcat, cu ajutorul temperaturii. În aceeași ordine de idei, de ce nu ai coase un șorț pentru acea persoană din viața ta care adoră să gătească? Ca să nu îți mai spun că poți face și lumânări acasă (și sigur ai niște cești sau borcane drăguțe în care să le torni), săpun natural, scrub-uri și tot soiul de alte cosmetice care vor fi bine primite.
Personalizează – cea mai simplă metodă pentru cele mai accesibile cadouri de Crăciun
Cele mai citite articole
Ideea principală, atunci când faci un dar, este să cunoști cât mai bine persoana căreia te adresezi. Doar în felul acesta poți face cele mai emoționante, utile și accesibile cadouri de Crăciun (în cazul acesta, dar și pentru alte ocazii). Așa că nu te oprește nimic din a personaliza mici nimicuri simpatice, astfel încât să fie perfecte pentru cei cărora vrei să le dăruiești ceva. Un set de linguri și alte ustensile de lemn cu mânerele într-o culoare poate fi cadoul perfect pentru pasionații de bucătărie – și nu e nevoie decât de ceva vopsea nontoxică și de ustensilele cu pricina, cumpărate de la un meșter popular din orice piață. O carte pentru cea mai bună prietenă a ta va avea un plus dacă îi adaugi și un semn de carte pe care l-ai lucrat singură dintr-un rest de material textil pe care l-ai brodat cu un text. Sare sau zahăr cu o anumită aromă? Încă ceva ce poți face acasă. La fel și niște ornamentele de Crăciun personalizate sau un recipient pentru lumânări în care să înghesui câteva de dimensiuni diferite. O ramă foto în care pui o singură floare presată culeasă dintr-o călătorie pe care ai făcut-o împreună cu cineva e, la fel, un cadou simplu și de mare efect.
Ambalează cu stil
Indiferent ce ai dărui, știi și tu că prezentarea este extrem de importantă. Și atunci, chiar dacă faci cele mai accesibile cadouri de Crăciun, nu uita să le arăți oamenilor că te-ai gândit la ei. O fundă roșie poate să nu fie la fel de eficientă ca o sfoară cu aer rustic, iar o hârtie lucioasă cumpărată de la librărie poate fi mai plictisitoare decât o simplă hârtie maro de împachetat, pe care ai desenat cu mâinile tale stele aurii… sau orice altceva îți mai trece prin cap. Și nu uita să lași în cadou și un mesaj. O scrisorică scrisă de mână, în vremurile în care citim și scriem doar pe ecrane, va avea un efect mult mai mare decât crezi.
Citește și:
Cele mai HOT produse de machiaj, perfecte pentru un look irezistibil de petrecere
Foto: 123rf.com
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro