Prima pagină » „Visează nebunește”, spotul publicitar și îndemnul de care avem în continuare nevoie

„Visează nebunește”, spotul publicitar și îndemnul de care avem în continuare nevoie

Autor: admin
0 comentarii

„Visează nebunește”, spotul publicitar și îndemnul de care avem în continuare nevoie

Duminică, în timpul ceremoniei de decernare a Premiilor Oscar, s-a difuzat în premieră și noua reclamă Nike, un spot publicitar narat de Serena Williams care aduce un îndemn puternic, „Dream Crazier” („Visează nebunește”).

În această reclamă empowering apar nume importante din lumea tenismului și nu numai. Printre ele se numără Serena Williams, Simona Halep, Victoria Azarenka, Li Na, acestea fiind prezentate în momentele lor mai puțin plăcute, momente pentru care au fost fie criticate, fie apostrofate de întreaga lume.

De exemplu, în spot sunt incluse secvențele deja cunoscute în care Simona Halep lovește cu racheta terenul în timpul meciului cu Kaia Kanepi. Ieșirea „violentă” i-a adus jucătoarei de tenis o amendă, însă pe lângă acest lucru, întreaga lume a simțit nevoia să își exprime părerea și să îi critice comportamentul. „Dacă ne enervăm, suntem ‘isterice’, ‘iraționale’ sau ‘pur și simplu ne comportăm nebunește’”, spune Serena Williams în timpul imaginilor cu Halep.

În reclamă sunt prezentate numeroase alte momente care ilustrează „punctele slabe” ale sportivelor: „Dacă arătăm emoție, suntem numite ‘dramatice’”, „Dacă suntem prea bune, este ceva în neregulă cu noi”, „Atunci când susținem ceva, suntem dezechilibrate”. Totodată, Serena Williams menționează și propria situație, „O femeie… câștigă 23 de titluri de Grand Slam, are un copil și apoi se întoarce pentru mai mult? Nebunesc’”.

Toate reușitele acestor sportive pot părea nebunești dacă ne gândim la situația femeilor de acum câteva decenii. Din fericire, putem spune că lucrurile s-au schimbat, avem mult mai multe drepturi, cel puțin pe hârtie. Așadar de ce mai este nevoie de o astfel de reclamă empowering?

Ei bine, dacă-ți pui această întrebare, cel mai simplu este să te uiți la comentariile lăsate de diferiți bărbați la postarea Simonei Halep. Dacă nu ai răbdare să parcurgi cele câteva sute de comentarii, îți voi face un rezumat: femeile au nevoie de un soț, altfel suferă de dereglări hormonale, femeile au suficiente drepturi, dar acum se victimizează, clipul video este o propagandă feministă și așa mai departe.

Avem suficiente drepturi? Avem drepturi egale? Depinde cum privești problema. În România diferențele salariale nu sunt atât de mari, și, teoretic, avem drepturi egale, însă aici este vorba despre mai mult decât atât. Este vorba despre modul în care fetele sunt educate, despre modul în care trebuie să ne comportăm în societate și, despre cât de mult avem nevoie de un partener și de un copil pentru a fi considerate femei împlinite.

Despre asta aș spune că este vorba și în această reclamă. Despre modul în care putem educa noua generație, despre curajul de a visa și de a lupta pentru împlinirea dorințelor, în ciuda tuturor piedicilor care sunt puse, de cele mai multe ori chiar din familie, din cauza unor stereotipuri de gen.

Tind să cred că generația mea este prima care se bucură de mai multă libertate, de posibilitatea de a face aproape orice, în ciuda a tot ceea ce am învățat încă din copilărie, căci îmi amintesc și acum cum părinții mei, care de altfel m-au sprijinit în tot ceea ce am făcut, îmi spuneau mereu că ar trebui să învăț să fac de mâncare pentru că sunt fată. Că ar trebui să fiu ordonată pentru că… sunt fată. Cumva, fără să știu de feminism, de drepturi egale sau de alte idei care chiar și acum pentru unii sunt „stupide”, mă revoltam și ajungeam să pornesc adevărate conflicte cu tatăl meu, explicându-i că a fi fată nu ar trebui să fie o povară sau o îndatorire în plus.

Și asta nu e tot. Îmi amintesc că în generală, în încercarea mea de a deveni o „domnișoară”, am împrumutat de la o prietenă o carte de bune maniere. Nu-mi amintesc foarte multe lucruri de acolo, însă ce m-a marcat a fost faptul că femeile nu ar trebui să fumeze, nu este elegant și este chiar un obicei rușinos. Drept urmare, deși am încercat să fumez în liceu (toți trecem printr-o astfel de perioadă, nu?), acest obicei nu s-a prins de mine și nu pentru că m-aș fi gândit eu atunci la sănătate, ci pentru că mai degrabă îmi era rușine să fac un gest atât de firesc și poate chiar atrăgător în rândul bărbaților.

Astfel, decenii întregi, fete din întreaga lume au fost învățate cum să fie feminine, cum să atragă atenția în cel mai plăcut mod, însă nimeni nu a conceput o carte sau un ghid despre cum să se lupte pentru visurile lor. Este momentul ca aceste idei să se schimbe și, sinceră să fiu, această reclamă este un mod perfect de a motiva și impulsiona tinerele să lupte pentru ceea ce își doresc.

În plus, mi-aș dori ca noile generații să nu mai caute aprobarea celor din jur, să nu mai existe toate aceste sfaturi despre ce (nu) ar trebui să facă o fată. Câte cărți pe aceste subiecte ai văzut scrise pentru băieți în general? Aproape niciuna, așa-i?

Despre asta este vorba și în cazul acestei reclame. De-a lungul anilor am văzut atât de multe clipuri impresionante despre sportivi, însă de prea puține ori s-a pus accentul și pe reușitele femeilor. Situația se schimbă, iar asta este un lucru bun, deci astfel de inițiative ar trebui să fie lăudate.

Un alt lucru care m-a amuzat în comentarii este ideea de „propagandă feministă”, de ură împotriva bărbaților, acel „they” (ei, n.r.) fiind reprezentat, după părerea celor care au comentat, de către bărbați. Ei bine, nu, acest lucru nu este adevărat, „they” reprezentându-i pe toți cei care le-au zis acestor femei că nu sunt suficient de bune, că nu pot face performanță și nu pot avea obiective atât de înalte. Practic, nu are nimic de-a face cu bărbații (repetăm, a fi feministă nu înseamnă că urăști bărbații), iar simplul fapt că oamenii încă asociază aceste lucruri arată cum foarte puține persoane s-au informat și știu de fapt despre ceea ce vorbesc, mai ales când vine vorba despre femei.

Așadar, inițiativa Nike este de apreciat și abia așteptăm să vedem și alte reclame în care suntem încurajate să avem curaj să ne urmăm visurile.

Citește și:
ELLE EXCLUSIV: Simona Halep – Nu regret nici o secundă, dacă ar fi să mă nasc din nou aș alege același drum!’

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/viseaza-nebuneste-spotul-publicitar-si-indemnul-de-care-avem-continuare-nevoie-650859/

S-ar putea sa te intereseze si