Momentele fericite ar trebui apreciate mai mult în fiecare relație, mai ales că ajungem, adesea, să le pierdem în fața unor conflicte lipsite de importanță. Evident, mici dispute există în fiecare cuplu, iar unele certuri pot fi sănătoase, chiar constructive, însă doar dacă le tratați amândoi într-un mod matur, productiv.
În plus, după o astfel de ceartă, vă puteți simți chiar mai apropiați, deoarece ați înțeles și punctul celuilalt de vedere. Însă, chiar și așa, dacă ți se pare că vă certați constant, este momentul să încerci aceste sfaturi.
1. Gândește-te mai bine la motivul disputei
Este normal să existe permanent mici lucruri care te deranjează la partenerul tău, însă dacă ai vrea să reduci numărul disputelor, gândește-te la motivele pentru care este într-adevăr rezonabil să pornești o ceartă. Cel mai bun mod prin care poți determina cât de important este un astfel de motiv, este să îți dai timp. Dacă lucrul făcut de partenerul tău te deranjează și peste câteva ore, atunci poți să îi vorbești despre asta, însă într-un mod constructiv.
2. Fii cât mai prezentă în discuțiile cu partenerul tău
Încearcă să stai prezentă în orice discuție cu partenerul tău și, mai ales în disputele pe care le aveți. Asta înseamnă să îi acorzi atenție și să încerci să înțelegi și punctul lui de vedere, acest lucru fiind esențial dacă îți dorești să încheiați cât mai repede o ceartă.
Dacă te vei gândi la alte lucruri, probabil nu vei înțele motivele pe care ți le explică pentru o anumită problemă și, dacă se va ivi acest lucru și în viitor, tu vei avea aceeași reacție, iar certurile vor continua. Concentrați-vă amândoi asupra problemei din acel moment și nu aduceți în discuție și certurile din trecut.
3. Păstrați un ton liniștit
Dacă vrei să îi atragi atenția partenerului în privința comentariilor pe care le face sau asupra comportamentului lui în general, este indicat să o faci într-un mod cât mai liniștit. Un ton nervos îl va aduce pe el într-o stare defensivă, iar asta va duce automat la o ceartă, deși probabil era vorba despre o problemă minoră.
4. Încearcă să nu îl acuzi pe nedrept
Este dificil să îți păstrezi calmul și să nu fii dificilă atunci când ești nervoasă, însă orice conflict se va aplana mult mai ușor dacă te gândești că și partenerul tău face tot ce poate în acel moment. Dacă te vei concentra doar asupra părților negative, evident că le vei găsi doar pe acelea și îți vei face ție un deserviciu, precum și relației.
5. Bucurați-vă de fiecare moment fericit
În momentele în care te simți apreciată și iubită de partenerul tău, asigură-te că simte și el asta. Astfel, amândoi veți fi mai mulțumiți de relația voastră și, implicit, mai fericiți. În plus, în felul acesta vă dați seama amândoi cum vă puteți completa pentru a ajunge la această stare de împlinire în relație.
Citește și:
5 lucruri care nu se întâmpla din vina ta într-o relație
Foto: Imaxtree
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/cum-sa-reduci-disputele-cu-iubitul-tau-664914/