Dacă ești ca noi și deja te gândești la toate comportamentele pe care trebuie să le ajustezi ca să trăiești mai sustenabil, probabil că ți-a trecut deja prin cap că menstruația poluează. Bine, nu menstruația în sine, cât miile de produse pe care le folosim lună de lună fără să ne punem întrebări. A venit însă momentul să luăm în considerare și factorul acesta – și tocmai de la ideea aceasta am pornit atunci când am plecat în căutarea celor mai bune soluții și pentru menstruație, dar și pentru planetă. Pentru că produsele sanitare care conțin foarte mult plastic și înălbitori pe care le utilizăm nu doar că sunt rele pentru planetă, dar nici cu corpul nostru nu sunt prea prietenoase.
Însă, așa cum acum e clar că menstruația poluează (conform Womens Environmental Network, mai mult de 200.000 de tone de produse sunt aruncate anual, și cea mai mare parte a acestor reziduuri e alcătuită din plastic în proporție de 90%), e la fel de clar că ține de fiecare dintre noi să facem ceva în legătură cu asta. Gândește-te numai că folosim, fiecare, peste 17.000 de tampoane sau absorbante într-o viață (și statistica asta le privește doar pe femeile care nu fac tratamente hormonale pentru un motiv sau altul, în cazul lor numărul produselor folosite poate să ajungă până la 24 de mii). Iar dacă mai luăm în calcul și faptul că producătorii de absorbante și tampoane nu sunt obligați să treacă pe lista ingredientelor substanțele folosite (pesticide, înălbitori șamd.), e clar că menstruația poluează masiv. Și deși ar fi de dorit ca acest domeniu să fie reglementat de stat, lucrul acesta nu se întâmplă. Așa că ține de fiecare dintre noi să facem ce putem și să avem o menstruație mai prietenoasă cu noi și cu mediul. Noroc că lucrul acesta este mai ușor de făcut ca oricând. Iar dacă te sperie prețurile unora dintre produsele pe care ți le propunem, gândește-te că e vorba doar de investiții care se amortizează în câteva luni.
Menstruația poluează mai puțin… dacă folosești absorbante naturale
Chiar recent am observat și am apreciat, în toaleta unui restaurant vegetarian din Cluj-Napoca, faptul că se afla la îndemână un pachet cu absorbante 100% naturale, adică din bumbac natural, care să nu fi fost înălbit cu clor înainte. Cu astfel de compoziție, e clar că aceste absorbante te ajută și pe tine, ajută și mediul, fiind biodegradabile. Din păcate, în România nu este disponibilă o gamă prea mare de produse, dar din research-ul pe care l-am făcut tot am dat de câteva.
Așa încât poți să găsești produse NatraCare (absorbante și tampoane) pe www.organik.ro și pe www.miobio.ro, dar și în alte părți. Un pachet de 20 de bucăți se învârte undeva între 27 și 30 de lei. Da, sunt mai scumpe decât cele pe care le folosești acum, dar dacă îți permiți, merită. Și mai sunt și compostabile, dacă îți dorești să duci chiar tu procesul de biodegradare a propriilor deșeuri până la capăt.
Alte două brand-uri de astfel de absorbante am găsit la Bebetei. E vorba despre Masmi (din bumbac pur natural și netratat chimic), unde 10 bucăți costă 18 lei. Și tot aici găsești și brandul Lunay, cu absorbante realizate tot din bumbac natural, hipoalergenice și cu pH prietenos cu cel al pielii tale, și netestate pe animale. Un pachet de 8 bucăți costă 15 lei.
Cupa menstruală, cea mai eficientă soluție
Ți-am mai povestit până acum despre cupa menstruală, și ar trebui să știi că are foarte multe avantaje – o poți folosi de foarte multe ori până se deteriorează – aproximativ 10 ani, e mai sigură decât tampoanele sau absorbantele și are o capacitate de colectare mult mai mare a lichidului menstrual decât orice alt dispozitiv. Desigur, pentru că nimic în lumea asta nu este perfect, sunt și câteva dezavantaje atunci când o folosești. Adică s-ar putea să îți ia ceva timp să te obișnuiești cu ea și cu modul de folosire… și cu siguranță îți va fi peste mână să o folosești la școală sau la muncă, unde nu există o chiuvetă în cabinele de toaletă. Dar dacă ai decis că merită să o încerci, îți las aici un link de încredere de la Sexul versus Barza, unde vei găsi toate răspunsurile la întrebările despre cum să alegi cupa menstruală potrivită pentru tine.
În altă ordine de idei, se pare că cupele au devenit destul de populare la noi, iar preferata tuturor, din review-urile pe care le-am citit online, este OrganiCup, pe care o găsești pe mai multe site-uri la un preț care se învârte pe la 100 de lei.
Principiul este simplu: cupa din silicon colectează, nu absoarbe, inelul din silicon ajută la o fixare bună pe peretele vaginului, poate fi folosită în orice zi a menstruației, nu modifică pH-ul local și nici nu permite uscarea pereților vaginului și… este ecologică. Așa încât, dacă am reușit să te îngrijorăm în legătură cu faptul că menstruația poluează, iată că ai și soluția. Poți să mai încerci și Iriscup, Mooncup, DivaCup și o mulțime de alte branduri. Și, în încheiere, trebuie să îți reamintesc faptul că, fiind realizată din silicon, cupa menstruală nu te expune deloc la Sindromul șocului toxic, atât de periculos pentru cele dintre noi care folosim tampoane.
Lenjeria pentru menstruație
De departe cel mai interesant răspuns la faptul că menstruația poluează vine de la inovatorii care ne-au adus lenjeria pentru acele zile ale lunii. Și nu, nu este vorba despre acei chiloți de încredere (și de sacrificiu) pe care îi rezervăm toate pentru perioada menstruației. Ci chiar despre lenjerie creată să absoarbă și să rețină fluidul menstrual. Iar pentru că această lenjerie se poate refolosi de foarte multe ori, e clar că e o soluție cât se poate de sustenabilă.
Din păcate, magazinele din România nu comercializează astfel de lenjerie, dar trăim totuși în această lume mare acum, așa încât putem comanda (aproape) tot ce ne dorim. Thinx este de departe cel mai popular brand de astfel de lenjerie (și printre primele care au apărut pe piață), iar chiloții și boxerii lor se pot spăla și refolosi fără probleme. În funcție de fluxul fiecăreia dintre noi, pot fi folosiți și ca atare, sau cu un tampon pentru mai multă protecție atunci când situația o cere. Și Modibodi, un brand australian, are o reputație foarte bună, dar mai avem ceva de așteptam până vor livra și la noi. Dar până atunci poți să încerci chiloții Flux, care pot să colecteze o cantitate pentru care ar fi fost nevoie de 4 tampoane și cu strat exterior realizat de plase de pescuit reciclate, și care livrează în Europa. Sau Wuka, care funcționează pe același principiu.
Absorbante refolosibile
Și, ca să fim sigure că am luat în calcul toate posibilitățile, trebuie să îți recomand și absorbantele refolosibile. Știu, știu că am fost învățate să credem că menstruația e un lucru oribil și de asta ne vine la îndemână să folosim produse pe care le aruncăm imediat după folosire, cu dezgust. Dar dacă te-am convins până acum că menstruația poluează, atunci poate că ar trebui să încerc să te conving și să dai o șansă (sau măcar să iei în considerare) absorbantelor refolosibile. Realizate din material textil, ele durează mult… mai ales dacă ai grijă de ele.
Așa încât ai de ales între Tree Hugger (o companie din Canada fondată de o femeie, care plantează câte un copac pentru fiecare produs vândut), Hannahpad (realizate în Coreea), GladRags sau Lunapads. Mai sunt și altele și de obicei sunt produse de companii minuscule, fondate de femei care au încercat să găsească soluții inteligente la astfel de probleme. Iar dacă mai ai și alte idei despre cum am putea să ne simțim mai bine în perioada menstruației, lasă-ne un comentariu. Și asigură-te că le spui și prietenelor tale despre soluțiile pe care le-am înșirat aici.
Citește și:
Top 10 cele mai proaste filme ale anului (de până acum)
Foto: colaj ELLE realizat din imagini LunaPads, Thinx, Organicup
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/menstruatia-polueaza-dar-poate-sa-nu-o-faca-iata-cum-666819/