Prima pagină » 7 filme pe care să le urmărești pentru a avea o seară mai bună

7 filme pe care să le urmărești pentru a avea o seară mai bună

Autor: admin
0 comentarii

Dacă ideea de a sta confortabil pe canapea ți se pare perfectă, atunci ți-am pregătit o listă cu filme pe care trebuie să le vezi, dacă nu ai făcut-o deja. Povești de dragoste, prietenii puternice sau pur și simplu basme reinterpretate, ți-am pregătit câte un film potrivit pentru orice ai căuta.

Astfel, nu-ți rămâne altceva de făcut decât să îți pregătești gustările preferate și să organizezi o seară de vizionat filme!

1. Red Riding Hood (2011)

Acest film este perfect dacă ești în căutarea unei povești familiare, însă destul de diferită față de ce știai. Valerie (Amanda Seyfried) plănuiește să fugă cu tăietorul de lemne, iubirea sa din copilărie, însă planurile lor sunt afectate de atacul vârcolacului. În întreg satul se naște o neîncredere, deoarece nimeni dacă acest vârcolac se află printre ei.

Povestea este una care îți va capta atenția imediat, iar decorul te va cuceri cu siguranță!

2. La science des rêves (2006)

Dacă ești în căutarea unui film care să te inspire, La science des rêves este alegerea potrivită. Un film romantic, care aduce o mulțime de elemente fantastice. Acțiunea filmului se desfășoară în jurul unui tânăr artist, care are dificultăți în a separa un vis de realitate. Imaginile și efectele vor crea un joc interesant, iar relația tânărului este una romantică, dar în același timp și destul de realistă.

3. Phoebe in Wonderland (2008)

Phoebe este o fetiță care suferă de sindromul Tourette și are o imaginație mai puțin obișnuită. Are dificultăți în a respecta o rutină în fiecare zi, însă atunci când la școală are loc un casting pentru piesa Alice in Wonderland, ea se concentrează complet asupra actoriei, acest lucru ajutând-o să își dezvolte într-un mod pozitiv creativitatea.

4. Le fabuleux destin d’Amélie Poulain (2001)

Dacă nu ai văzut până acum Le fabuleux destin d’Amélie Poulain este momentul să o faci. Te vei îndrăgosti de coloana sonoră, iar toate străzile și detaliile din film te vor face să apreciezi și mai mult Franța.

Cele mai citite articole

Dacă vei urmări filmul, vei vedea că Amelie nu este deloc o femeie obișnuită, iar fiecare obicei al acesteia este unic, însă într-un mod care te va amuza și te va cuceri în același timp.

5. La La Land (2016)

Chiar dacă nu ești o fană a musicalurilor, trebuie să vezi La La Land, un film care a câștigat și Globul de Aur. Un lucru care ne-a atras atenția este faptul că în film personajele principale nu sunt doar Mia și Sebastian, ci întregul oraș joacă un rol important.

Urmărește povestea de dragoste, însă fii atentă și la locurile în care s-a filmat acest musical. Îți vei dori și mai mult să vizitezi orașul dacă nu ai făcut deja.

6. Bridget Jones’s Diary (2001)

Seria Bridget Jones’s Diary ar trebui urmărită de orice femeie, deoarece ne amintește cu amuzament de fiecare relație eșuată, de emoții și de situațiile stâjenitoare prin care poate fiecare dintre noi am trecut. Dacă îți dorești un întreg weekend de relaxare, uită-te la toate filmele și te vei emoționa, vei râde și vei plânge cu siguranță pe parcursul câtorva ore.

7. The Sisterhood of the Traveling Pants 2 (2008)

Pentru că știm că întotdeauna prietenele tale sunt cele mai importante, am inclus pe listă și un film despre patru femei tinere, care în ciuda distanței reușesc să își păstreze prietenia și chiar să aibă parte de noi aventuri împreună.

Acei pantalonii călători aduc noi relații și situații neprevăzute, pe care trebuie să le vezi, așa că ai putea să le chemi și pe prietenele tale și să vizionați împreună acest film.

Citește și:
Top 10 cele mai proaste filme ale anului (de până acum)

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/7-filme-pe-care-sa-le-urmaresti-pentru-a-avea-o-seara-mai-buna-666729/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si