Pentru actori, este deja un lucru obișnuit să intre în pielea unui personaj și să fie nevoiți să se înțeleagă cu o anumită persoană, mai ales când lucrează și 15 ore pe zi cu acea persoană. Află că nu toți actorii au păstrat și în viața reală conexiunea pe care o aveau pe platourile de filmare. Și nu te aștepta acum să se urască și să înceapă să se vorbească pe la spate, ci doar să existe anumite divergențe între ei și să nu reușească să ajungă la un numitor comun.
Iată care sunt cele 14 perechi de actori care nu s-au putut înțelege dincolo de platoul de filmare:
1. Debra Messing și Megan Mullally
Debra Messing și Megan Mullally, care au interpretat rolurile lui Grace Adler, respectiv Karen Walker în sitcomul american “Will & Grace” au ajuns să nu se mai urmărească nici măcar pe Instagram. Și nu spunem noi asta, ci chiar Megan Mullally, care a postat la un moment dat pe Instagram faptul că se simte eliberată după ce a pierdut legătura cu o anumită persoană. Ulterior, ea și-a șters postarea, semn că ar regreta ceea ce a spus.
2. Nina Dobrev și Paul Wesley
Știm că te vei șoca, însă actorii din serialul „The Vampire Diaries” au dezvăluit faptul că la început nu s-au înțeles deloc. Chiar dacă acum se înțeleg, Nina a recunoscut că i-a fost destul de greu să stea aproape de Paul, cel puțin în primele cinci luni când au început să filmeze. Nina a spus că acum ei sunt cei mai buni prieteni și chiar a ajuns să îi cunoască și iubita. Acum, toți trei se înțeleg foarte bine. Să ne amintim faptul că și în serial cei doi au avut o relație tumultoasă, care s-a sfârșit cu o frumoasă prietenie.
3. Nicollette Sheridan și Teri Hatcher
Serialul „Desperate Housewives” a inspirat un număr foarte mare de femei datorită legăturii extrem de strânse dintre actrițele principale. Întreg conflictul dintre Nicollette Sheridan și Teri Hatcher a început în momentul în care Nicollette a numit-o pe Teri drept „cea mai rea femeie din lume.” Chiar dacă au vrut să păstreze aparențele, invitată în emisiunea ”Jimmy Kimmel Live!”, ea a dezvăluit faptul că după șase ani de când serialul a luat sfârșit, ele încă „sunt cele mai bune prietene”, ulterior spunând că „doar o parte dintre ele mai sunt.”
4. Kim Cattrall și Sarah Jessica Parker
Kim Cattrall și Sarah Jessica Parker au avut o relație extrem de tumultoasă care a fost scoasă la iveală în momentul în care Kim Cattrall a anunțat că nu va apărea în „Sex and the City 3.” Când Kim și-a pierdut fratele, Sarah Jessica Parker a ținut să îi trasmită să fie puternică, însă Kim i-a transmis un mesaj cu următoarele: “Să fie foarte clar. Nu ești familia mea. Nu ești prietena mea. Îți scriu asta doar pentru a nu încerca să exploatezi această tragedie și să nu încerci să pari o persoană mai bună.”
5. Jennie Garth și Shannen Doherty
Serialul „Beverly Hills, 90210” a fost pe buzele tuturor mulți ani de zile, dar a fost un moment când Jennie Garth și Shannen Doherty nu s-au înțeles chiar atât de bine. Jennie Garth a dezvăluit în 2014 faptul că au existat și momente când nu s-au înțeles absolut deloc. Majoritatea au intrat la bănuieli în momentul în care personajul jucat de Shannen, și anume Brenda, a fost scos din serial, în timp ce personajul jucat de Kelly a rămas timp de zece sezoane.
6. Shannen Doherty și Alyssa Milano
Serialul „Beverly Hills, 90210” nu a fost singurul în care Shannen Doherty a întâmpinat conflicte. Ea a creat probleme și în seria americană „Charmed”. Chiar a declarat faptul că “Era mult prea multă dramă pe platourile de filmare pentru ea și nu suficientă pasiune pentru a continua cu munca“. Ba mai mult, chiar s-a încercat să intervină cineva între cele două actrițe și să le spună că nu ar trebui să ia lucrurile așa de serios, însă nu s-a putut.
7. Alex Pettyfer și Channing Tatum
Cele mai citite articole
După spusele lui Alex Pettyfer, Channing Tatum pare că nu era foarte fericit după ce au avut un conflict în timpul filmărilor la pelicula„Magic Mike.” Toată situația dintre cei doi pare să fi început în momentul în care Alex Pettyfer a închiriat un apartament de la un prieten de al lui Channing, iar ulterior s-a mutat de acolo fără a plăti chiria timp de patru luni. Channing l-a rugat pe Alex să își plătească chiria și să nu îl facă de râs în fața prietenului său.
8. Isaiah Washington și Patrick Dempsey
Serialul „Grey’s Anatomy” este unul cu adevărat impresionant și din care poți învăța lecții de viață de la fiecare caracter. Personajele Preston Burke și Derek Shepherd, jucate de Isaiah Washington, respectiv Patrick Dempsey, au avut o relație destul de complexă. Se pare că cei doi au fost implicați într-o ceartă destul de violentă care l-a făcut pe Patrick Dempsey să ajungă târziu a doua zi. Nu este singurul conflict în care a fost implicat Isaiah. El a mai fost acuzat de TR Knight de faptul că a folosit mai multe comentarii jignitoare și homofobe la adresa lui.
9. William Shatner și George Takei
În 1994 Takei a scris o autobiografie, intitulată „To The Stars”, în care era menționat faptul că Shatner nu îl cunoștea pe el. Shatner a răspuns în autobiografia sa într-un ton extrem de subtil, spunând că el niciodată nu l-a cunoscut pe Takei deoarece el deja filma. Toată drama a luat amploare în momentul în care Shatner nu a fost invitat la nunta lui Takei în anul 2008. Răspunsul lui Takei a fost că el a trimis invitația și mai mult ca sigur s-a pierdut pe drum.
10. Julianna Margulies și Archie Panjabi
Julianna Margulies și Archie Panjabi, care au interpretat rolurile Kalindei și Aliciei, nu au putut juca împreună pentru ultimele trei sezoane ale serialului „The Good Wife.” Archie a părăsit serialul odată cu începutul sezonului șase. Însă conflictul dintre cele două nu a fost niciodată confirmat de niciuna. Julianna Margulies a declarat faptul că ruptura dintre cele două a avut loc în momentul în care Panjabi lucra pentru noul ei serial, „The Fall”, însă ea a refuzat destul de repede.
11. Dominic Monaghan și Matthew Fox
Dacă rolurile lui Jack și Charlie din Lost i-au făcut pe Dominic Monaghan și Matthew Fox să își împartă o bună perioadă din viață, iată cum în viața reală lucrurile erau complet diferite. Conflictul a luat debutat în momentul în care Monaghan a fost întrebat dacă vrea să îl implice pe Fox într-un proiect, iar răspunsul lui a fost că: „El bate femei. Așa că nu.”
12. Naya Rivera și Lea Michele
Chiar dacă păreau cele mai bune prietene, află că cele două nu sunt chiar atât de apropiate. Ba mai mult, la început ele nu s-au înțeles deloc bine, însă cu timpul relația lor a fost din ce în ce mai bună. Și totuși, Naya Rivera a declarat faptul că “Michele nu îmi spune absolut nimic.” În autobiografia sa, Rivera a scris faptul că ea și Lea cu siguranță nu sunt cele mai bune prietene.
13. Terrence Howard și Robert Downey Jr.
Filmul “Iron Man 2” nu a avut de la început aceeași componență. Mai exact, este greu să ne imaginăm pe altcineva înafară de Don Cheadle în rolul lui James Rhodes. Dar, chiar și așa, nu a fost destul de clar, cel puțin pentru început, motivul pentru care s-a produs schimbul. Downey a spus doar că: “Nu am avut deloc de-a face cu această decizie. Îl iubesc pe Terrence foarte mult. Asta este tot ceea ce am de spus pentru că nu am vorbit cu el.”
14. Ariana Grande și Jennette McCurdy
Deși păreau cele mai bune prietene datorită aparițiilor în mai multe producții împreună, precum “Victorious” și “iCarly”, în viața reală ele nu se înțelegeau deloc. Conflictul dintre cele două a început în momentul în care Jennette McCurdy a postat un întreg text în care povestea despre cum trebuie să renunți la prieteniile toxice, moment în care urmăritorii s-au gândit imediat la Ariana Grande. Dar, chiar și așa, cele două au trecut peste, deoarece Jennette a felicitat-o atunci când Ariana Grande a anunțat logodna cu Pete Davidson, iar Ariana i-a spus că o va iubi pentru totdeauna.
Citește și:
10 actori care au refuzat oportunitatea de a juca într-un film cu supereroi
Foto: PR
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro