Acești cameleoni au multiple fețe, una mai înșelătoare decât alta, pe care le prezintă alternativ în funcție de persoana cu care au de-a face. Ei pot vorbi cu dezinvoltură despre aproape orice subiect și se pot insinua în orice grup social, devenind extrem de repede populari. Dar mai mereu au și o miză, respectiv acea persoană înzestrată cu empatie, compasiune, loialitate și integritate. De ce? Pentru că o persoană narcisică invidiază, de obicei, pe oricine le este superior, iar în mintea lor acea persoană devine o amenințare pentru ei, care trebuie eliminată. Narcisistul simte că trebuie să saboteze rapid o astfel de persoană.
Din păcate, „ținta” își dă seama repede cu cine are de-a face, vede dincolo de masca narcisistului, dar nu e în stare să facă mare lucru, fiind sedusă de farmecele lui și mult prea conectată afectiv cu el. O astfel de formă de abuz se întâmplă în toate tipurile de interacțiuni și relații umane, de la cele romantice până la cele profesionale și familiale, practic în orice situație în care narcisistul este în poziția de a manipula o altă persoană.
Așadar, cum e posibil ca un narcisist să fie atât de manipulator, dar cu toate astea să fie, totuși, perceput ca o persoană de treabă?! Narcisiștii sunt foarte pricepuți la gestionarea propriei imagini. Ei își laudă victimele în public, iar în spatele ușilor închise le minimalizează și le critică, sabotându-le încrederea în propria persoană. Narcisistul poate provoca reacții emoționale la ceilalți, suficient de puternice încât să-i facă pe aceștia să pară instabili emoționali. Aceasta este o metodă clasică prin care narcisistul își abuzează victimele: făcându-le să pară chiar ele abuzatori în ochii celor din exterior.
Atunci când cunoaște o nouă persoană, narcisistul o va eticheta imediat: îi este utilă sau nu, reprezintă sau nu o amenințare. Acele persoane percepute ca o amenințare (din cauza educației, talentului, succesului, competenței sau a altor calități considerate importante de narcisist) mai întâi se vor bucura de admirația și prețuirea lui, iar mai apoi vor fi devalorizate agresiv și respinse. Narcisistul va construi un piedestal impresionant pentru victima sa, pentru a-i pune în scenă distrugerea. Mai întâi va părea că o idealizează, dar asta doar pentru a o deruta ulterior printr-un comportament confuz, prin care cauzează suferință și sădește îndoială. Prin urmare, victima nu va ști cum să se poziționeze, derutată fiind de acest joc.
Cele mai citite articole
În labirintul narcisistului de manipulare, jocuri și minciuni, singurul câștigător este el însuși, dar și acele victime care sunt în stare să-l părăsească și să-și vadă de viață. În plus, narcisiștii au ceva care-i face pe oameni să aibă încredere în ei. Fie sunt niște persoane atrăgătoare din punct de vedere fizic, fermecătoare, cu o conversație spumoasă, mereu au ceva magnetic, cu un efect seducător garantat asupra celorlalți. În psihologie, acesta este numit „efectul de halou”, și reprezintă, de fapt, tendința oamenilor de a atribui o calitate (cel mai adesea, atractivitatea fizică) întregii personalități a cuiva („Sigur e inteligent și de treabă!”).
Și pentru că narcisiștii își petrec întreaga existență proiectând o imagine foarte seducătoare (dar totalmente falsă), în fața celorlalți ei chiar par afectuoși, calzi, cumsecade, inducându-i pe ceilalți în eroare cu aparenta lor integritate și loialitate, cu faptul că par de încredere. Prin urmare, își aleg cu atenție victimele din rândul persoanelor care nu le-au intuit adevărata personalitate sau care sunt (pre)dispuse să ignore toate semnalele de alarmă. Totuși, dacă narcisistul simte că este în pericol de a fi expus sau demascat, se va apăra susținând că victimele sunt, de fapt, cele care ar trebui învinovățite, întrucât cauzează probleme fără nici un motiv.
Iar motivul pentru care majoritatea oamenilor nu sunt pregătiți să aibă de-a face cu acești manipulatori este că, atunci când cineva îi tratează rău și îi abuzează într-un anume fel, au tendința de a-și proiecta simțul empatiei și moralitatea asupra acelei persoane, încercând să se auto-convingă că, în adâncul sufletului lor, sunt niște persoane de treabă. De aceea este atât de important să ne validăm vocile interioare și să le dăm glas, mai ales atunci când vrem să ne confruntăm abuzatorii.
Citește și:
De ce femeile puternice se simt adesea distruse pe interior
Foto: PR
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro