Încă nu ai planuri de Halloween? Nicio problemă atunci, venim în ajutorul tău cu 17 propuneri dintre cele mai clasice și potrivite filme pe care trebuie să le urmărești în acea perioadă. Când vine vorba de Halloween, nu toată lumea alege să îl sărbătorească, însă, dacă faci parte din tabăra celor care vor să îl sărbătorească și totuși te-ai decis târziu, iată că o modalitate de a-l sărbători este să te uiți la unul dintre aceste filme.
De la filme thriller extrem de înfricoșătoare, până la filme cu personaje supernaturale, iată care sunt propunerile noastre:
1. Nosferatu (1922)
Nosferatu este unul dintre cele mai reprezentative filme horror. Spunem asta pentru că filmul care a fost lansat în anul 1922 are la bază romanul Dracula, scris de Bram Stoker. Filmul surprinde perioada din 1838, când s-a declanșat ciuma în orașul Wisborg.
2. Psycho (1960)
Dacă încă nu ai văzut filmul Psycho, iată că acum este momentul potrivit în care să faci asta. Filmul Psycho este o adaptare după romanul cu același nume, scris de Roban Bloch. Janet Leigh, care interpretează rolul Marion Crane, ajunge într-o seară, după o călătorie, să locuiască în hotelul lui Norman Bates, „Bates Motel”, care este destul de înfricoșător.
3. The Exorcist (1973)
Filmul The Exorcist este unul dintre cele mai cunoscute thrillere. Filmul arată modul prin care o tânără de 12 ani este posedată de demoni, iar în cele din urmă, apelează la un exorcist.
4. Carrie (1976)
Bazat pe romanul scris de Stephen King, filmul Carrie face parte din filmele clasice horror pe care trebuie să le vezi. Filmul o surprinde pe Carrie White, o adolescentă, care datorită hărțuirii la care e expusă, descoperă faptul că are o putere necunoscută și o folosește în scopul de a se răzbuna.
5. Halloween (1978)
Halloween este un alt film pe care ar trebui să îl incluzi în lista ta. Chiar dacă povestea este clasică, și anume ne arată cum un criminal în serie, pe nume Michael Myers, care a evadat ajunge să își terorizeze vecinii, este considerat drept unul dintre clasicele filme de groază.
6. The Shining (1980)
Dacă ești adepta filmelor psihologice, dar și de groază în același timp, ei bine, filmul The Shining este potrivit pentru tine. Jack Nicholson interpretează rolul unui scriitor care are un fiu ce deține puteri supranaturale. În cele din urmă, Jack ajunge să fie posedat de către o forță supranaturală.
7. A Nightmare on Elm Street (1984)
A Nightmare on Elm Street este un alt film pe care ar trebui să îl în vedere. Filmul spune povestea a câtorva adolescenți care sunt terorizați de către fantoma unui criminal în serie.
8. Ghostbusters (1984)
Ghostbusters spune povestea unui grup de trei persoane care decid să pornească într-o călătorie interesantă, mai precis să prindă fantome. Chiar dacă este destul de înfricoșător filmul, mai sunt și momente care te vor face să râzi.
9. The Addams Family (1991)
Cele mai citite articole
Din lista noastră nu putea să nu facă parte și filmul The Addams Family. Filmul arată cum familia Addams, formată din Gomez, Morticia, Wednesday și Pugsley reușește să își sperie extrem de tare vecinii prin modul în care își trăiesc viața.
10. Hocus Pocus (1993)
Filmul Hocus Pocus spune povestea vrăjitoarelor Sanderson care, deși sunt readuse la viață în mod accidental, își ating destul de repede obiectivele. Cele trei vor ajunge destul de repede în vizorul localnicilor, mai cu seamă că sunt destul de extravagante.
11. The Nightmare Before Christmas (1993)
Chiar dacă nu este cel mai înfricoșător film, The Nightmare Before Christmas rămâne unul dintre cele mai clasice filme de groază. Filmul arată povestea lui Jack Skellington, care este Regele Dovleacului de Halloween și care reușește să îl răpească pe Moș Crăciun.
12. The Halloween Tree (1995)
Filmul The Halloween Tree este bazat pe romanul lui Ray Bradbury. Filmul arată povestea unui grup de prieteni care pornesc într-o adevărată călătorie pentru a-i salva viața prietenului său, Pip.
13. Scream (1996)
Filmul Scream arată cum un grup de adolescenți ajung să fie martorii și victimele unei crime. Mama lui Sydney a fost violată și omorâtă, iar cei mai buni prieteni ai ei sunt urmăriți și uciși de o persoană purtând o mască de Halloween.
14. The Ring (2002)
Dacă te decizi să vezi filmul The Ring, află că există șanse destul de mari ca după ce îl urmărești, să începi să te tot gândești la el. Naomi Watts investighează moartea a patru adolescenți care au decedat după ce au vizionat o casetă video.
15. The Babadook (2014)
The Babadook este unul dintre cele mai apreciate filme horror. Filmul conține mai multe efecte speciale pentru a amplifica momentele cheie, și anume cum o forță supranaturală terorizează o mamă și copilul ei.
16. It Follows (2014)
It Follows este un film de groază, dar și psihologic. Filmul urmărește povestea unei tinere, pe numele ei Jay, care este urmărită și terorizată de o forță care vrea să aibă relații intime cu ea.
17. Happy Death Day (2014)
Lansat în anul 2017, Happy Death Day este unul dintre cele mai bune filme de groază. Pe lângă asta, spune povestea unei tinere care trebuie să retrăiască la nesfârșit momentul morții ei, până când reușește să descopere cine a omorât-o.
Citește și:
Cele mai bune seriale SF pe care trebuie să le urmărești, chiar din acest moment
Foto: PR
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro