Prima pagină » Devenirea lui Michelle Obama sau ce am învățat dintr-un bestseller

Devenirea lui Michelle Obama sau ce am învățat dintr-un bestseller

Autor: admin
0 comentarii

Devenirea lui Michelle Obama sau ce am învățat dintr-un bestseller

Am citit în limba engleză despre devenirea lui Michelle Obama, adică volumul intitulat Becoming și tradus în limba română drept Povestea mea. Sper ca asta să nu mă transforme într-o snoabă în ochii voștri, aceasta a fost varianta pe care mi-au trimis-o librăresele talentate de la Books Express și prefer, când e posibil, adică atunci când e în engleză,  să citesc o carte în limba în care a fost scrisă.

E o autobiografie simplă, scrisă aproape naiv, dar o lectură captivantă pentru oricine a urmărit transformarea lui Michelle Obama într-un simbol în ultimul deceniu. Și e o carte care a rupt toate recordurile de vânzări. Deși lansată către sfârșitul anului trecut, în luna noiembrie, și tradusă simultan în 24 de limbi, astfel încât să ajungă la cât mai multă lume, cartea a devenit bestseller-ul anului 2018, reușind să adune în mai puțin de două luni mai mulți cumpărători decât alte volume care au stat mult mai mult pe piață. E drept, și marketingul extraordinar a ajutat, dar și notorietatea autoarei care, deși a vorbit atât de mult despre sine pe parcursul ultimului deceniu, iată că mai are câteva lucruri de spus.

Am să încep cu titlul cărții, așa cum l-am înțeles eu, pentru că mi se pare important în povestea aceasta. Devenirea lui Michelle Obama, așa am spus mai sus că aș fi tradus (măcar în mintea mea) numele cărții, pentru că acest concept de devenire este esențial pentru ce are de spus femeia care este Michelle Obama. De altfel, capitolele cărții se învârt în jurul aceleiași noțiuni esențiale, iar secțiunile se numesc sugestiv Becoming Me, Becoming Us, Becoming More.

Lucrurile acestea sunt importante – iar eu am ales să înțeleg devenirea aceasta în cheia vorbelor legendarei Simone de Beauvoir, care spune că o femeie nu se naște, ci devine femeie, un concept foarte dezbătut, ce face referire la faptul că a fi femeie nu înseamnă doar să te naști cu anumite trăsături biologice, ci să asimilezi, pe măsură ce crești, un întreg sistem de credințe și valori legate de noțiunea de a fi femeie.

Devenirea lui Michelle Obama – partea I

În primul rând, a fost nevoie ca Michelle Obama să devină ea însăși, să se transforme dintr-o fetiță din partea săracă a Chicago-ului, crescută într-o familie iubitoare, dar cu resurse limitate, într-o adolescentă și mai târziu femeie încrezătoare în ea însăși. Drumul acesta e lung și complicat și pornește din camera în care o mătușă îi predă lecții pe un pian hodorogit spre sala în care își susține primul său concert (unde nu reușește să se orienteze pe un pian nou-nouț) și șerpuiește apoi prin meandrele sistemului de clase și rasă din marea aglomerare urbană, până ajunge la întâlnirea cu Santita, fiica activistului pentru drepturi civile Jesse Jackson. Întâlnirea aceasta și anturajul activistului trebuie că au însemnat o lecție pentru tânăra Michelle, la fel și norocul pe care l-a avut cu o mamă bătăioasă care a mutat-o dintr-o clasă în care suferea, sau complexul de împrejurări și de perseverență care au ajutat-o să urmeze cele mai bune școli.

E până aici o poveste clasic americană a tinerei nu foarte voluntare, dar care învață să fie astfel și care nu are parte de obstacole uriașe în drumul ei ascendent prin viață.

Becoming Us, partea a II-a

Cele mai citite articole

Tânără avocată angajată la o firmă de succes, Michelle îl cunoaște pe Barack Obama, cel care avea să îi devină soț și alături de care avea să facă istorie. Întâlnirea dintre cei doi are, în amintirea lui Michelle Obama, toate datele unui film romantic, dacă în astfel de filme personajele ar fi mai nuanțate decât obișnuiesc să fie. Și asta pentru că Michelle Obama a analizat, și se vede asta, îndelungat relația dintre ea și soțul său și a ajuns să îi înțeleagă toate resorturile, așa cum a ajuns să îl înțeleagă, să îl susțină și uneori să îl suporte pe impresionantul ei soț. Devotamentul și admirația pe care această femeie le arată partenerului său de viață este înduioșătoare și chiar m-a făcut să mă întreb pe alocuri, pe parcursul lecturii, cum a reușit să îl iubească pe un om atât de diferit de tot ceea ce era ea. Pentru că Barack, deși atrăgător prin fizic și prin inteligență, nu este un om simplu, ci unul cu un bagaj emoțional complicat și cu o detașare față de lucrurile lumești (cum ar fi să ajungă la cină atunci când a spus că o va face) care sunt, pare, dificil de suportat. Iar unele momente (precum fertilizarea in vitro la care a apelat Michelle și prin care a trecut complet singură, pentru că soțul ei avea lucruri mai importante de făcut) nu au cum să nu ne ducă cu gândul la toate acele lucruri pe care femeile și le iau asupra lor în orice căsnicie, fără a-i deranja pe ocupații și importanții lor parteneri.

Parteneriatul celor doi e mereu puternic, dar lecția pe care o dă, cu candoare, Michelle Obama, este aceea că viața unei femei, chiar și aflată într-un astfel de parteneriat, e mult mai complicată decât pare la prima vedere.

Becoming More

Devenirea lui Michelle Obama nu este încheiată încă – femeia aceasta care a cucerit inimile lumii întregi mai are încă multe de spus. Dar al treilea cel mai important capitol al cărții ei vorbește grațios și dezvăluie parcursul spre putere al ei și al soțului său. Campania electorală și viața la Casa Albă vin cu partea lor de picanterii nespus de interesante, pe care nu o să le dezvălui aici, pentru că nu aș vrea să stric o parte din plăcerea lecturii. Dar, cum e de așteptat, Obama își folosește cartea pentru a dezvălui lucrurile complicate, frustrante, care vin odată cu puterea. Conduita obligatorie, protocolul, măsurile de securitate, uriașa responsabilitate, toate aplicate la o viață de om nepregătit pentru asta (și cine e pregătit pentru asta? Căci o femeie pornită din South Side din Chicago cu siguranță nu e) se dovedesc copleșitoare. Michelle Obama le descrie însă cu un firesc desăvârșit.

Și între toate aceste lucruri, suficient de interesante încât să facă cartea una de citit, mai sunt și altele. Mai sunt aspectele profund umane. Felul în care femeia aceasta a ales să își crească copiii – o mare parte din carte e dedicată acestui lucru, și sunt convinsă că cei dintre voi care sunt părinți vor aprecia felul în care o face -, sentimentele pe care i le stârnește moartea tatălui său, sau furia îndreptățită la moartea absurdă a unei prietene, în tinerețe, toate sunt redate onest, naiv aproape, dar cu o mare sensibilitate.

Și apoi, mai sunt și luptele personale ale acestei femei admirabile, speranța ei că lumea poate fi un pic mai bună și datoria ei de a contribui la asta. Dar și dezamăgirea când, după încheierea celui de-al doilea mandat al soțului ei, America și lumea întreagă par să alunece din nou în blazare. Becoming e o carte de citit pentru toate astea, dar și pentru multe alte motive.

Citește și:
Amy. Mereu, Amy (de Corina Bud)

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/devenirea-lui-michelle-obama-sau-ce-invatat-dintr-un-bestseller-649449/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si