Prima pagină » Cele mai așteptate 15 filme ale primăverii 2020

Cele mai așteptate 15 filme ale primăverii 2020

Autor: admin
0 comentarii

Printre recomandările noastre vei găsi pelicule pentru toate gusturile: de la filme de acțiune, cu supereroi sau drame, până la comedii savuroase sau horror.

Bloodshot

Ray Garrison (Vin Diesel), un soldat de elită ucis în acțiune, este readus la viață de către o echipă de cercetători cu ajutorul nanotehnologiei, căpătând astfel abilități supraomenești. Folosindu-se de acestea, el vrea să se răzbune pe bărbatul care i-a ucis soția sau cel puțin cel despre care credea că a făcut acest lucru. El va afla destul de repede că nu tot ceea ce credea a fi adevărat este așa, că nu toți ce par de încredere merită acest lucru și pune la îndoială și motivul pentru care a fost readus la viață.

Premiera: 13 martie 2020

A Quiet Place Part II

Filmul horror din 2018 regizat de John Krasinksi, despre o familie nevoită să trăiască într-o lume dominată de monștri care atacă la cel mai mic sunet, a fost o surpriză foarte plăcută și s-a bucurat de mare succes la box office. Prin urmare, nu ne miră deloc faptul că are parte și de o continuare. Emily Blunt, Millicent Simmonds și Noah Jupe revin în rolurile lui Evelyn, Regan și Marcus Abbott, iar lor li se adaugă de această dată Cillian Murphy și Djimon Hounsou.

Premiera: 20 martie

Downhill (Avalanșă-n mariaj)

Julia Louis-Dreyfus și Will Ferrell sunt protagoniștii acestei comedii savuroase despre un cuplu căsătorit care, în timpul unei vacanțe la schi în Alpi, scapă cu viață după o avalanșă. Acest lucru îi determină pe cei doi să își reevalueze viața de familie, căsnicia și problemele ei, dar și ce sentimente mai au de fapt unul pentru celălalt.

Premiera: 20 martie

Mulan

Disney ne aduce ecranizarea live action a unui dintre cele mai populare filme de animație, Mulan. În rolul principal o vom vedea pe actrița Liu Yifei, cunoscută și sub numele Crystal Liu, una dintre cele mai populare staruri din China. Pelicula spune povestea unei tinere care se deghizează în bărbat pentru a se putea alătura armatei și să își salveze astfel tatăl.

Premiera: 27 martie

The New Mutants

Maisie Williams a trecut de rolul din Game of Thrones și a ajuns la cel de… mutant. Filmul este un mix între acțiune și horror și spune povestea a cinci tineri mutanți care își descoperă super puterile încercând să evadeze dintr-o instituție unde sunt supuși la mai multe experimente. Din distribuție mai fac parte Anya Taylor-Joy, Charlie Heaton și Henry Zaga.

Premiera: 3 aprilie

No Time to Die

Daniel Craig revine pentru a cincea și ultima dată în rolul celebrului agent James Bond. Regizat de Cary Fukunaga, filmul este așteptat cu multă nerăbdare de fanii francizei, mai ales că rolul negativ este interpretat de Rami Malek, iar din distribuție mai fac parte Léa Seydoux, Christoph Waltz, Ralph Fiennes, Ben Whishaw, Naomie Harris, Ana de Armas. Cel mai interesant aspect o vizează însă pe actrița Lashana Lynch, pe care ai văzut-o în Captain Marvel, cea care va prelua rolul iconicului agent secret.

Premiera: 10 aprilie

I Still Believe

K.J. Apa, Britt Robertson, Shania Twain și Gary Sinise fac parte din distribuția acestei drame romantice. Pelicula spune povestea adevărată a muzicianului Jeremy Camp, dezamăgirile, pierderile și regăsirile sentimentale ale sale, ce vin să dovedească faptul că nu trebuie niciodată să îți pierzi speranța.

Premiera: 10 aprilie

Just Mercy

Filmul urmărește experiențele tânărului avocat Bryan Stevenson (Michael B. Jordan) și lupta sa istorică pentru justiție. Absolvent de Harvard, Bryan ajunge în Alabama pentru a-i apăra pe cei condamnați pe nedrept sau cei cărora nu li s-a oferit o reprezentare corespunzătoare. Cu sprijinul avocatei Eva Ansley (Brie Larson), el se ocupă de cele mai provocatoare cazuri: deținuții condamnați la moarte. Unul dintre primele și cele mai importante cazuri ale sale este cel al lui Walter McMillian (Jamie Foxx), care, în 1987, a fost condamnat la moarte pentru uciderea unei fete de 18 ani, în ciuda probelor care dovedeau nevinovăția sa și a faptului că singura mărturie împotriva lui provenea de la un criminal.

Cele mai citite articole

Premiera: 10 aprilie

The Secret Garden

Un film emoționant, din a cărui distribuție fac parte Colin Firth și Dame Julie Walters. Este povestea impresionantă a orfanei Mary Lennox (Dixie Egerickx) care ajunge să locuiască alături de unchiul ei, foarte strict, Lordul Archibald Craven (Firth). Viața ei se schimbă atunci când pe vasta moșie a acestuia descoperă o grădină magică.

Premiera: 17 aprilie

Antebellum

Janelle Monáe interpretează rolul principal din acest film thriller cu accente horror. Pelicula spune povestea scriitoarei de succes Veronica Henley care se găsește prinsă într-o realitate îngrozitoare și trebuie să deslușească misterul în care este prinsă înainte de a fi prea târziu. Filmul este produs de echipa care a semnat Get Out și Us, un indiciu în plus pentru a te determina să îl vizionezi în cinematografe.

Premiera: 24 aprilie

Promising Young Woman

Interpretarea lui Carey Mulligan din acest film nu va fi uitată prea curând. Rolul ei din pelicula regizată de Emerald Fennell (Killing Eve) este cel al unei tinere care a renunțat la cariera de doctor din cauza unor împrejurări tragice și acum vrea să se răzbune. Ea își petrece serile în baruri, pretinzând că a băut prea mult și astfel atrăgând bărbați care susțin că vor să ajute, mai apoi confruntându-i atunci când ajutorul promis tinde să se transforme în agresiune sexuală.

Premiera: aprilie 2020

Black Widow

Da, Avengers: Endgame a însemnat închiderea unui capitol important, însă asta nu înseamnă că nu mai sunt povești de spus despre eroii Marvel preferați. În Black Widow, Scarlett Johansson își reia rolul Natasha Romanoff, iar acțiunea se desfășoară după evenimentele din filmul Captain America: Civil War și le preced pe cele din Avengers: Infinity War. Din distribuție mai fac parte Rachel Weisz, David Harbour și Florence Pugh.

Premiera: 1 mai

Run

Un thriller captivant cu Sarah Paulson în rol principal care spune povestea unei tinere cu handicap, care este crescută în izolare din dorința mamei sale. Viața acesteia se va schimba dramatic după ce tânăra descoperă secretul sinistru pe care mama ei îl ascunde.

Premiera: 8 mai 2020

The Woman in the Window (Femeia de la fereastră)

Pelicula are o distribuție de excepție: Amy Adams, Jennifer Jason Leigh, Gary Oldman, Julianne Moore și Anthony Mackie. Filmul spune povestea unei femei care suferă de agorafobie și care trăiește singură în New York. Ea începe să își spioneze vecinii, iar la un moment dat este martora unui act tulburător de violență.

Premiera: 15 mai

Fast & Furious 9

Fast & Furious este fără îndoială una dintre cele mai de succes francize cinematografice și iată că în 2020 avem parte de filmul cu numărul 9. Ce ni se pregătește? Nelipsitele scene de acțiune, mașini puternice, Charlize Theron revine în rolul lui Cipher, la fel și actorii care au dus această franciză la succesul pe care îl are azi (Vin Diesel, Lucas Black, Tyrese Gibson) și, cumva, apariția regretatului Paul Walker.

Premiera: 22 mai

Citește și:
Seriale noi cu care merită să îți pierzi timpul în 2020

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/cele-mai-asteptate-15-filme-ale-primaverii-2020-709494/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si