Ce concerte poți vedea chiar de la tine de acasă, pentru un plus de relaxare în aceste zile

Ce concerte poți vedea chiar de la tine de acasă, pentru un plus de relaxare în aceste zile

Pandemia de coronavirus care afectează lumea întreagă a însemnat și anularea tuturor concertelor, pentru a împiedica adunările mari de oameni și răspândirea virusului. Printre starurile care au înțeles gravitatea situației și au renunțat la concertele programate se numără Keith Urban, John Legend, Chrissy Teigen, Pink sau Chris Martin (vocalul de la Coldplay).

Artiștii menționați au ales să își mute show-urile în social media, pentru a-i distrage pe cei aflați în auto-izolare de la situația mondială. Chris Martin, de exemplu, a cântat la pian și chitară pe Instagram, unde a interpretat variante acustice ale hiturilor sale. John Legend nu s-a lăsat nici el mai prejos. Postarea lui de luni de pe Twitter sună așa: „Prietenul meu Chris Martin a făcut un mic concert minunat, de la el de acasă. Voi face și eu unul mâine. Ne vedem curând. Vom încerca să trecem prin asta împreună. #TogetherAtHome.

Nici trupele românești nu se lasă mai prejos. Vița de Vie vor lansa live pe pagina lor de Facebook pe 18 martie, de la ora 18:00, noul lor single 84′ – 85′ Muzica nu moare niciodată. Acesta este un takeover al melodiei 84 – 85 de la Subcarpați și va fi însoțit de un videoclip.

Chiar dacă Opera din Brașov a anulat toate concertele din luna martie, artiștii s-au înregistrat cântând de acasă, unii dintre ei ținându-și copiii în brațe. Iar amatorii de muzică simfonică au un nou motiv de bucurie, pentru că tot Festivalul Enescu deschide tot miercuri, 18 martie, o ediție specială online – concertele vor fi schimbate la fiecare patru zile, iar accesul va fi gratuit pentru toți iubitorii muzicii, din întreaga lume. Deschiderea va fi cu Recviemul de Giuseppe Verdi, în semn de omagiu și de compasiune pentru Italia, pentru oamenii și artiștii ei.

Filarmonica din Berlin, care a anunțat că va fi închisă până pe 19 aprilie, va continua să susțină concerte online și oricine le va putea urmări, gratis. Olaf Maninger, președintele departamentului media al Filarmonicii a declarat: „Sperăm ca prin această inițiativă să oferim plăcerea muzicii clasice cât mai multor persoane. Deja ne este dor de publicul nostru și sperăm ca prin această măsură să rămânem în contact cu audiența noastră, chiar și virtual’.

Există, totuși, și iresponsabili: trupa Stereophonic, de exemplu, a susțin concerte pe 14 și 15 martie, în Manchester și Cardiff, în fața a mii de oameni.

Citește și:
Filme de văzut & garderobe de neuitat, în perioada coronavirusului

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/ce-concerte-poti-vedea-chiar-de-la-tine-de-acasa-pentru-un-plus-de-relaxare-in-aceste-zile-714740/

Negulescu Felicia

Negulescu Felicia

Ma numesc Felicia Negulescu, am 42 de ani si am absolvit Facultatea de Psihologie, urmand ulterior cursuri de specializare in coaching si formare profesionala. Lucrez ca trainer de dezvoltare personala si imi place sa ajut oamenii sa isi descopere resursele interioare, sa isi depaseasca blocajele si sa isi construiasca o viata mai echilibrata si implinita. Am sustinut workshopuri si seminarii pentru grupuri diverse, unde am promovat comunicarea autentica si increderea in sine.

In viata personala, ador sa citesc carti de psihologie si dezvoltare spirituala, sa fac plimbari lungi in natura si sa practic meditatia. Calatoriile imi ofera ocazia de a descoperi culturi si perspective noi, care ma inspira in munca mea. Muzica, pictura si timpul petrecut alaturi de familie si prieteni imi aduc liniste si energie pozitiva.

Articole: 2608

Parteneri Romania