Prima pagină » 5 semne care te vor ajuta să îți dai seama dacă ești într-adevăr îndrăgostită de partenerul tău sau nu

5 semne care te vor ajuta să îți dai seama dacă ești într-adevăr îndrăgostită de partenerul tău sau nu

Autor: admin
0 comentarii

5 semne care te vor ajuta să îți dai seama dacă ești într-adevăr îndrăgostită de partenerul tău sau nu

Fiecare dintre noi s-a simțit la un moment dat pregătită pentru o nouă relație, însă uneori putem fi îndrăgostite doar de o iluzie, și nu de o persoană. 

În filme putem vedea cum interacțiunea dintre două persoane decurge mult mai ușor. Se întâlnesc, se plac reciproc și decid să fie împreună. De aici poate porni și dorința noastră de a avea pe cineva alături, de a ne îndrăgosti. Adevărul este că sentimentele pot veni pe parcurs, iar la prima vedere să simțim doar o conexiune puternică față de cineva ori o atracție fizică. 

În realitate, iluzia unei posibile povești de dragoste pe care o trăiești și sentimentele pe care le ai cu adevărat pot fi similare, iar din acest motiv ar trebui să știi înainte cum anume îți poți da seama de diferențele dintre cele două.

1. Încerci să acoperi un gol emoțional

De foarte multe ori simțim nevoia de a vorbi cu cineva și de a primi afecțiune, însă aceste nevoi pot fi unele de moment. În plus, se mai poate întâmpla să îți dorești să înlocuiești o persoană care a fost alături de tine mai mult timp și care nu mai face parte din viața ta, această situație fiind întâlnită des după o despărțire. Dacă simți mereu că ai nevoie de validare din partea celor din jur pentru a merge mai departe, este posibil să încerci să acoperi un gol. 

2. Cu cât îți petreci mai mult timp cu el, cu atât îți pierzi interesul

Se spune că sentimentele noastre devin tot mai puternice pe măsură ce ne petrecem tot mai mult timp alături de persoana iubită. Ei bine, se poate întâmpla și opusul acestei situații, adică să ne dăm seama că acea persoană nu este potrivită pentru noi și, de fapt, noi nu mai suntem interesate de el. Dacă ești cu adevărat îndrăgostită de o persoană, ar trebui să fii entuziasmată de fiecare dată când îți petreci timpul cu el, pe când, dacă ești îndrăgostită doar de ideea de a fi îndrăgostită, ești destul de indiferentă cu privire la prezența lui în viața ta. 

3. Nu îl accepți așa cum e

Cele mai citite articole

Se spune că o persoană care ne iubește ne acceptă așa cum suntem și putem spune că acest lucru se aplică și în cazul în care ești îndrăgostită cu adevărat. Cu cât petreci mai mult timp cu o persoană, îți dai seama și de anumite aspecte care te pot deranja, fie în ceea ce privește comportamentul lui sau perspectivele asupra vieții. Dacă decizi să accepți o persoană așa cum este, poate fi un semn că într-adevăr sentimentele tale sunt reale. Pe de altă parte, în caz contrar, poți simți că nu ai cum să treci peste lucrurile care te deranjează la acea persoană și vei alege să te îndepărtezi de ea.

4. Nu simți că ești compatibilă cu el

De foarte multe ori alegem să stăm și în relații alături de bărbați cu care nu ne potrivim sau sunt toxici. Motivul pentru care alegem să facem asta are legătură cu dorința noastră de a nu rămâne singure și de a primi afecțiune și atenție. În cazul în care ești îndrăgostită de el, ar trebui să fii compatibilă cu el pe toate planurile, atât emoțional, cât și fizic. 

5. Ai foarte mari așteptări din partea lui

Ne așteptăm să întâlnim bărbatul perfect, însă el nu există, așa cum nu există nici relația perfectă. Nu ar trebui să avem așteptări foarte mari deoarece ele se pot spulbera în momentul în care ajungem să îl cunoaștem pe acel bărbat cu adevărat. Pe lângă asta, dacă sentimentele tale pentru el sunt reale, fiecare dintre voi ar trebui să depună același efort pentru ca relația să funcționeze. O relație presupune un echilibru care vine în timp, după ce ajungeți să vă cunoașteți și să vă dați seama de ceea ce vă doriți.

Citește și:
8 lucruri pe care trebuie să le știi înainte să treci peste infidelitatea partenerului

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/5-semne-care-te-vor-ajuta-sa-iti-dai-seama-daca-esti-intr-adevar-indragostita-de-partenerul-tau-sau-nu-720603/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si