09 – Teatrul Național București, 19.00 – Ultima Vez/Wim Vandekeybus – TRACES. Nu e pentru prima dată la București, de această dată, prezența ei se datorează festivalului Europalia. Wim Vandekeybus este un experimentalist recunoscut și nu oricum, ci, la superlativ. Mișcare, meditație, explorare. Dans contemporan e prea puțin, instalație umană – nu este de-ajuns, creațiile lui sunt călătorii prin ceea ce a însemnat limbajul corpului, dintotdeauna, cea mai veche formă de artă. Spectacolul prezent explorează „urmele” naturii. Memoria naturii din noi. Să spunem că, Wim a fost inspirat de pădurile noastre virgine care adăpostesc sălbăticiuni atât de variate, unele unice în Europa. Acesta este și motivul pentru care vor fi scene ce ni se vor părea familiare.
09,10 – Ateneul Român, 19.00 – Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Daisuke Soga. Pentru cine vrea să înceapă anul cu Rahmaninov va fi răsfățat cu două lucrări superbe. Tânărul pianist Alexander Krichel este solistul „Rapsodiei pe o temă de Paganini, op.43″, iar în partea a II-a, vom avea parte de monumentala lucrare vocal-simfonică, op 35- „Clopotele”, inspirată de poemul lui E.A. Poe „The Bells”. Alerta: III. Variațiuni 19-24, Op43
14, 21 – Ateneul Român, 19.00 – Tinere talente în recital. Primul recital va fi susținut de IMD Duoo, pianista Daria Tudor și violoncelistul Constantin Borodin iar al II-lea va avea protagonistă, o și mai tânără pianistă, pe Kira Frolu. Două ocazii care pentru unii pot însemna reîntâlniri, pentru alții descoperiri. Pentru cei din a doua categorie am un sfat: nu ratați! Alerta: Frédéric Chopin – Studiu op. 25, nr. 12
17 – Opera națională română Cluj Napoca, 18.30 – Gaetano Donizetti DON PASQUALE- premieră. Noua montare realizată de Marius Vlad Budoiu mută acțiunea în Vestul Sălbatic, un western spaghetti care acoperă excelent, la nivel conceptual, povestea. Despre muzică ori nu te mai oprești din scris, ori nu mai adaugi nimic, vorbim despre o operă fără vârstă. La pupitrul orchestrei operei se va afla Adrian Morar. Alerta: Don Pasquale, Act I: Scena 2: „Quel guardo il cavaliere – So anch’io la virtu magica”
Cele mai citite articole
17 – Teatrul național „Radu Stanca” Sibiu, 19.00 – Tenesse Williams CAMINO REAL- Avanpremieră, regizor Cosmin Chivu. Prima premieră a anului este piesa care vorbește despre un loc pierdut de lume, cu vagi conexiuni externe, în care puterea absolută face legea și unde, cei mulți, loviți chiar în sursa existenței, apa, amenință cu o revoltă echivalentă cu sfârșitul lumii. Un maestru în surprinderea condiției umane în toată complexitatea sa, Williams și, evident, regizorul își duc mesajul central să „graviteze în jurul unei progresii meditative ce privește înspre libertatea de gândire și mobilitate a celor marginalizați și criminalizați vizavi de puterea absolută a forțelor restrictive.”
20 – Teatrul Național București, 20.00 – Gala de Balet – CARMEN SYLVA – Ars Gratia Regalia. Unul dintre cele mai emoționante feluri de a omagia o personalitate cum a fost cea a reginei Elisabeta a României, poetă, eseistă, scriitoare, un om al cuvintelor, pe lângă îndatoririle de regent, acțiunile caritabile, este să îi dedici o gală de balet. Așa se va întâmpla în ianuarie. Și nu oricum, ci, cu nume mari ale scenelor internaționale, printre care se numără, spre satisfacția noastră și două românce. Cândva la ONB, din păcate, alungate odată cu dezastruosul scandal din 2016, acum dansează în cele mai celebre teatre ale lumii, Marina Minoiu – Royal Danish Ballet și Francesca Velicu (prima româncă câștigătoare a prestigiosului premiu „Olivier”) – English National Ballet. Povești de iubire, coregrafii inspirate de natură și poezie vor marca acest eveniment unic. Acestea vor prinde viață pe scenă și prin măiestria: Iana Salenko și Dinu Tămăzlăcaru (primi balerini- Staatsballett Berlin), Brooklyn Mack, Julian Mackay (prim balerin – Mikhailovsky Theatre), Henry Dowden (English National Ballet) și alții. Muzică live cu pianista Ana Silvestru și violonistul Rafael Butaru (concertmaistru FGE). Aș fi spus că va fi un regal, dar cuvântul a fost demonetizat de folosirea pentru multe, mult prea multe, semi/non-evenimente, însă, un lucru e cert, vor fi momente cu adevărat stelare pe scena TNB.
22, 23 – Ateneul Român, 19.00 – Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijor Gabriel Bebeșelea. O nouă seară specială datorată prezenței solistei Ioana Cristina Goicea, violonista care primește standing ovation în toate sălile în care pășește și, deși tânără, ea este o certitudine, o valoare confirmată. Cu puțin noroc, poate va oferi și autografe pe cele două CD-uri ale sale, lansate în septembrie. În concert va cânta Ceaikovski- Concertul în re major, op. 35. Seara va fi încheiată triumfal cu Simfonia Dante de Franz Liszt. Un poem simfonic inspirat de Dante Alighieri, „Divina Comedia”, format din două părți, Infernul și Purgatoriul. Alertă: Ceaikovski, op35: II Canzonetta – Andante
Text: Dana Cristescu
Foto: PR
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/agenda-pentru-luna-ianuarie-2020-693675/