Ți-ai putea imagina o lume în care statul e cu ochii pe tine tot timpul și poți fi tras la răspundere pentru felul în care te îmbraci? Cum ar fi să fii umilit public pentru că într-o dimineață nu ți-ai asortat corect hainele sau, Doamne ferește!, ai îndrăznit să porți șosete la papuci? Nu vorbim de un scenariu SF imaginat de creatorii serialului Black Mirror, ci de ce se întâmplă chiar acum în China.
În luna august a anului trecut, administrația publică a orașului Suzhou din provincia Anhui a postat pe WeChat (un fel de Facebook pentru publicul chinez), un anunț prin care cerea cetățenilor să trimită poze cu cetățeni care dau dovadă de „comportament necivilizat”. Ofereau și recompensă pentru asta: 10 Yeni (adică în jur de 2 dolari americani). Opinia publică a luat foc zilele trecute, după ce fotografiile a șapte persoane aflate pe stradă sau în centre comerciale au fost făcute publice de către autorități cu scopul de a-i umili pentru că erau îmbrăcați în pijamale. Și nu oricum: nu numai că fețele nu erau blurate, dar acestea erau însoțite de nume și o parte din datele personale și au fost distribuite pe WeChat.
Comparația cu Black Mirror nu e deloc o figură de stil. Cam ca în episodul în care oamenii pot da note de la 1 la 5 interacțiunilor pe care le au cu cei din jur, China a început de ceva timp să implementeze un sistem de credite sociale care recompensează cei care respectă regulile și îi penalizează pe cei care nu o fac. În ultimii ani, numărul de camere de supraveghere a crescut fulminant – acum doi ani, existau peste 170 de milioane, iar până la finalul lui 2020 se preconizează instalarea a încă 400 de milioane. Acum, cetățenii nu mai sunt identificați printr-un act de identitate, ci prin recunoaștere facială, ceea ce amintește de o altă distopie care dintr-o dată nu mai pare deloc SF: 1984 de George Orwell.
People publicly shamed in China for going out in their PJs. Their surname, picture, and partial ID number made public. Local govt asked people to submit more uncivilized’ PJ photos – 10 bucks for each picture verified https://t.co/Pe3zD2IWxC pic.twitter.com/60vMr9ZK13
— Vicky Xiuzhong Xu (@xu_xiuzhong) January 20, 2020
Cele mai citite articole
Practic, dacă cumperi prea multe jocuri video sau alcool, plimbi un câine fără lesă, fumezi într-un tren (încă nu am auzit de vreo interdicție cu privire la purtarea celor mai urâte perechi de UGG), ești pedepsit prin scăderea scorului de credite sociale. Iar dacă exagerezi, vei deveni o „entitate discreditată”. Guvernul Chinez se lăuda că doar în luna iulie a anului trecut 2,56 de „entități discreditate” au avut intedicție la a cumpăra bilete de avion și 90.000 la trenuri de mare viteză.
Așa că data viitoare când te vei duce în trening până la magazinul din fața blocului, bucură-te de libertatea pe care (încă) o avem. Cum ar fi ca juriul de la Bravo, ai stil! să fie cu ochii pe tine de fiecare dată când ieși din casă?
Citește și:
Cine va câștiga la premiile Oscar 2020: predicțiile redacției ELLE
Foto: Imaxtree
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro