Cei mai mici supereroi Marvel ajung pe cele mai mari ecrane din România

Cei mai mici supereroi Marvel ajung pe cele mai mari ecrane din România

În „Ant Man and The Wasp / Omul Furnică şi Viespea” – cea mai recentă producţie Marvel – îi reîntâlnim pe Scott Lang (interpretat de Paul Rudd), infractorul devenit super-erou în primul film „Ant Man”, care a apărut în 2015, şi pe Hope van Dyne, Viespea (Evangeline Lilly), care ne va surprinde cu tenacitatea şi abilităţile ei.

„Ce e foarte palpitant la acest nou film este faptul că apare după confruntarea dezastruoasă din «Război Civil». Pentru mine este minunat că putem să spunem astfel de poveşti şi avem libertatea să ne jucăm cu personajele din benzile desenate, aducându-le pe marile ecrane, în faţa publicului. Asta am făcut şi cu «Omul Furnică», iar personajul său de după «Război Civil» a fost astfel expus unui public şi mai mare”, spune producătorul Kevin Feige.

Explorarea noilor lumi din acest film a început în anul 2017, atunci când s-a filmat o mare parte din poveste în Atlanta, Georgia. Echipa şi actorii s-au mutat ulterior în San Francisco, pentru a filma în zona de coastă. Pentru Feige, explorarea unor noi lumi şi dimensiuni este regula generală de bază pentru fiecare film. „Scopul filmelor Marvel este să ne transporte în alte dimensiuni, pe tărâmuri pe care nu le-am mai văzut până acum. Asta livrăm cu fiecare film pe care îl lansăm, fie că este vorba despre «Gardienii Galaxiei» sau «Captain America: Război Civil»”, mărturiseşte Feige.

Efectele vizuale fantastice de micşorare şi mărire a personajelor şi a împrejurimilor au fost realizate de Stephane Ceretti şi Dan Sudick şi vă vor ţine cu sufletul la gură, în aşteptarea deznodământului.

Filmul „Ant Man and The Wasp” este distribuit de Forum Film România şi va fi disponibil din 6 iulie în cinematografe, în format 3D, IMAX 3D, 4DX 3D şi Dolby Atmos.

Citește și:
Cele mai așteptate filme ale verii 2018

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/cei-mai-mici-supereroi-marvel-ajung-pe-cele-mai-mari-ecrane-din-romania-608131/

Negulescu Felicia

Negulescu Felicia

Ma numesc Felicia Negulescu, am 42 de ani si am absolvit Facultatea de Psihologie, urmand ulterior cursuri de specializare in coaching si formare profesionala. Lucrez ca trainer de dezvoltare personala si imi place sa ajut oamenii sa isi descopere resursele interioare, sa isi depaseasca blocajele si sa isi construiasca o viata mai echilibrata si implinita. Am sustinut workshopuri si seminarii pentru grupuri diverse, unde am promovat comunicarea autentica si increderea in sine.

In viata personala, ador sa citesc carti de psihologie si dezvoltare spirituala, sa fac plimbari lungi in natura si sa practic meditatia. Calatoriile imi ofera ocazia de a descoperi culturi si perspective noi, care ma inspira in munca mea. Muzica, pictura si timpul petrecut alaturi de familie si prieteni imi aduc liniste si energie pozitiva.

Articole: 2605

Parteneri Romania