Probabil că atunci când îți imaginezi vacanța prin Europa ai în minte muzee, clădiri vechi, restaurante pe care nu trebuie să le ratezi sau tot felul de atracții de experimentat. Da, poți să le faci pe toate astea, dar nu ar strica și niște relaxare pe plajă. Unele dintre cele mai frumoase destinații din Europa se află la malul mării și există mii de plaje pe tot continentul, de la unele complet izolate la plaje perfecte pentru surf. Iată câteva dintre ele:
La Concha (San Sebastian, Spania)
Comparată cu alte plaje superbe din Spania, La Concha nu se evidențiază în vreun fel anume. Apa este puțin adâncă, astfel încât copiii se pot bălăci în voie, este ferită de briză, iar valurile sunt blânde. Atu-ul ei este orașul din spate: San Sebastian este un oraș incredibil, cunoscut pentru experiențele culinare. Aici vei găsi mai multe restaurante cu stele Michelin decât oriunde în lume.
Porthcurno (Cornwall, Marea Britanie)
S-ar putea să nu te gândești la Marea Britanie ca pe o destinație unde să te duci să stai la mare și în general, ai avea dreptate. În regiunea cea mai sud-vestică a Angliei vei da peste plaja Porthcurno, un loc unde marea albastru-verzuie te va trimite cu gândul la Caraibe. Nu rata nici teatrul Minack, o arenă în aer liber sculptată în stâncă, sau Muzeul Telegrafului. Te poți refugia acolo dacă vremea îți va rezerva surprize.
Comporta (Alentejo, Portugalia)
Turiștii care ajung în Portugalia se opresc în Lisabona, în Porto sau în regiunea Algarve. Dar ce nu știu mulți străini este că cea mai frumoasă plajă este Comporta, întinsă pe 11 kilometri și aflată la o oră distanță de Lisabona. Celebrități precum Madonna, Phillipe Starck sau Christian Louboutin și-au construit niște vile în această zonă și câteva boutique hoteluri s-au deschis de-a lungul coastei, dar această plajă este în continuare o comoară ascunsă.
Reynisfjara (Vík í Mýrdal, Islanda)
Reynisfjara este o plajă cu nisip negru aflată în sudul Islandei care trebuie văzută pentru a fi crezută. Coloane de bazalt ies din mare, iar în preajmă se poate auzi murmurul unui vulcan. Drumul până aici este și el spectaculos, presărat cu cascade și ghețari, iar dacă ai noroc, poți prinde și Aurora Boreală.
Lubenice (Cres, Croația)
Dacă dorești un loc unde să ajungi cu mașina și să fii servit cu cocktail-uri sofisticate, atunci acest loc nu e pentru tine. În primul rând, ca să ajungi pe plaja această plajă trebuie să schimbi vreo două feriboturi, până ajungi în orașul medieval Lubenice. Acolo trebuie să cobori un deal, pentru a ajunge într-un loc minunat și ferit. În caz că te întrebi, această aventură merită tot efortul, pentru că acolo vei găsi o grotă creată în stâncă, unde poți înota. Nu există cuvinte care să descrie experiența.
Plage des Gollandières (Ile de Ré, France)
Dacă vrei să îți petreci seara privind în zare, înspre Oceanul Atlantic, admirând apusul de soare, aici trebuie să ajungi. Și pentru că suntem în Franța, poți oricând să mergi cu bicicleta într-un sat învecinat, pentru a-ți cumpăra o baghetă și a mânca niște scoici proaspete. De asemenea, poți ieși din zona de confort și să vizitezi zona de nudiști.
Voidokilia (Messinia, Greece)
Această plajă în formă de potcoavă vine și cu o poveste (aici, zeul Hermes ar fi ascuns cei 50 de boi furați de la Apollo), dar motivul pentru care trebuie neapărat să ajungeți aici este frumusețea ei. Nisipul este imaculat, apa este albastru-verzuie, iar în apropiere vei găsi o lagună și ruinele unui castel din secolul al XIII-lea.
Citește și:
Top 10 modele de genți de plajă pentru vara aceasta
Foto: Shutterstock
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro