Prima pagină » Cum să supraviețuiești unei nunți atunci când ești singură (și te simți a nimănui)

Cum să supraviețuiești unei nunți atunci când ești singură (și te simți a nimănui)

Autor: admin
0 comentarii

Cum să supraviețuiești unei nunți atunci când ești singură (și te simți a nimănui)

A venit vara și o dată cu ea a început sezonul nunților, știi tu: acele petreceri stropite cu mult alcool, la care asculți o muzică îndoielnică și trebuie să faci conversație cu oameni pe care-i cunoști, dar mai ales cu oameni cu care n-ai nimic în comun. Nu zic că nunțile ar fi niște petreceri chinuitoare, sunt cu siguranță niște evenimente fericite măcar pentru doi oameni prezenți la adunare: mirele și mireasa, care îți sunt prieteni și pentru care te bucuri sincer.

Dar ce te faci dacă tu ești domnișoara de onoare, lipsită de partener și pe care au tăbărât toate rudele binevoitoare cu întrebări?! Practic întreaga zi va fi o confruntare cu situația ta inconfortabilă, aceea de persoană singură, la o petrecere gândită parcă numai pentru cupluri.

Așadar, cum faci față unei zile atât de provocatoare și cum te tratezi după atâta inadecvare? Te duci acasă, cu o sticlă de gin furată de la nuntă și-ți plângi de milă? Îți reinstalezi aplicațiile de dating? Accepți întâlnirea aranjată de mama ta cu fiul celei mai bune prietene a ei? Poți lua în calcul toate aceste soluții (deși nu sună prea sexy) sau poți pur și simplu să-ți dai seama că nu-ți dorești în acest moment o relație. Însă asta nu te va face neapărat să te simți mai bine…

Ca să combați tristețea care se instalează după o nuntă, există trei metode nu neapărat infailibile, dar pe care merită să le încerci:

1. Amintește-ți că este absolut în regulă să fii singură!

Este cel mai important lucru pe care trebuie să ți-l spui în astfel de momente. Gândește-te cum ar fi să te găsești prinsă într-o relație de cuplu care nu merge, cu cineva căruia nu-i pasă neapărat de tine sau cu care ai o relație toxică, ce te macină pe dinăuntru. Crede-mă: e mult mai bine pe cont propriu!

Cele mai citite articole

Plus că există o mulțime de alte avantaje în viața unei burlăcițe: nu trebuie să-ți sincronizezi tot timpul programul cu cel al partenerului tău, poți să mergi în orice excursie vrei, oricând vrei, poți participa la orice festival și să nu te mai întrebi dacă și lui îi plac muzica și atmosfera sau nu. Savurează această perioadă pentru că este una de libertate totală!

2. Adună-ți curajul și ieși din zona de confort!

Dacă atmosfera de la nuntă te-a pus serios pe gânduri și parcă viața de una singură nu-ți mai pare o idee atât de bună, atunci poate că e o ocazie perfectă să găsești pe cineva! Cu siguranță mai sunt și alți burlaci pe la nunta aia! Așa că adună-ți curajul și inițiază tu conversația! Sau ieși în cluburi, la petreceri și evenimente! Nici aplicațiile de dating nu sunt o variantă de exclus! Pur și simplu semnalează lumii că ești din nou liberă și dornică să cunoști pe cineva! Nu știi niciodată de unde sare iepurele!

3. Descoperă-ți pasiuni și surse noi de fericire!

Așa cum am mai spus, nu este nimic în neregulă cu statutul de persoană singură. Practic, acum ai mai mult timp doar pentru tine, pe care îl poți valorifica făcând lucrurile care-ți plac cu adevărat sau redescoperind un hobby. Nu contează dacă e caligrafia, baletul, pianul sau implicarea ta în acțiuni de voluntariat. Găsește acel ceva care te bucură și care te va face să uiți că nu ai un partener!

Citește și:
5 lucruri la care trebuie să renunți dacă vrei să îl găsești pe partenerul perfect pentru tine

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/cum-sa-supravietuiesti-unei-nunti-atunci-cand-esti-singura-si-te-simti-nimanui-666347/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si