Nu e nimic cu adevărat nou în Leaving Neverland, documentarul despre Michael Jackson care spune poveștile a două dintre victimele sale presupuse, Wade Robson și James Safechuck. Filmul lui Dan Reed, care a avut premiera mondială la Sundance a făcut valuri în toată lumea și acum ajunge și la publicul din România, nu prezintă dovezi de necontestat ale faptului că Michael Jackson era un pedofil abuzator și nici nu servește drept curte de judecată. Ceea ce face, însă, este să ne arate, prin intermediul poveștilor celor doi, urmările pe care le poate avea acest gen de abuz asupra unor oameni, asupra vieților lor, asupra familiilor lor. Și mai face ceva documentarul despre Michael Jackson: ne pune în față o oglindă și ne dă ocazia, ca societate, să ne mai hotărâm încă o dată dacă vrem să credem victimele abuzurilor sexuale sau nu.
În documentarul despre Michael Jackson Leaving Neverland avem ocazia, pe parcursul a aproape patru ore, să îi vedem pe cei doi bărbați pe care i-am pomenit mai sus povestind cu foarte multe detalii relațiile lor personale cu Michael Jackson și felul complicat și amănunțit în care au fost seduși de acesta, de imaginea lui strălucitoare, de talentul său neegalat, de întreaga construcție pe care acesta o realizase în jurul său, prin intermediul fermei Neverland, un paradis al copilăriei perpetue, al cadourilor și al unui tip de persuasiune căruia i-au căzut victime nu numai ei, ci întregile lor familii (ca și, de altfel, multe alte familii care s-au văzut puse în același tip de situație). Nu am să încerc să povestesc aici prea multe, căci Leaving Neverland e de văzut pe cont propriu, așa cum sunt și de tras concluzii pentru fiecare. Dar poate că merită revizitat un istoric al acuzațiilor de abuz sexual împotriva lui Michael Jackson.
Ce spune și ce nu spune documentarul despre Michael Jackson
Acuzațiile de abuz la adresa lui Michael Jackson au apărut cu mult timp în urmă. Printre primele, se pare, ar fi fost cele ale unei persoane care urma să scrie o carte despre starul pop și care ar fi înmânat FBI-ului indiciile pe care le avea despre faptul că Jackson ar fi abuzat doi băieți mexicani, în 1985 și 1986. Se pare că FBI ar fi decis că acele piste nu merită să fie urmărite, mai cu seamă că Jackson urma să primească un premiu din partea președintelui american de atunci, Ronald Reagan (nu e clar ce fel de premiu, dat fiind că Jackson fusese deja onorat de Reagan în 1984).
Apoi, au apărut acuzațiile lui Jordan Chandler, din 1993. Totul s-a încheiat atunci cu un aranjament legal în urma căruia Chandler a primit 15 milioane plus taxe legale. Merită notat faptul că Chandler a întrerupt, mai târziu în viață, relațiile cu familia sa și s-a sinucis la puțin timp după moartea megastarului.
În 2003, Jackson a fost acuzat din nou, de data aceasta că ar fi abuzat sexual și ar fi administrat substanțe unui alt copil, Gavin Arvizo. De data aceasta Jackson a trecut printr-un proces în toată regula, iar în 2005 a fost considerat nevinovat pentru toate capetele de acuzare de un juriu.
Alături de aceste două acuzații, însă, au fost multe altele. În articolul de investigație Nightmare in Neverland, scris de Maureen Orth pentru Vanity Fair în 1994, aceasta a arătat că Jackson crease în jurul său o rețea de tăcere, prin intermediul acordurilor de confidențialitate semnate de angajații săi, dar și prin tactici de intimidare. Spre exemplu, arăta ea, în 1993, la vremea primelor acuzații legale, membri înarmați ai unei bande din LA ar fi ajuns la Neverland, ca să intimideze angajații care ar fi putut spune ceva despre acuzațiile lui Jordan Chandler. Apoi, chiar La Toya Jackson, sora lui Michael, a declarat într-un interviu televizat că întreaga familie știa că ceva nu e în regulă cu fratele ei – și că mama lor ar fi găsit cecuri scrise pentru familiile băieților care petreceau timp cu Michael (mai târziu La Toya a declarat că soțul ei ar fi obligat-o să facă aceste declarații). Și fratele lui Michael, Jermaine, a fost citat de Daily Express ca spunând că se întreabă dacă nu e ceva adevăr în acuzațiile împotriva lui Jackson.
Cele mai citite articole
Este cunoscut și faptul că o fostă menajeră a starului, care l-a apărat inițial, s-a întors împotriva lui în procesul din anii 2000, când l-a acuzat că ar fi făcut duș gol împreună cu Wade Robson, și a declarat că era îngrijorată de aproprierea dintre propriul său fiu și Jackson. Blanca Francia, menajera, a ajuns la o înțelegere cu Michael pentru două milioane de dolari.
Și un consilier de afaceri, dar și o fostă gardă de corp a lui Michael Jackson au vorbit despre comportamentele nepotrivite ale acestuia – acesta din urmă, Ralph Chacon, spunând că l-a văzut pe Jackson performând sex oral asupra unui băiețel de 9 sau 10 ani. La fel și Adrian Marie McManus, care a dat declarații în procesul din 2005, spunând că l-ar fi văzut pe Jackson atingându-l inadecvat de Macaulay Culkin, unul dintre băieții care au fost apropriați starului pop (Culkin neagă și astăzi că ceva nepotrivit s-ar fi întâmplat între el și Jackson). Și un cuplu de bucătari a confirmat aceleași acuzații, spunând și că Jackson obișnuia să țină copiii nedormiți până la ore târzii din noapte, sub efectul show-urilor de sunet și lumini și al jocurilor video, până când aceștia ar fi fost extrem de obosiți să mai observe că li se întâmplă ceva inadecvat.
Nici una dintre toate aceste acuze nu sunt detaliate în documentarul despre Michael Jackson pentru că autorul său a decis să lase la o parte aproape tot ce știam până acum și să se concentreze, cum spuneam, pe poveștile celor doi. Reed însuși și-a descris filmul drept un studiu detaliat, de patru ore, al psihologiei abuzului sexual asupra copiilor, prin intermediul a două familii obișnuite care au fost seduse timp de 20 de ani de un pedofil care încerca să treacă drept prieten apropiat.’
Leaving Neverland, documentarul despre Michael Jackson care ne lasă să tragem propriile concluzii
Nu e nici un adevăr atât de șocant în documentarul despre Michael Jackson realizat de Dan Reed – șocante sunt, pe alocuri, lucrurile pe care le povestesc Wade și James despre copilăriile lor în preajma megastarului, detaliile precum inelele de logodnă pe care acesta le dăruia, sentimentele curioase pe care mulți dintre noi nu le-am recunoaște drept urmări ale vreunui abuz (și asta pentru că, probabil, cei mai mulți dintre noi am avut norocul să nu fim abuzați). Șocant este felul în care cei doi copii, acum adulți cu evidente probleme, povestesc cum s-au îndrăgostit la propriu de abuzatorul lor, sentiment care nu a încetat nici până astăzi. Șocant este felul în care familiile lor au fost seduse și determinate să aibă încredere în starul pop a cărui atenție s-a oprit, în mod miraculos, asupra lor, schimbându-le viețile. Șocant poate fi și modul în care aceștia au găsit de cuviință să spună lumii, în cele din urmă, ce li s-a întâmplat, deși amândoi l-au apărat, chiar și legal, pe idolul și prietenul lor în mai multe rânduri.
Dar documentarul despre Michael Jackson face valuri azi așa cum au făcut la vremea lor și primele acuzații oficiale. Lumea este împărțită azi în două – cei care îl apără pe idolul lor și cei care dintotdeauna au fost sceptici. E normal să fie astfel, la fel cum e normal să urmeze o discuție mai largă și foarte necesară despre felul în care putem separa omul de opera lui. Sau despre ce putem face cu niște acuzații atunci când nu mai e nimeni să le combată. Posturi de radio din toată lumea anunță că nu vor mai pune în playlist melodiile lui Jackson. Michael Jackson Estate dă în judecată HBO pentru 100 de milioane, pentru acest documentar. Furiile sunt dezlănțuite – iar în tot acest peisaj e important să ne dăm seama despre ce vorbim. Căci dacă toți suntem de acord că abuzul sexual împotriva unor copii este unul dintre cele mai rele lucruri pe care le poate face cineva, atunci ce putem să facem este să îi ascultăm, în primul rând, pe adulții de azi care spun că au trecut prin asta, înainte de a ne apăra favoritul. Ne aflăm într-un moment în timp în care am vorbit deja destul de mult despre abuz și probabil că este un moment al deciziei. Le vom crede, în cele din urmă, pe victime când acestea vorbesc? Și vom face asta dând prilejul multora să iasă la lumină și să vorbească despre ce li s-a întâmplat? Sau îi vom crede în continuare pe cei puternici, frumoși și celebri, despre care poate că nu există dovezi de necontestat (dar aproape în nici un astfel de caz nu există), dar despre care știm de multă vreme că au avut comportamente cel puțin bizare, care merită totuși scuzate aducând drept argument calitatea muncii lor?
Citește și:
Cum se scapă de-un viol, domnilor judecători?
Foto: Hepta
