Prima pagină » Maurice Munteanu: Jurnal de #stauacasă 18

Maurice Munteanu: Jurnal de #stauacasă 18

Autor: admin
0 comentarii

Maurice Munteanu: Jurnal de #stauacasă 18

O migrenă cruntă, aprigă, sâcâitoare, de-a dreptul obsesivă, m-a îngenuncheat 7 zile. Astăzi parcă e un pic mai bine, deși acum experimentez un fel de anosmie. Un fel, pentru că am pulverizat pe mână o cantitate generoasă de Eau Duelle, unul dintre cele mai puternice parfumuri din colecția mea, și simt așa ceva vag, vag de tot.

În fine, toată dramoleta asta cu migrena (o migrenă unilaterală, partea stângă a capului zici că nu-mi aparținea) m-a făcut să-mi dau seama de o chestie – m-a ajutat mult mai mult să mă concentrez la lucruri, decât să nu mă concentrez.

Într-o primă fază, faza în care stăteam întins pe canapea, cu obloanele trase, fără muzică, cu ochii închiși, mi se părea că turbez. Mă mișcam ușor, pluteam între pat și duș, îl vedeam pe Victor ca pe o umbră și nu eram în stare să fac nimic. Asta până când din bibliotecă a căzut un album – Maria Lassnig, Dialogues.

Și mi-am propus un exercițiu – să îmi aduc aminte absolut toate amănuntele legate de această carte – de unde am cumpărat-o, cu cine eram, în ce anotimp etc. Și uite că am retrăit ziua aia din vacanța la Viena. O zi caniculară. Eram cu Simone, Felix și Răzvan. În drum către Albertina eu mi-am cumpărat o inghețată și țin minte că m-am supărat pe Răzvan, care a mâncat fix partea care îmi place cel mai mult – știți, fix ultima bucățică din cornet, care mi se pare și cea mai bună.

Cele mai citite articole

Tot în ziua aia am descoperit-o pe Maria Lassnig. Desenele și acuarelele ei aveau ceva hipnotic, iar migrena mea de amintirile astea avea nevoie acum. Parcă vedeam un desen în fața căruia am stat destul de mult, alături de Simone – Double Mary. Și eu aveam un cap care se împărțea în două. V-am spus, doar, a fost o migrenă aprigă!

Mi-au apărut în minte jeanșii lui Simone, bascheții ei Replica și cămașa în dungi a lui Răzvan. După ce am cumpărat albumul, tot el a strecurat între pagini câteva flori pe care le avea în mână. Am descoperit florile, acum uscate și presate, și migrena s-a dus undeva, departe.

Citește și:
Regulile care te pot feri de coronavirus – recomandările Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/maurice-munteanu-jurnal-de-stauacasa-18-718755/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si