Prima pagină » Modele de manichiură la modă în 2019

Modele de manichiură la modă în 2019

Autor: admin
0 comentarii

În fiecare an avem parte de trenduri care de care mai interesante, iar domeniul manichiură nu face excepție. Dacă vrei să fii în pas cu tendințele, iată care sunt cele mai cool modele de manichiură la modă în 2019.

Glitter

Dacă ești obsedată de tot ceea ce au reprezentat anii ’90, atunci acest trend ar trebui să te bucure. Manichiura glitter rămâne în tendințe pe tot parcursul anului, iar specialiștii ne încurajează să nu ne ferim de culori puternice.

Modele de manichiură la modă în 2019: Animal prints

Lumea modei nu s-a plictisit de imprimeul wild (în regăsim și în tendințele pentru primăvară-vară), iar acum îl întâlnim și în modelele de nail art. Dacă ți se pare mult prea complicat de realizat folosind lacuri de unghii, recomandarea noastră este să apelezi la nail patch-uri.

Aplicații

Nu mai este nevoie de ocazii speciale pentru a da un plus de glam unghiilor tale. Scoate din anonimat o manichiură simplă (de preferat mată) folosind câteva aplicații cât mai strălucitoare.

Modele de manichiură la modă în 2019: Accent pe vârfuri

Nu te teme să folosești mai multe nuanțe pentru a-ți realiza o manichiură de efect. Ține minte doar că este important să existe un contrast cât mai mare între nuanțele folosite sau texturile lacului de unghii.

Almond nails

Unghiile de tip migdală se află în tendințe de ani buni și chiar ne bucură acest lucru pentru că arată spectaculos, conferă lungime degetelor tale și poți aplica orice lac de unghii iar efectul va fi unul de impact.

Unghii tip stiletto

Un trend care nu se potrivește oricărei femei, dar cine spune că nu ne putem lăsa din când în când conduse de imboldul unei femme fatale și să alegem o formă pe cât de feminină, pe atât de periculoasă.

Nuanțe metalice

Nuanțele metalice se numără printre preferatele noastre, indiferent de sezon. Principalul motiv îl constituie faptul că avantajează orice lungime și orice formă de unghie.

Solar

Nimic nu se potrivește mai bine cu o manichiură estivală decât o nuanță puternică de galben care va contrasta perfect cu pielea bronzată.

În ramă

Cele mai citite articole

Printre cele mai HOT modele de manichiură la modă în 2019 se numără și acest gen de nail art în care sunt folosite două nuanțe de lacuri de unghii, una mai închisă pe contur și una mai deschisă pe mijlocul unghiei.

Alb și negru

Poate că te-ai plictisit deja de acest duo în ceea ce privește ținutele tale, însă combinația de alb și negru arată foarte interesant atunci când vorbim despre manichiură. Ești de acord cu noi?

Nemuritorul roșu

Din aceeași categorie de produse iconice precum rujul roșu face parte și lacul de unghii în această nuanță de foc. Nu ne-am plictisit de el și suntem convinse că ne împărtășești pasiunea.

Desene

Poate părea un trend copilăresc, însă ia în considerare faptul că se apropie sezonul cald, când totul … sau aproape totul … este permis.

Albă ca zăpada

Chiar dacă nu se numără printre preferințele tale în materie de nuanțe, sfatul nostru este să acorzi o șansă lacului de unghii alb. Poate nu chiar acum, însă după câteva vizite la malul mării.

Go dark!

Nuanțele închise nu mai sunt de ceva timp rezervate doar sezonului rece. Negru, bleumarin, vișiniu – merită să le acorzi o șansă chiar și primăvara sau vara.

Modele de manichiură la modă în 2019: unghii transparente press-on

Cel mai neobișinuit și mai neașteptat trend în manichiură îl reprezintă aplicarea unghiilor false transparente fără ca ulterior să le acoperi folosind lac de unghii pentru a le conferi un aspect natural.

Citește și:
Lucruri ciudate pe care cu siguranță nu le știai despre unghiile tale

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/beauty/modele-de-manichiura-la-moda-in-2019-645441/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si