Obiceiuri neplăcute pe care nu ar trebui să le mai faci la prima întâlnire

Obiceiuri neplăcute pe care nu ar trebui să le mai faci la prima întâlnire

Să ieși la întâlniri este o experiență interesantă. Întâlnești oameni noi, însă pe parcurs deprinzi și câteva obiceiuri, unele bune, altele mai puțin plăcute. Dacă ești curioasă ce anume ți-ar putea distruge o întâlnire, iată câteva lucruri pe care nu ar trebuie să le mai faci în viitor.

1. Ești prea emoționată

Este normal să ai emoții la o întâlnire. Cunoști o persoană nouă, vrei să lași o primă impresie minunată, însă încearcă să te relaxezi puțin și să nu te mai gândești la cum arăți, dacă mănânci bine, dacă îți stă bine rochia. Fii tu însăți și nu te mai gândi la perfecțiune.

2. Te scuzi prea mult

Nu-ți cere scuze pentru felul în care mănânci, pentru că ai scăpat un șervețel sau alte lucruri la fel de lipsite de importanță. Asta arată că nu ai respect de sine și îți este greu să setezi limite. Este normal să îți ceri scuze dacă atingi pe cineva sau dacă verși băutura, însă încearcă să nu o faci pentru absolut orice.

3. Nu te plânge foarte mult și nu vorbi lucruri negative despre ceilalți

Nu vei lăsa deloc o impresie bună dacă vei găsi doar aspectele negative în fiecare situație. Încearcă să faci câteva glume pe seama lucrurilor neplăcute și nu-i judeca pe cei din jur. Nu vei reuși să atragi atenția partenerului decât într-un mod negativ.

4. Nu te mai uita mereu în jur

Dacă studiezi fiecare obiect din restaurant și te uiți mereu în jur vei da impresia că nu ești deloc interesată de cel de lângă tine. Este mult mai atractiv să ai contact vizual cu partenerul tău, așa că încearcă să te bucuri cât mai mult de fiecare moment.

5. Nu sta pe telefon

Aceasta este o mare greșeală și o lipsă de respect față de cel cu care ai ieșit. Încearcă să folosești telefonul doar dacă este ceva cu adevărat important. Nu-ți verifica Instagram-ul în timp ce ai putea purta o conversație interesantă cu persoana de lângă tine.

6. Nu te aștepta ca el să plătească nota

De obicei cel care invită este cel care achită nota sau, la prima întâlnire, bărbatul. Lucrurile s-au schimbat însă și acum ar trebui să te oferi și tu să plătești în mod egal.

7. Nu îl pomeni pe fostul tău iubit

Oricât de tentată ai fi să poveștești unei persoane de motivele pentru ești singură și de ce fostul tău iubit nu te-a meritat, lasă acest subiect pentru o altă întâlnire. Dacă îl vei menționa nu vei face altceva decât să arăți că poate încă îți pasă de el sau că nu ai putut trece peste întreaga poveste.

8. Te implici prea mult încă de la început

Ia fiecare relație ușor. Poate la prima și a doua întâlnire lucrurile merg perfect și pare sufletul tău pereche, însă o relație devine serioasă abia după câteva luni, nicidecum câteva zile. Mai întâi ar trebui să călătoriți împreună, să vă cunoașteți prietenii, să vă descoperiți unul pe altul în diferite situații și abia apoi puteți spune că aveți o relație cu adevărat.

9. Ferește-te să urmezi un anumit tipar

Cine nu a crezut vreodată că are un anumit tipar pentru că pur și simplu alegea doar parteneri care respectau anumite criterii. Încearcă să fii mai deschisă față de cei din jur. Într-adevăr, probabil există o atracție mai mare față de un anumit tip de persoane, însă fă un experiment și ieși cu o persoană pe care n-ai alege-o inițial. Vei descoperi că îți plac, de fapt, și alte tipuri de persoane.

Citește și:
3 minciuni pe care oamenii le spun la prima întâlnire

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/obiceiuri-neplacute-pe-care-nu-ar-trebui-sa-le-mai-faci-la-prima-intalnire-660033/

Negulescu Felicia

Negulescu Felicia

Ma numesc Felicia Negulescu, am 42 de ani si am absolvit Facultatea de Psihologie, urmand ulterior cursuri de specializare in coaching si formare profesionala. Lucrez ca trainer de dezvoltare personala si imi place sa ajut oamenii sa isi descopere resursele interioare, sa isi depaseasca blocajele si sa isi construiasca o viata mai echilibrata si implinita. Am sustinut workshopuri si seminarii pentru grupuri diverse, unde am promovat comunicarea autentica si increderea in sine.

In viata personala, ador sa citesc carti de psihologie si dezvoltare spirituala, sa fac plimbari lungi in natura si sa practic meditatia. Calatoriile imi ofera ocazia de a descoperi culturi si perspective noi, care ma inspira in munca mea. Muzica, pictura si timpul petrecut alaturi de familie si prieteni imi aduc liniste si energie pozitiva.

Articole: 2593

Parteneri Romania