Referendum istoric: Irlanda a votat în favoarea liberalizării avortului

Referendum istoric: Irlanda a votat în favoarea liberalizării avortului

Referendum istoric în Irlanda, unde 66% dintre cei care s-au prezentat la votat au fost în favoarea liberalizării avortului.

Acest moment este unul istoric deoarece până acum o femeie putea primi până la 14 ani de închisoare, chiar dacă sarcina apărea în urma unui viol sau a unui incest. Potrivit mai multor publicații internaționale, sute de irlandezi s-au întors acasă special pentru a vota în favoarea legalizării avortului.

Scopul acestui referendum a fost abrogarea sau menținerea unei prevederi din Constituție, cunoscută drept al 8-lea Amendament. Potrivit acestuia, un copil nenăscut are acelaşi drept la viaţă ca şi o femeie însărcinată, așadar o femeie nu are voie să ia decizia de a face un avort.

În urma votului, vor fi permise întreruperile de sarcina fără restricţii în primele 12 săptămâni ale sarcinii, însă pentru situațiile în care sănătatea mamei este supusă unui risc sau fătul are anomalii, avortul va fi permis în primele 23 de săptămâni.

Citește și:
Avortul – un păcat sau o binecuvântare? (de Patricia Luiza Blaj)

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/referendum-istoric-irlanda-votat-favoarea-liberalizarii-avortului-604281/

Negulescu Felicia

Negulescu Felicia

Ma numesc Felicia Negulescu, am 42 de ani si am absolvit Facultatea de Psihologie, urmand ulterior cursuri de specializare in coaching si formare profesionala. Lucrez ca trainer de dezvoltare personala si imi place sa ajut oamenii sa isi descopere resursele interioare, sa isi depaseasca blocajele si sa isi construiasca o viata mai echilibrata si implinita. Am sustinut workshopuri si seminarii pentru grupuri diverse, unde am promovat comunicarea autentica si increderea in sine.

In viata personala, ador sa citesc carti de psihologie si dezvoltare spirituala, sa fac plimbari lungi in natura si sa practic meditatia. Calatoriile imi ofera ocazia de a descoperi culturi si perspective noi, care ma inspira in munca mea. Muzica, pictura si timpul petrecut alaturi de familie si prieteni imi aduc liniste si energie pozitiva.

Articole: 2605

Parteneri Romania