Prima pagină » Și tu poți deschide #UșaGalbenă, ajutând supraviețuitoarele agresiunilor sexuale

Și tu poți deschide #UșaGalbenă, ajutând supraviețuitoarele agresiunilor sexuale

Autor: admin
0 comentarii

Și tu poți deschide #UșaGalbenă, ajutând supraviețuitoarele agresiunilor sexuale

Inițiativa „Ușa Galbenă” este cu atât mai necesară cu cât în România anului 2018 nu există un astfel de centru, un loc în care femeile să găsească sprijin, să fie consiliate şi ajutate să depășească momentele traumatizante prin care au trecut.

Un lucru de-a dreptul trist în țara noastră este faptul că nu putem ști cu exactitate dimensiunea violenței sexuale și fizice asupra femeilor, analizând prea puținele cazuri în care agresiunile sunt raportate la poliție.

În anul 2017, la nivel național, au fost sesizate doar 48 de infracțiuni de hărțuire sexuală, potrivit Poliției Române. Dintre acestea, numai o singură cauză a fost soluționată prin condamnare, nefiind însă, o soluție definitivă. Văzând aceste rezultate, nu ne este greu să ne dăm seama de motivul pentru care femeile nu mai au nicio speranță că agresorul lor va fi pedepsit în vreun fel. Mai ales când 55% dintre români cred că violul poate fi justificat, potrivit Eurostat. Indiferența autorităților le determină pe supraviețuitoarele agresiunilor sexuale să se confrunte de unele singure cu toate problemele și traumele care apar în urma acestor acte de cruzime.

Centrul „Uşa Galbenă”, destinat supraviețuitoarelor agresiunilor sexuale, se implică în recuperarea fizică și mai ales psihică a femeilor, oferind sprijin gratuit prin consiliere psihologică (depresie, flashback-uri, tentative de suicid), juridică (reprezentată de cadrul legal şi procedurile de denunţare) şi medicală (tratarea problemelor medicale ca leziuni, boli cu transmitere sexuală etc.).

„Un alt motiv, însă, pentru demararea acestei inițiative și în alegerea unei platforme de crowdfunding locale (sprijină.ro) este pentru că ne dorim ca această campanie să crească și gradul de conștientizare, la nivel de comunitate locală, a situației supraviețuitoarelor abuzului sexual. Nu vorbim suficient de mult în spațiul public despre această realitate, iar unul dintre obiectivele noastre la COMMA este să începem un dialog pe astfel de subiecte considerate tabu în România”, ne spune Gabriela Nicolae, reprezentant al organizației.

Supraviețuitoarele abuzurilor pot fi printre noi, fără să ne dăm seama de asta. Dacă nu ni s-a întâmplat nouă, până acum, nu înseamnă că trebuie să ignorăm această problemă, care pare să ia amploare pe zi ce trece. De teama de a nu fi crezute sau de a li se reproșa vreo vină pentru cele întâmplate, multe dintre femei aleg să nu vorbească, nici măcar cu o persoană specializată, despre agresiunile sexuale pe care le-au suferit. Și înțeleg pe deplin această frică de stigmatizare și excludere.

Printre motivele pe care cei 55% dintre români le-au considerat justificabile în ceea ce privește violul, se numără relațiile fără consimțământ când victima este sub influența alcoolului sau a drogurilor (30%), dacă victima merge cu agresorul acasă (26%) și, motivul care m-a șocat cel mai mult dintre toate, 25% dintre români cred că violul poate fi justificat dacă victima poartă o ținută provocatoare. Niciunul dintre motivele invocate nu ar trebui să scuze acțiunile agresorilor, de aceea, este cu atât mai importantă inițiativa celor de la COMMA, care își propun să se implice și în acțiuni de prevenire.

Magnitudinea fenomenului #metoo ne-a determinat să conștientizăm că fiecare femeie este predispusă unei hărțuiri sau agresiuni sexuale. Fiecare dintre noi am avut parte, la un moment dat, de cel puțin câteva fluierături sau înjurături pe stradă, momente în care nu știam cum să mărim pasul și să căutăm cu privirea un grup de oameni. Imaginați-vă teroarea pe care au trăit-o și încă o trăiesc sute de femei din România, la ora actuală.

La începutul acestei luni, prin propunerea legislativă a deputatei independente Oana Bîzgan, a fost votată pedepsirea hărțuirii stradale în România, fiind interzise hărțuirea sexuală și cea psihologică, atât în spațiile publice, cât și în privat. Toate femeile ar trebui să știe că există oameni care se zbat pentru dreptate și oameni care își dedică timpul liber pentru a schimba mentalitatea românilor, pentru a oferi tot ajutorul de care dispun persoanelor care au nevoie.

Ideea înființării centrului „Ușa Galbenă” a venit în urma discuțiilor pe care membrii organizației le-au avut, de-a lungul timpului, cu mai multe femei care și-au spus povestea și au conștientizat cât de mare nevoie este de un astfel de loc care să le poată oferi suport și sfaturi.

„În România, femeile care trec prin astfel de experienţe nu ştiu la cine să apeleze sau cui să ceară ajutor, şi de cele mai multe ori, nu vorbesc cu nimeni despre ceea ce li se întâmplă. Tocmai de aceea, un astfel de centru poate oferi sprijinul şi răspunsurile de care persoanele respective au nevoie, atât în momentele de criză, cât şi pe o perioadă mai îndelungată de timp”, adaugă Gabriela Nicolae.

Deși „Ușa Galbenă” va avea locația în Cluj, voluntarii de la COMMA vor să atragă atenția asupra importanței închirierii unui spațiu în acest sens, iar cu ajutorul comunității, prin donaţii sau voluntariat, să se reușească extinderea proiectului la nivel național. Astfel, fiecare dintre cele 41 de județe din România ar putea avea un astfel de centru, la care româncele să apeleze pentru un ajutor specializat, la oameni capabili să le asculte și să le fie aproape în momentele în care simt că nu-și pot relua viața dinaintea agresiunii.

„Banii obținuți din campania de crowdfunding de pe platforma sprijină.ro vor fi folosiți pentru a acoperi cheltuielile cu utilitățile pentru primele 18 luni. Prin donațiile oferite, donatorul se implică, de fapt, în susținerea directă a persoanelor care au nevoie de ajutor urgent”, a mai spus Gabriela Nicolae.

De asemenea, centrul va avea o linie telefonică de urgență nonstop, un grup de suport pe toată perioada vindecării și psihologi, avocați și medici pregătiți să intervină în orice moment.

Activitatea COMMA

În spiritul încurajării dialogului și a discuțiilor deschise în comunitatea din Cluj, în fiecare lună, COMMA organizează întâlniri pe diverse teme importante pentru societate. De exemplu, în ianuarie au pornit o discuție despre „Feminismul din Cluj: bun sau rău”, în aprilie au organizat „Marșul Femeii la Cluj”, iar luna trecută, au vorbit despre „Privilegiul Heterosexualității”.

Proiectele organizației se axează pe două direcții principale, de prevenire și de reacție la abuzul sexual. Deschiderea centrului de sprijin a fost, încă de la început, o prioritate pentru organizație, prin care se dorește schimbarea percepției asupra persoanelor abuzate sexual, transformându-le, din victime, în supraviețuitoare. Voluntarii de la COMMA și-au impus să abordeze această problemă și din perspectiva educației și a prevenției. Astfel, echipa organizează workshopuri și prezentări pentru elevi și studenți despre sănătatea sexuală și oferă informații despre cum funcționează, de fapt, o relație sănătoasă.

Recent, membrii organizației au fost la Pata Rât (locul pe care se află amplasată rampa de gunoi a Clujului, unde trăiesc aproximativ 1.500 de romi), unde au discutat cu fetele și femeile din comunitate, iar la final, le-au oferit câte un pachet de absorbante, rezultate dintr-o campanie prin care oamenii au donat produse igienice de menstruație pentru persoanele defavorizate, numită „Menstruație fără rușine”.

„Ușa Galbenă” este despre noi toate, despre puterea pe care o avem împreună să ne ajutăm reciproc, să înființăm acest centru care poate salva sute de vieți. Ajută femeile ale căror țipete nu au fost auzite la timp.
Contribuie și tu la deschiderea primului centru de sprijin pentru supraviețuitoarele agresiunilor sexuale din România, chiar AICI.

Urmărește și:
#ELLEnutace LIVE: Despre hărțuirea sexuală în spații publice și hărțuirea morală la locul de muncă

Foto: sprijină.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/si-tu-poti-deschide-usagalbena-ajutand-supravietuitoarele-agresiunilor-sexuale-612575/

S-ar putea sa te intereseze si