Starman vs. uman (de Marius Chivu)

La 46 de ani, Elon Musk este nu doar în primii 50 cei mai bogați oameni de pe planetă, dar și cel mai faimos vizionar al momentului. Își și permite: este CEO la Neuralink (companie care creează neuro-tehnologie), la Tesla (companie care produce autovehicule electrice și sisteme de energie solară) și la SpaceX (companie care construiește rachete spațiale), trei companii care deja ne modelează viitorul. Ceea ce a făcut Henry Ford pentru secolul 20, producând automobile în serie la prețuri accesibile, revoluționând nu doar industria, dar și comportamentul uman, probabil va face, în acest secol, și Elon Musk cu sistemele lui de energie solară și cu planul său de a coloniza planeta Marte.

În februarie, SpaceX a lansat în spațiu Falcon Heavy, cea mai puternică rachetă creată până acum de om. (În paranteză fie spus, Falcon Heavy a fost construită cu mai puțini bani decât pretind politicienii noștri că ne trebuie pentru o banală autostradă.) Cu câțiva metri mai scundă decât Hotelul Intercontinental din București, Falcon Heavy este o rachetă în mare parte reutilizabilă, iar scopul ei în viitor este acela de a transporta oameni pe Lună, pe Marte și pe diverși asteroizi pentru un potențial minerit.

Elon Musk spunea într-un interviu că va face totul ca omenirea să colonizeze planeta Marte. Întrebat de ce, a răspuns că, în acest punct al evoluției noastre, avem nevoie de un vis mai mare, mai îndrăzneț, mai nebun, altfel nu vom rezista ca specie. Față de propria noastră planetă, care ne-a dat viață, am devenit înspăimântător de atotputernici: ne stă în putere și, probabil, în cele din urmă o vom distruge. Din cauza impactului uman, Pământul este deja o planetă-hibrid, al cărei ecosistem nu mai este natural; planetă care se confruntă chiar în acest moment cu a șasea extincție din istoria ei. Asta însemnând că întregul ecosistem se află în plin proces de modificare, totală și ireversibilă: dispar specii de plante, insecte și animale terestre și subacvatice, iar materia solidă și gazoasă a planetei noastre trece prin transformări care vor altera iremediabil viața așa cum o știm. Peste doar câteva decenii, nivelul oceanelor va fi mai ridicat, iar apa lor mai caldă (ceea ce va distruge cea mai mare parte din fauna oceanică), calota glaciară nu va mai exista, iar în anumite părți ale globului temperaturile de peste vară vor fi atât de ridicate, încât oamenii nu vor mai putea ieși ziua în aer liber fără să suporte riscuri majore de radiații solare. Climatologii spun că peste doar un deceniu recordurile de temperatură de pe planetă vor fi doborâte an după an. Practic, (ne) va fi tot mai cald cu fiecare an al existenței noastre.

Paradoxal, pe cât de puternici ne-am dovedit față de planetă, părem destul de neajutorați în fața propriului corp. Progresul medical a mărit enorm speranța de viață (dacă în Evul Mediu speranța de viață era în jur de 30 de ani, acum ea se află, în medie, în jur de 70 de ani), dar corpul nostru nu face față longevității. Astfel spus, trăim mult, dar nu sănătos sau vital. Nu mai murim în floarea vârstei de o banală infecție, murim bătrâni, însă cu creierul suferind de boli degenerative sau murim prematur din cauze legate de problema poluării. Denumirea de planetă-hibrid este legată de faptul că, din cauza poluării, condițiile de viață de pe Terra nu mai sunt naturale și fără riscuri pentru viața organică. Ceea ce ne întoarce la teza supraviețuirii noastre ca specie pe o altă planetă.

Falcon Heavy a dus în spațiu și micul vehicul decapotabil Tesla Roadster „condus“ de manechinul Starman și având la bord înregistrarea cu piesa lui David Bowie „Space Oddity“, scopul fiind rularea prin spațiu vreme de câteva zeci de milioane de ani. Sigur, e un gest simbolic, în parte menit să facă publicitate proiectului SpaceX, dar toată povestea asta este nu doar incredibil de emoționantă, ci și plină de semnificații, dacă stai să te gândești.

La sfârșitul anilor ’70, am trimis în spațiu sateliții Voyager 1 & 2 (niște antene parabolice de greutatea unei mașini Smart) care, după ce au survolat pentru prima dată Uranus și Neptun, giganticele planete de gheață, cele mai îndepărtate din sistemul nostru solar, se află acum, la 40 de ani de la lansare, în spațiul interstelar și continuă să trimită date de la o distanță de 21 de miliarde de kilometri de la Soare, acestea fiind obiectele umane care au ajuns cel mai departe de Pământ. Pe scurt spus, evoluția ne-a adus în stadiul în care putem călători în Univers aspirând să colonizăm (nu noi, dar urmașii noștri) o altă planetă din sistemul solar și ne-a făcut capabili să creăm Inteligență Artificială care, într-o zi nu prea îndepărtată, va fi, cel mai probabil, autonomă, transformându-se în ceea ce se cheamă Singularitate (asta fiind o chestiune pe care o vom discuta altă dată).

Ei bine, cu toate aceste realizări absolute ale evoluției speciei noastre, suntem în continuare capabili să ne discriminăm aproapele doar pentru că are pielea de altă culoare, doar pentru că are alte preferințe sexuale, doar pentru că are altă religie. Și atunci stai să te gândești: la ce bun faptul că suntem capabili să trimitem sateliți în spațiul interstelar și să creăm Inteligență Artificială? La ce bun să visăm că vom coloniza cândva alte planete, dacă vom duce acolo cu noi ura pentru cei care nu ne seamănă? La ce bun să avem „vise mai îndrăznețe“, vorba lui Elon Musk, dacă nu suntem în stare de o banală empatie? La ce bun să fim Starmani, dacă nu reușim să fim umani? Nu mai bine rămânem aici și dispărem ca specie bolnavă de ură ce suntem odată cu biata noastră planetă poluată? Am face, în sfârșit, un bine Universului.

Marius Chivu poate fi urmărit și pe pagina de autor de pe Facebook.