Numărul mare de locuri de muncă disponibile în piață, dar și creșterea așteptărilor pe care le au candidații de la un job au dus la o scădere dramatică a timpului mediu petrecut de un angajat în aceeași companie. Astfel, potrivit celui mai recent studiu derulat de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online de pe piața locală, angajații români rămân, în medie, 4 ani într-un loc de muncă, după care aleg să facă o schimbare de carieră.
Așa cum era de așteptat, cele mai frecvente mutări au loc pe segmentul angajaților tineri adică aceia născuți în perioada 1980-1995 (Generația Millenial) și cei născuți după 1995 (Generația Z). În cazul primilor, angajatorii ar trebui să se aștepte la o plecare după 2,7 ani petrecuți în cadrul companiei. Cu cât media de vârstă scade, cu atât scade și nivelul lor de stabilitate – astfel că tinerii care abia în ultimii 5 ani au intrat pe piața muncii, obișnuiesc să-și caute alt job după aproximativ un an petrecut într-o companie.
‘Aceste statistici se explică și prin faptul că tinerii caută, în primul rând, acumularea de experiență și nu au acea teamă a schimbării și a adaptării la nou, pe care o au generațiile anterioare. Atunci când primesc o ofertă pe care o consideră mai bună, uneori, chiar și cu un salariu mai mic, o acceptă pentru că văd în ea potențialul de a crește în carieră’, declară Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Semnificativ mai stabili sunt angajații care aparțin Generației X, adică aceia care au acum între 38 și 48 de ani. În medie, ei petrec 4,2 ani la un loc de muncă și iau decizia de a pleca mult mai greu decât cei foarte tineri. ‘Vorbim despre o generație aflată în punctul de maturitate profesională, mulți dintre aceștia ocupă funcții de management, au obligații financiare personale care nu le permit să ia decizii pripite și de aceea sunt foarte atenți atunci când fac o astfel de mișcare. Pentru ei, lista de criterii care trebuie bifate este mult mai lungă și se extinde pe mai multe paliere: caută o ofertă financiară bună, vor stabilitate, vor funcții de management, o reputație bună de angajator, se uită la distanța dintre casă și birou și așa mai departe. Sunt mai puțin dispuși la concesii și, prin urmare, mai stabili’, explică Bogdan Badea.
Cei mai statornici sunt, așa cum arată cercetarea eJobs, angajații care au depășit pragul de 50 de ani. Ei ajung la o perioadă medie petrecută în aceeași companie de peste 13 ani, mai exact, 13,3 ani. Lipsa de încredere în propriile forțe, dar și teama de adaptare la o nouă echipă și un nou mediu de lucru sunt principalele criterii pentru care doar în cazuri extreme aleg să facă o schimbare de carieră.
Statistica din România nu diferă foarte mult de cea de la nivel internațional, unde media, pe toate categoriile de vârstă este de 4,2 ani, în scădere de la 4,6 ani, cât era în 2014.
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro