Examenul de Bacalaureat 2018 a început astăzi, la ora 9.00, prima probă fiind la limba și literatura română. Elevii vor avea la dispoziție trei ore pentru rezolvarea cerințelor. Subiectele și baremul de corectare vor fi afișate pe site-ul Ministerului Educației, edu.ro.
Elevii care au susținut azi proba de examen au avut de analizat, la subiectul al III-lea, o operă aparținând genului liric. Cei de la profilul real au avut de ales între Mihai Eminescu și Tudor Arghezi, iar, la profilul uman, între Ion Barbu și Lucian Blaga.
În cadrul acestei sesiuni de Bacalaureat 2018 s-au înscris, în total, 136.871 de absolvenți de liceu, dintre care 118.856 din promoția curentă, iar 18.015 din promoțiile anterioare. Examenul se va desfășura în 440 de centre din toată țara, iar primele rezultatele vor fi afișate pe 4 iulie, la instituțiile de învățământ și pe site-ul bacalaureat.edu.ro. În aceeași zi se vor depune contestațiile, în intervalul orar 12.00-16.00. Rezulatele finale vor fi publicate în data de 9 iulie.
Următoarele probe vor avea loc săptămâna aceasta, astfel: marți, 26 iunie, va avea loc proba la limba și literatura maternă (maghiară, germană, sârbă, slovacă, croată, turcă, ucraineană şi italiană), miercuri, 27 iunie, se va desfășura proba obligatorie de profil, adică matematică sau istorie, iar joi, 28 iunie, elevii vor susține ultima probă, cea la alegere în funcție de specializare. Proba orală la limba română a fost desfășurată în februarie.
Pentru a promova examenul de Bacalaureat, candidații trebuie să obțină cel puțin nota 5 la fiecare probă, iar media notelor trebuie să fie cel puțin
6. În iarnă a fost organizată o simulare pentru testarea cunoștințelor la care, conform datelor Ministerului Educației, 39,55% din numărul total de elevi au avut medie de promovare.
Cele mai citite articole
Accesul în sălile de examen la probele scrise se face în intervalul 07:30-08:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie. Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.
Pentru rezolvare este permisă numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și desenelor, elevii vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi. Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.
Candidații nu pot intra în sălile de examen cu manuale, notițe,etc., telefoane mobile sau orice mijloc electronic de comunicare sau de calcul. De asemenea, ei nu pot comunica între ei sau cu cineva din exterior. Elevii care vor încălca aceste reguli vor fi eliminați din examen și nu vor mai putea participa la probele următoare. Aceștia nu vor mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni de Bacalaureat, conform Ministerulului Educației.
Ministerul Educației afirmă că absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de Bacalaureat au obţinut media 10, primesc diplomă de merit.
Citește și:
Cum este scoala in Marea Britanie? Povestile a doi parinti romani care si-au incercat norocul in afara!
Text: Diana Babanica
Foto: Shutterstock
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-bac-2018-607907/