Prima pagină » 8 filme pe care merită să le vezi în mai la cinema

8 filme pe care merită să le vezi în mai la cinema

Autor: admin
0 comentarii

Oferta cinematografică este destul de generoasă: de la comedii, filme romantice sau drame până la pelicule pline de acțiune sau inspirate din evenimente reale.

Extremely Wicked, Shockingly Evil, and Vile (Extrem de pervers, șocant de violent și diabolic)

Este povestea lui Ted Bundy, unul dintre cei mai cunoscuți criminali în serie ai tuturor timpurilor și evenimentele care au dus la arestarea și condamnarea acestuia. Zac Efron interpretează rolul principal, iar Lily Collins este Liz Kloepfer, o mamă care-și crește sigură copiii și care este îndrăgostită de Ted, pe care îl consideră bărbatul visurilor ei. Totul în viața ei se prăbușește atunci când Ted este arestat și judecat pentru o serie de crime violente.

Premiera: 3 mai

Five Feet Apart (La cinci pași de tine)

Doi tineri (Cole Sprouse, Haley Lu Richardson), amândoi suferind de o afecțiune ireversibilă, se cunosc pe holurile spitalului unde primesc tratament și ajung să se îndrăgostească unul de celălalt. Totuși, pentru a nu risca să se contamineze reciproc cu eventuale infecții, ei trebuie să stea tot timpul la o distanță de cinci pași unul de celălalt.

Premiera: 3 mai

Miss Bala

Gina Rodriguez, pe care o știi din serialul Jane The Virgin, interpretează rolul principal din acest film abundent în scene de acțiune. Atunci când cea mai bună prietenă a ei este răpită, ea pornește în căutarea acesteia, ajungând într-o lume plină de violență și crime. Supraviețuirea ei depinde numai de inteligența, puterea și inventivitatea de care dă dovadă.

Premiera: 3 mai

The Hustle (Ticăloasele)

Anne Hathaway și Rebel Wilson fac echipă în această comedie savuroasă, pe care nu trebuie să o ratezi. Ele sunt două artiste în escrocherii și în tot felul de alte stratageme – una e versată, stilată, sofisticată și irezistibilă, cealaltă de o inteligență sclipitoare, dar la fel de periculoasă și eficientă ca prima. Ele își propun să îi lase cu conturile goale pe bărbații care, de-a lungul timpului, le-au greșit sau le-au înșelat.

Premiera: 10 mai

John Wick: Chapter 3 – Parabellum (John Wick 3: Război total)

Cele mai citite articole

Keanu Reeves revine pe marile ecrane în rolul asasinului John Wick pentru cea de-a treia parte a acestei francize care se bucură de mare succes la public. De această dată, din cauza recompensei de 14 milioane de dolari pusă pe viața lui, Wick se trezește cu o armată de vânători de recompense neobosiți pe urmele lui. Halle Berry face un rol memorabil alături de Keanu Reeves, iar acțiunea la cote maxime este garantată!

Premiera: 17 mai

Aladdin

Cu siguranță ai văzut cel puțin o dată filmul de animație Aladdin și lampa fermecată, iar acum regizorul Guy Ritchie ne aduce pe ecrane povestea reinterpretată, dar la fel de amuzantă și plină de acțiune, avându-i în rolurile principale pe Mena Massoud, Will Smith și Naomi Scott. Aladdin (Massoud) este un orfan descurcăreț, crescut pe străzile din Agrabah, pe care maleficul vrăjitor Jafar îl alege pentru a intra în Peștera Minunilor. El pune mâna pe lampa fermecată și, cu ajutorul duhului ei (Smith), încearcă să o vrăjească pe prințesa Jasmine (Scott), de care este foarte îndrăgostit.

Premiera: 24 mai

Godzilla: King of the Monsters (Godzilla II Regele Monștrilor)

Deși filmele cu monștri nu prea s-au bucurat de succes în ultimii ani, principalul motiv pentru care acest film se află pe lista noastră îl constituie distribuția: Millie Bobby Brown, Vera Farmiga, Sally Hawkins și Bradley Whitford. Filmul se dorește a fi o aventură epică plină de acțiune în care agenția criptozoologică Monarch se confruntă cu o serie de monștri de dimensiuni colosale, inclusiv cu Godzilla.

Premiera: 31 mai

Rocketman

Taron Egerton, starul din Kingsman, este protagonistul acestei superbe fantezii muzicale despre viața și cariera celebrului Elton John. Vei descoperi cum a devenit Elton John legenda muzicală pe care o știi azi, cum a reușit să cucerească milioane de fani și să își construiască o personalitate excentrică. Prietenia din viața reală dintre Taron Egerton și Elton John aduce un plus de autenticitate filmului, iar Egerton este cel care chiar interpretează melodiile pe care le vei auzi în film.

Premiera: 31 mai

Citește și:
10 filme care îți vor schimba percepția asupra vieții

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Sursa: https://www.elle.ro/lifestyle/8-filme-pe-care-merita-sa-le-vezi-mai-la-cinema-659393/

Cele mai citite articole

S-ar putea sa te intereseze si